Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) şi 11 companii din ţara noastră lansează un program ce îşi propune să le ofere studenţilor perspectivă şi viziune pentru parcursul profesional ca viitori lideri, a anunţat, ieri, Anca Harasim, director executiv AmCham România.
Proiectul, denumit "Become a Leader!", este unul pilot în care au fost selectaţi 11 studenţi din anii terminali care, timp de două săptămâni, vor avea oportunitatea de a observa şi învăţa de la directori generali şi manageri cu experienţă din cadrul unor companii de renume. Totodată, pe durata intershipului, studenţii vor primi o bursă în valoare de 500 de euro.
Cele 11 firme în care studenţii vor interacţiona cu managerii sunt cu precădere din domeniul financiar-bancar şi IT&C: Citibank, Raiffeisen Bank, Ernst&Young, Dentons, Hewlett-Packard, Microsoft, PwC, UPC, Intel Corporation, Oracle, General Electric.
Valeriu Nistor, Preşedintele AmCham România, a declarat: "Become a Leader! este un proiect pilot al AmCham România, în dorinţa de a contribui concret la orientarea în carieră a tinerei generaţii. Scopul nostru este acela de a-i sprijini pe aceşti tineri pentru a-şi descoperi abilităţile alături de lideri de succes. Ne dorim ca participarea lor să devină un moment de referinţă în dezvoltarea lor profesională de acum înainte".
Oficialii AmCham sunt de părere că iniţiativa are un mare potenţial pentru că scoate la lumină o resursă umană valoroasă care, altfel, ar putea fi pierdută.
Cei 11 finalişti (Răzvan Dulugeac, Monica Moisin, Alexandru Ion, Iulia Curtman, Alexandru Barbu, Bogdan Tiron, Silvia Duşa, Simona Adam, Sofia Ungureanu, Daniel Sava şi Adrian Pădurariu) sunt studenţi în cadrul facultăţilor "Universitatea Bucureşti", "ASE", "Politehnica Bucureşti", "Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca".
• Microsoft: "Tinerii au ocazia să păşească într-un mediu în care ajungi după 20 de ani de muncă"
Vlad Bog, director de resurse umane în cadrul Microsoft, a adăugat: "Tinerii selectaţi în cadrul programului sunt brilianţi, iar selecţia acestora dintre 228 de înscrişi la nivel naţional a fost dificilă. Doi dintre cei 11 studenţi vor lua parte la şedinţele boardului de management Microsoft, vor vedea cum se desfăşoară şedinţele la cel mai înalt nivel şi sper ca aceştia să stabilească relaţii pe viaţă cu managerii companiei. Este o oportunitate uriaşă pentru aceştia - tinerii au ocazia să păşească într-un mediu în care ajungi după 20 de ani de experienţă în muncă".
Studenţii selectaţi au fost aleşi pe baza CV-ului şi a unui eseu pe tema "Leading in Romania" şi au participat apoi la interviuri cu reprezentanţii companiilor partenere.
Oficialul AmCham, Anca Haresim, a afirmat că acest program va continua şi în 2014 iar acesta ar putea implica mai multe companii şi, totodată, mai mulţi tineri.
AmCham România reprezintă 300 de membri - companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi mai mult de 200.000 de locuri de muncă create. AmCham România este afiliată la Camera de Comerţ a SUA şi membră a Consiliului European al Camerelor de Comerţ Americane.