PROIECT: Registrele comerţului din UE vor fi interconectate

E.D.
Macroeconomie / 15 iulie 2014

Registrele comerţului din statele membre ale Uniunii Europene vor fi interconectate, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Legii privind registrul comerţului, publicat, luni, pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ, se doreşte introducerea identificatorului unic ca element suplimentar de control al fluctuaţiilor reale ale activităţii agenţilor economici, astfel fiind posibilă identificarea profesioniştilor activi.

În plus, proiectul îşi propune îmbunătăţirea mecanismelor legale de dizolvare, lichidare şi radiere, facilitându-se astfel soluţionarea cu celeritate a cererilor care privesc aceste proceduri.

Proiectul de act normativ mai prevede şi transferul competenţei de prelungire a perioadei de lichidare voluntară de la tribunal la oficiul registrului comerţului, aceasta fiind de natură a reduce sau de a simplifica formalităţile de lichidare, dar şi pentru a degreva instanţele judecătoreşti.

"Asanarea mediului de afaceri prin radierea, din oficiu, de către registrul comerţului a societăţilor aflate în lichidare de mai mult de şapte ani" este un alt rezultat preconizat de iniţiatorii proiectului de lege.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb