PROIECTE UITATE, PROIECTE ABANDONATE Dezvoltarea rurală tip Radio Erevan - nu s-a dat, ci s-a luat

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Politică / 4 iulie 2013

Dezvoltarea rurală tip Radio Erevan - nu s-a dat, ci s-a luat

Toate guvernele ultimilor 23 de ani au prezentat populaţiei o mulţime de proiecte de dezvoltare, care mai de care mai interesant şi mai benefic pentru oameni. Culoarele de la Palatul Victoria sunt în mod evident pavate cu bune intenţii. Cele mai multe dintre proiecte au vizat agricultura şi dezvoltarea lumii satului. Vom încerca să readucem la lumină o parte dintre acestea pentru a constata, conform unei vechi ziceri autohtone, "ce-am avut şi ce-am pierdut", şi poate actualii guvernanţi se vor simţi datori să ducă la îndeplinire promisiunile colegilor de scenă... politică. Dacă schimbarea de regim politic mai poate reprezenta o scuză pentru abandonarea anumitor programe, e aproape imposibil de înţeles cum un proiect e lansat şi îngropat sub acelaşi premier.

În februarie 2010, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea prezenta în şedinţa de guvern programul "Renaşterea satului românesc - 10 case pentru specialişti". Scopul aces­tui program era ca specialiştii din serviciul public să fie atraşi în mediul rural. Ministrul Elena Udrea anunţa că programul guvernamental îşi propune să finanţeze construirea a 10 case în fiecare comună, pentru specialiştii care sunt angajaţi în sectorul public în mediul rural: medici, profesori, ingineri sau poliţişti. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului preciza că persoanele cu vârsta mai mică de 35 de ani vor avea prioritate în obţinerea unei case prin acest program guvernamental. Casele urmau să fie realizate din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, la solicitarea administraţiilor publice locale, iar închirierea locuinţelor pentru specialişti se făcea pe durata contractului de muncă. Oportunitatea aplicării unei taxe de închiriere, precum şi cuantumul chiriei urmau a fi stabilite de către administraţiile locale, dar chiria nu putea fi mai mare decât cheltuielile de administrare a locuinţei. Casele urma să aibă 2 sau 3 camere. Programul a fost adoptat în martie 2010 prin Hotărâre de Guvern. La vremea respectivă, Elena Udrea anunţa, într-un interviu publicat pe site-ul guvernului, că are sprijinul total al colegilor de cabinet pentru acest proiect: "Este important de spus că toţi membrii cabinetului, toţi colegii din Guvern au susţinut acest program. Ba sunt chiar colegii care sunt implicaţi direct: ministrul Sănătăţii, ministrul Educaţiei, ministrul Administraţiei şi Internelor. Susţinerea lor este cu atât mai mare cu cât aceste case se adresează celor care sunt sub autoritatea ministerelor pe care le conduc. (...) În urma aprobării acestei hotărâri de Guvern, putem porni la implementarea programului, vom comunica cu autorităţile publice locale pentru a identifica terenurile, vor solicita către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului implementarea programului în comunitatea respectivă, şi sperăm ca după derularea procedurilor de achiziţie a lucrărilor de construcţie, în a doua jumătate a acestui an, în al doilea semestru deja să putem porni la implementarea, punerea în practică a primului astfel de proiect; în mod concret vom spera să avem primele comune care vor putea construi cele zece locuinţe destinate specialiştilor care vor să lucreze în mediul rural. (...) Au prioritate cei care au vârste până în 35 de ani, dar programul nu se adresează numai lor, ci tuturor specialiştilor care doresc să activeze în mediul rural. (...) În funcţie de nevoile pe care fiecare comună le are, doar că - din cele 10 locuinţe, sau în jur de 10, pentru că sunt comune mai mari, comune mai mici, se pot solicita mai puţin de 10 locuinţe, după cum se poate să existe o solicitare de mai mult de 10 locuinţe - una merge către medic, sau asistentul medical, una către şeful de post, deci către poliţie, restul merg către profesori, către dascăli". Dacă în primul an finanţarea a fost zero, la începutul lui 2011, Elena Udrea declara că programul are finanţare şi construirea de locuinţe va începe, din cele 15.000 de solicitări, urmând să se construiască... 100, adică mult sub 1%. După acest scurt episod, nimeni nu a mai auzit de acest proiect.

Pe modelul Radio Erevan, acum, în 2013, putem constata că de fapt nu s-a dat ci s-a luat, specialiştii fiind practic alungaţi din mediul rural de unele măsuri adoptate ulterior. În 2011, când guvernul era condus de acelaşi premier ca în 2010, Emil Boc, au fost desfiinţate posturile comunale de poliţie, fiind înfiinţate secţiile rurale care comasau mai multe posturi, pentru o redistribuire cât mai eficientă a resurselor. Un an mai târziu s-a decis că Poliţia Rurală trebuie să se reorganizeze şi să se revină la vechile posturi de poliţie, dovedindu-se că decizia anterioară nu fusese chiar inspirată.

Nici învăţământul rural nu a fost uitat. Mai multe şcoli au "primit" lacăte pe porţi, eficientizarea resurselor fiind repusă din nou pe tapet. Chiar fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, preciza la începutul acestui an că în perioada 2007-2012, au fost închise 1.781 de şcoli, iar 1.534 au fost comasate, având şi o explicaţie pentru acest lucru, mediul rural "îmbătrâneşte" şi şcolile nu mai au copii: "Vreau să demontez un alt neadevăr legat de sistemul de învăţământ: apocalipsa şcolilor închise. Când spunem şcoli închise, ne imaginăm copii care fac zeci de kilometri pe jos, în zăpadă, viscol şi ger, pentru că nemernicul de ministru le-a închis şcoala. Şi acest lucru, dacă ar fi adevărat, ar fi, într-adevăr, groaznic. Realitatea este alta. Şcolile se închid pentru că nu mai sunt copii, nu pentru că e nemernic primarul şi nici prin decizia ministrului". Astfel, potrivit lui Funeriu, în mandatul lui Cristian Adomniţei (2007 - 2008) au fost închise 326 de clădiri, în cele ale Ecaterinei Andronescu (2009 şi 2012) - 776, iar în al său (2010, 2011) - 679. Închiderea structurilor arondate aduce economii la buget, pentru că statul finanţează numărul de elevi, şi nu numărul de clădiri, mai susţinea Funeriu. Pe de altă parte, la 1 aprilie 2011 au fost închise zeci de spitale din toată ţara, aşa că pentru locuitorii din mediul rural accesul la actul medical a devenit şi mai dificil. Pe acest fond, nici nu se putea pune problema atragerii unor medici în dispensarele de la sate, când cheltuielile erau reduse la minim. Efectul de bumerang al programului "Renaşterea satului românesc" a fost evident şi nu se poate aduce ca argument nici măcar faptul că între timp a apărut criza economică, din moment ce generosul proiect a fost lansat în 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb