PROIECTUL NEIMPOZITĂRII PROFITULUI REINVESTIT Consultanţii fiscali: "Diavolul este în detalii"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 aprilie 2014

Consultanţii fiscali: "Diavolul este în detalii"

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) privind scutirea de la plată a impozitului pe profitul reinvestit are nevoie de unele clarificări, astfel încât să fie evitate problemele care au existat în trecut, în cazul unei iniţiative similare, sunt de părere consultanţii fiscali.

Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC România, a amintit, în cadrul unei conferinţe, că o iniţiativă legislativă similară a mai existat în urmă cu 12 ani, însă aceasta s-a dovedit dificil de aplicat, din cauza reticenţei autorităţilor fiscale să recunoască sursa de finanţare a investiţiilor ca fiind profitul reinvestit.

Domnia sa a precizat că, în cazul în care o companie contracta un împrumut, inspectorii fiscali susţineau că sumele destinate investiţiilor proveneau din creditul respectiv, chiar dacă, în realitate, situaţia era alta.

La rândul său, Ionuţ Sas, Director Consultanţă Fiscală la PwC România, a precizat că s-a dovedit dificil pentru contribuabili să dovedească Fiscului că profitul reinvestit reprezenta sursa investiţiilor derulate, iar autorităţile nu acceptatu facilitatea.

Reprezentanţii PwC au adăugat că mediul de afaceri solicită să fie făcute unele modificări, despre care susţin că nu sunt majore, subliniind că facilitatea este "clar avantajoasă".

Proiectul de neimpozitare a profitului reinvestit este bun, ca principiu, deoarece este menit să încurajeze investiţiile în ţara noastră, atât din partea companiilor care activează, deja, pe plan local, cât şi a unor firme care nu sunt prezente, în acest moment, în România, consideră expertul fiscal Dan Schwartz, managing partner în cadrul companiei RSM Scot.

"Rămâne să vedem cum va fi aplicată în practică această iniţiativă, pentru că, după cum se spune: Diavolul este în detalii", ne-a declarat domnia sa.

Dan Schwartz atrage atenţia că, pentru ca legislaţia să fie funcţională, trebuie eliminate elementele de ambiguitate şi găsite cele mai bune formule de exprimare. "În caz contrar, se va lăsa loc de interpretare inspectorilor fiscali şi riscăm, astfel, să repetăm greşesile trecutului", semnalează expertul fiscal.

În opinia domnului Schwartz, documentul final va trebui să conţină definiţii clare ale termenilor utilizaţi, ca să nu existe confuzii.

Oficialul RSM Scot susţine că măsura ar putea să fie extinsă, acum sau pe viitor, şi la alte tipuri de investiţii, având în vedere că structura economiei s-a modificat, în timp, ceea ce face ca echipamentele industriale să nu mai reprezinte, în cazul unor companii, un element esenţial pentru derularea activităţii.

Activele care fac obiectul prevederilor din prezent sunt maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru.

Start la consultarea mediului de afaceri

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a început, de ieri, procesul de consultare cu reprezentanţii mediului de afaceri pe marginea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, anunţă instituţia.

Facilitatea ar urma să se aplice între 1 iulie 2014 şi 31 decembrie 2015, potrivit documentului publicat pe pagina de Internet a MFP.

Pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2014, în aplicarea scutirii ar urma să se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 iulie 2014, se precizează în document.

"Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea", se mai arată în proiectul de OUG.

Scutirea ar urma să se calculeze trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de prevedere să fie repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar, conform documentului, care precizează că, în cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă, nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor. "Pentru echipamentele tehnologice care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări", mai notează proiectul de OUG, adăugând că scutirea se aplică pentru echipamentele tehnologice considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.

Companiile care beneficiază de scutire vor fi obligate să păstreze în patrimoniu echipamentele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, subliniază documentul. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii, atrag atenţia reprezentanţii MFP.

În prezent, investiţiile în mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice se recuperează, din punct de vedere fiscal, prin deducerea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor de amortizare, arată Nota de Fundamentare a proiectului.

Ca stimulare fiscală, pentru recuperarea mai rapidă a investiţiilor respective, contribuabilii pot opta pentru utilizarea metodei de amortizare accelerată, care presupune deducerea în primul an de funcţionare a cel mult 50% din valoarea de intrare în patrimoniu a mijlocului fix, conform documentului.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Stimata doamna Mitroi,

    va rog frumos daca este posibil sa ne spuneti care este statutul rezervelor de capital care au fost obtinute prin debitarea contului ajustarea la inflatie a capitalului social. Caz practic OMV Petrom in anul 2013 a trecut suma de 13 miliarde din capital social ajustat la inflatie in rezerve de capital. Este aceasta suma neimpozabila prin aplicarea noii legi? Va multumesc anticipat.  

    ...... si foarte RAR (dalmatian-cameleon) Negru cu pete Albe. 

    .... valabile cateva luni ! 

    1. .... adica in REGIM DE URGENTA = in STARE DE NECESITATE ! 

      .... sa lucreze PERMANENT cu POMPIERII, SALVAREA si MILITIA - eventual si cu BISERICA - la spate ???? 

      Raspuns: 

      niste HOTI da, niste OAMENI NORMALI nu ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb