Proiectul privind consolidarea monedei naţionale ca monedă unică de plată pe teritoriul României, adoptat de Senat

A.M.
Macroeconomie / 29 aprilie 2020

Proiectul privind consolidarea monedei naţionale ca monedă unică de plată pe teritoriul României, adoptat de Senat

Senatorii au aprobat, marţi, un proiect iniţiat de senatorii PSD care are ca obiectiv adoptarea unor măsuri având ca finalitate consolidarea monedei naţionale ca monedă unică de plată pe teritoriul României.

Proiectul a fost adoptat cu 90 de voturi "pentru" şi 40 de abţineri.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul îşi propune consolidarea leului ca unică monedă de plată pe teritoriul României şi determinarea unei repartizări juste între vânzător sau furnizor, pe de o parte, şi consumator, pe de altă parte.

Astfel, se preconizează ca în contractele în care părţile sunt rezidenţi în România, iar obiectul constă în prestarea de servicii sau furnizarea de utilităţi, preţul să fie exprimat numai în moneda naţională, adică în lei.

Totodată, dispoziţiile se aplică oricăror altor plăţi, încasări, transferuri, operaţiuni în conturi curente şi altele asemenea care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, inclusiv din împrumuturi, credite, leasing, asigurări, service, transporturi de mărfuri sau de pasageri, coletărie, mesagerie sau poştă, indiferent dacă sunt consemnate sau nu prin facturi.

Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia categoriilor de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută. Toate celelalte operaţiuni între rezidenţi, care nu fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, pot fi efectuate în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută, mai prevede textul iniţiativei.

"Pentru a elimina orice clauză de indexare a preţului sau de raportare a volumului de plată în lei la o monedă de referinţă, prin amendamentele adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, membrii Comisiei economice au decis să modifice propunerea legislativă în sensul în care contractele încheiate pe o perioadă nedeterminată sau pe o perioadă de minimum trei ani vor fi modificate prin act adiţional, în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, pentru contractele aflate în derulare, încheiate pentru o perioadă mai mică de trei ani, cursul de referinţă al leului faţă de moneda străină de referinţă nu poate fi mai mare decât cursul BNR din data plăţii efective. Forul decizional asupra amendamentelor este Camera Deputaţilor", se arată în raportul de admitere la proiect.

În opinia senatorului UDMR Antal Lorant, este în ajutorul cetăţenilor să existe produse, servicii calculate în moneda naţională, "adică reperele folosite la baza calculelor anumitor servicii sau produse să fie bazate clar pe leul românesc", informează Agerpres.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Buna dimineata!

    Demersul trebuia initiat de ani de zile!!!! 

    Se lucreaza intens ! kaka maka....

    Le-au trebuit 30j de ani vanzatorilor de neam si de tara sa actioneze.

    De fapt se deschide larg ușa inflației.

    1. Dap

      Nimic nou Sub Soare in Devalizarea Romaniei!!

      ANPC-ul trebuie sa vegheze la stabilitatea preturilor prevazute in contract.

      Cel mai mult s-a facut de ras in acest domeniu Telekom Romania.. care a jonglat cu preturile in dispretul clientului cat a putut.. dar se intoarce roata cu aceasta companie cum s-a intors si cu ENEL in domeniul preturilor reglementate de stat.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb