PROTECŢIA CONSUMATORILOR Plaja a "ars" la buzunare

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Protecţia consumatorilor / 15 octombrie 2020

Plaja a "ars" la buzunare

Statul la soare nu mai este o chestiune chiar simplă pe litoralul autohton. Locurile se găsesc greu, pe motiv de aglomeraţie, şi în general costă destul de mult, din cauza apucăturilor unor afacerişti. De plătit nu plătesc doar clienţii. Amenzi de peste 2 milioane de lei au fost aplicate operatorilor de plajă în acest sezon estival de către reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, printre neregulile constatate fiind amplasarea de beach-baruri neprevăzute în contractul de închiriere, extinderea ilegală a acestora, nerespectarea distanţei de cinci metri între linia apei şi primul rând de şezlonguri, neasigurarea unei suprafeţe de plajă pentru turiştii care nu doreau închirierea unui şezlong. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a transmis că unii dintre operatorii, care au contracte de închiriere a plajelor şi trebuie să le predea ABADL până la 15 octombrie, au fost amendaţi în acest sezon estival cu sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.047.500 lei: "În această vară au fost efectuate 929 de controale şi au fost impuse 2.123 măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate, iar pentru neaducerea la îndeplinire a măsurilor impuse au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale în cuantum de în valoare totală de 2.047.500 lei". Potrivit ABADL, cele mai frecvente nereguli descoperite au fost: amplasarea de beach-baruri neprevăzute în P.U.Z. şi nici în contractul de închiriere; extinderi ale beach-barurilor, rezultând o suprafaţă construită mai mare decât cea prevazută în PUZ şi în actul adiţional la contractul de închiriere a sectorului de plajă; neasigurarea unei suprafeţe de plajă pentru turiştii cu accesorii proprii (zona de plajă destinată plajei pe nisip); nerespectarea distanţei de cinci metri între linia apei şi primul rând de şezlonguri, în vederea asigurării accesului cu utilaje pentru efectuarea lucrărilor mecanizate de întreţinere a plajelor; amplasarea unor dotări de agrement neprevăzute în P.U.Z. (saltele elastice, instalaţii corzi elastice); număr insuficient de recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor rezultate din activitatea turistică.

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a afirmat că inspectorii instituţiei au realizat demolarea construcţiilor ilegale de pe plajă, deşi administraţiile locale erau primele abilitate să facă acest lucru: "Pentru construcţiile ilegale, operatorii de plajă au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. nr. 202/2002, întrucât nu au dus la îndeplinire măsura privind dezafectarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1991, s-a solicitat autorităţilor administraţiei publice locale să intervină pentru dezafectarea beach-barurilor ilegale şi a extinderii acestora. Deşi, administraţiile locale sunt primele abilitate să demoleze aceste construcţii ilegale, inspectorii A.B.A.D.L. au intervenit pentru respectarea legislaţiei participând la dezafectarea mai multor construcţii de pe sectoarele de plajă şi au întocmit documentaţiile necesare rezilierii mai multor contracte. Cu toate că cei mai mulţi operatori de plajă au înţeles să-şi demoleze construcţiile ilegale, totuşi 71 de construcţii sunt neconforme, aflate în diferite stadii conform legislaţiei privind dezafectarea construcţiilor ilegale amplasate pe domeniul public al statului reprezentat de plajă. Oricât de mult încercăm să administrăm şi să exploatăm, în mod corect şi transparent, bunul statului român - plajele, cu amenzi mici, cu o legislaţie incoerentă, neclară nu vom reuşi niciodată, deci este nevoie de modificări legislative în care se fie bine definite competenţele fiecărei instituţii".

De asemenea au fost soluţionate 87 sesizări şi 71 de autosesizări care au vizat starea de curaţenie a plajelor, modul de amplasare a şezlongurilor, liberul acces la linia ţărmului, amplasarea de către turişti a accesoriilor proprii în zona destinată şezlongurilor, accesul/staţionarea autovehiculelor pe plajă, accesul cu animale pe plajă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb