Provocarea Cotroceniului

Printr-o metodă simplă, fără să poată schiţa vreo reacţie, partidele româneşti au fost puse în defensivă. Medierea prezidenţială, acceptată de unii, refuzată de alţii, criticată de mulţi, a oferit lui Traian Băsescu, dincolo de rezultatele imediate, ocazia ieşirii din izolare. După criza alegerilor anticipate şi medierea confuză între guvern şi opoziţie pe tema deblocării reformei justiţiei din impasul constituţional, instituţia prezidenţială cedase iniţiativa Guvernului. În această confruntare, regulile constituţionale îl favorizau pe Primul Ministru. Retorica ofensivă şi critic-guvernamentală a preşedintelui nu putea decît să erodeze încrederea publică în primul ministru, fără însă să îi afecteze poziţia instituţională. Riscul contaminării preşedintelui a limitat la cîteva episoade folosirea acestei arme. Transferul disputei din zona funcţională în cea mai largă a strategiilor de schimbare instituţională a surprins partidele nepregătite. PRM a respins din start consultările cu Preşedintele, PSD a oscilat şi a ales tactica izolării. Obligate de disciplina republicană şi solidaritatea guvernamentală, partidele din arcul guvernamental au acceptat provocarea, încercînd să limiteze efectele devastatoare ale subiectului propus. Tema parlamentului unicameral a fost soluţia ultimă de contracarare a coaliţiilor ad hoc antiprezidenţiale. Pe cît de sensibilă, pe atît de percutantă, afilierea preşedintelui la curentul în favoarea parlamentului unicameral a modificat termenii luptei. O dată cu această operaţiune, partidele s-au găsit angajate într-o confruntare cu opinia publică.

După ce contribuise la izolarea Cotroceniului, atît politic, cît şi mediatic, PSD a evaluat eronat datele problemei şi, sub impulsul unei reacţii emoţionale la declaraţiile de la Craiova ale lui Traian Băsescu, a preferat logica confruntării şi a respins oferta prezidenţială. Deşi rapoartele şi scrisorile către socialiştii europeni nu periclitau interesul naţional, refuzînd să participe la consultările de la Cotroceni, PSD a relansat imaginea de partid al conspiratorilor egoişti, interesaţi doar de menţinerea poziţiilor. Marja de manevră a opoziţiei a fost redusă, iar opoziţia social-democrată a pierdut o ocazie de a dovedi că nu este ostilă din principiu preşedintelui. Confruntat cu gruparea conservatoare din propriul partid, Mircea Geoană s-a văzut nevoit să abandoneze pentru moment pachetul său reformator (vot uninominal, parlament unicameral). Tactica PSD a contribuit la baricadarea şi mai evidentă a partidului în reduta sa parlamentară. Retezînd orice şansă de comunicare cu societatea, conservatorii din PSD au contribuit, paradoxal, la succesul lui Traian Băsescu.

Nici PNL nu a putut fructifica oferta sa articulată acum două săptămîni în prima rundă a consultărilor. Contraofensiva liberală, sub forma propunerii de restrîngere a prerogativelor prezidenţiale, răsună acum straniu. La a doua rundă a consultărilor, doar PD, dintre partidele mari, a mai participat şi a putut da tonul. Celelalte formaţiuni nu puteau rata ocazia, dar nici influenţa decisiv dezbaterea.

Pus în situaţia de a media între partide şi societate, constatînd dezertarea opoziţiei de la vocaţia sa de participantă critică la decizie, forţînd partidele arcului guvernamental să i se asocieze, Traian Băsescu a dat verdictul: consultările vor continua. Acordul partidelor în privinţa modernizării Parlamentului şi a delimitării atribuţiilor celor două Camere a creat condiţiile demarării procesului de reformă instituţională. Proiect pe termen mediu, reforma Parlamentului a oferit preşedintelui ocazia revenirii sale politice şi instituţionale. Recuperînd poziţia de arbitru, Traian Băsescu lansează provocarea reformei şi obligă partidele să se replieze. Eventualul eşec în acţiunea majorităţii de a revoca cei doi preşedinţi ai Camerelor nu va afecta influenţa preşedintelui. Opoziţia, în special PSD, nu va mai putea lipsi de la viitoarele consultări, în vreme ce tema reformei politice i-a fost deja expropriată. Insistînd asupra reducerii semnificative a numărului de parlamentari, preşedintele Traian Băsescu şi-a menţinut presiunea asupra tuturor partidelor. Tactica tergiversării nu mai poate fi reactualizată fără costuri electorale. Divizate pe mai multe cîmpuri, partidele nu pot, cel puţin pentru moment, să se coalizeze deschis pentru a tempera schimbarea.