PSD şi ALDE au anunţat că depun moţiune de cenzură împotriva lui Grindeanu

Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2017

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că este prea devreme să spună dacă actuala colaborare parlamentară a PSD şi ALDE cu UDMR s-ar putea transforma în colaborare guvernamentală.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că este prea devreme să spună dacă actuala colaborare parlamentară a PSD şi ALDE cu UDMR s-ar putea transforma în colaborare guvernamentală.

Dragnea: "Grindeanu este o unealtă"

Grindeanu, exclus din PSD

----------

Actualizare 00:00 Sorin Grindeanu: "Îi cer lui Dragnea să îşi asume criza; să demisioneze şi demisionez şi eu"

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut aseară preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să îşi asume criza politică, precizând că, după ce acesta va demisiona de la conducerea partidului, va demisiona şi el din funcţia de prim-ministru, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, Grindeanu a spus: "Până luni îi cer lui Liviu Dragnea să se gândească să îşi asume responsabilitatea acestei crize. După ce Liviu Dragnea demisionează, demisionez şi eu. Varianta pe care mi-o doresc acum este ca Liviu Dragnea să-şi asume acest eşec şi să-şi dea demisia. În secunda doi voi face acelaşi lucru. Cred că asta este rezolvarea corectă şi să convoace congresul Partidului Social Democrat. Ştiţi, există o teamă, aşa, de vreun an şi ceva, de a lărgi masa decidenţilor în partid. Acest partid are sute de mii de membri. Sute de mii de membri! Forul suprem de conducere este congresul. Dar există această teamă a domnului Liviu Dragnea".

Grindeanu, despre aluziile lui Dragnea: "Să se gândească bine, nu eu am fost la tenis şi şpriţuri cu reprezentanţii serviciilor secrete"

Premierul Sorin Grindeanu a calificat drept "dezinformare şi minciună" afirmaţiile lui Liviu Dragnea prin care acesta l-a asociat cu serviciile secrete şi potrivit cărora este dirijat de cineva din spate, cerându-i preşedintelui PSD să se gândească bine când spune astfel de lucruri, pentru că nu el a fost "la partide de tenis şi la şpriţuri cu reprezentanţi ai serviciilor secrete".

Premierul a precizat în conferinţa de aseară: "Voi răspunde la două dezinformări pe care, iarăşi, le-am văzut astăzi, spuse de domnul Liviu Dragnea, că văd că încearcă cu disperare să mă asocieze cu servicii secrete, cu preşedintele României, că e cineva în spate care dirijează. Suntem într-o conspiraţie din asta, aşa, probabil, existentă doar în mintea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Nu eu am fost la partide de tenis, nu eu am fost la şpriţuri cu reprezentanţi ai serviciilor secrete, aşa că să se gândească domnul Liviu Dragnea mai bine când spune aceste lucruri. Pentru că, dacă va continua, voi avea reacţii şi mai puternice pe acest subiect. Dincolo de faptul că toată această idee este în mod evident o minciună, o minciună".

Grindeanu: "Cum să lucreze miniştrii? Eu le spuneam un lucru, iar de la partid le venea altă directivă"

Premierul Grindeanu a calificat drept "minciună" afirmaţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit căreia între şeful Guvernului şi miniştri a existat o problemă de comunicare, susţinând că blocajul intervenea în momentul în care el le transmitea membrilor Cabinetului un lucru, iar de la partid acestora le venea altă directivă.

Prim-ministrul a arătat: "A doua minciună la care vreau să răspund este cea în care (Dragnea, n.r.) spunea că toţi miniştrii au avut o problemă, nu puteau să comunice cu mine şi de aici marea problemă a acestui guvern. Eu v-aş ruga să vă puneţi în postura acestor miniştri. Care, sigur, au fost aleşi şi numiţi de dl Liviu Dragnea, de aceea e responsabil dl Liviu Dragnea şi trebuie să îşi dea demisia dacă lucrurile nu au funcţionat aşa cum trebuie. Cum să lucreze aceşti miniştri, dacă eu le spuneam un lucru, iar de la partid le venea altă directivă şi altă comunicare?".

Sorin Grindeanu a dat un exemplu în acest sens, pornind de la tema impozitului pe gospodărie: "Şi vă dau un exemplu public: atunci când se apucaseră unii să comunice despre impozitul pe gospodărie, vă aduceţi aminte, am spus în şedinţa de guvern să înceteze această comunicare şi singurul care poate să comunice este ministrul Finanţelor, în momentul în care se finalizează acea analiză prin care vom lua hotărârea de a aplica această măsură. Ce s-a întâmplat? Seara, la televizor, la planşă, cine era? Ştiţi şi dumneavoastră. Cu desene, cu tot ce ştiţi deja. Ce să creadă ceilalţi miniştri? În aceeaşi seară. Cred că ne aflăm într-un moment dificil, greu, în care un singur om, Liviu Dragnea, încearcă să ne întoarcă în timp, înainte de 1989. Şi fiecare dintre noi, implicaţi politic sau nu, trebuie să ne gândim dacă ne dorim asta. Eu cred că nu, sunt convins că nu".

Grindeanu: "Eu nu vreau să candidez la şefia PSD; într-un congres extraordinar vreau să rezolvăm problemele acumulate în partid"

Premierul Sorin Grindeanu a mai declarat ieri că nu este interesat să candideze la şefia formaţiunii social-democrate în cazul în care se va ajunge la organizarea unui congres extraordinar al PSD, ci ca în cadrul acestui for să fie dezbătute şi rezolvate "problemele partidului" apărute în ultimii doi-trei ani şi care au condus la situaţia din prezent.

Întrebat dacă îşi propune să candideze la şefia PSD dacă se va organiza un congres extraordinar, Grindeanu a afirmat: "Pe mine mă interesează să convocăm acest congres pentru a dezbate problemele de fond ale PSD. Eu nu vreau să candidez la şefia PSD. Să fim bine înţeleşi. Eu vreau să rezolvăm problemele partidului apărute, din păcate, în ultimii cam doi ani, trei şi care ne-au adus în situaţia de astăzi. În mod sigur se vor degaja în congres - repet, forul suprem, conform statutului, de conducere în PSD - se vor degaja soluţii foarte, foarte bune, iar votul va fi cel care va decide. Dincolo de cine e preşedinte, important este mecanismul prin care funcţionează acest partid, important este să nu îl închidem într-un cerc restrâns de decidenţi, important e să deschidem acest partid, importantă e strategia pe care o vom adopta pentru viitor, eu cred că astea sunt lucrurile importante. Dincolo de cine conduce vremelnic, vă spuneam aseară, nimeni nu are PSD-ul pe CF (Cartea Funciară, n.r.), nici măcar domnul Liviu Dragnea nu e proprietar. Nu e în Cartea Funciară".

Premierul a mai spus că forţa PSD a stat întotdeauna la militanţii partidului, adăugând că, la ora actuală, aceşti oameni sunt neglijaţi de către actuala conducere.

Grindeanu: "Lipsesc câteva demisii ale miniştrilor; luni voi lua o hotărâre"

Premierul Sorin Grindeanu a mai declarat aseară că lipsesc câteva demisii ale miniştrilor din Cabinetul său, deşi au fost anunţate, precizând că luni va lua o decizie în legătură cu acestea.

Întrebat câte demisii ale miniştrilor a primit şi când le va trimite către Administraţia Prezidenţială, Grindeanu a spus: "Lipsesc câteva (demisii, n.r.), deşi au fost anunţate. Am dat acest termen până luni ca şi domnul Liviu Dragnea să îşi asume prin demisie, alături de mine, aşa-zisul eşec al acestui Guvern, iar luni vă voi anunţa şi voi lua o hotărâre".

Grindeanu: "Am vorbit cu preşedintele Iohannis"

Premierul a afirmat aseară că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis, fără a preciza în ce zi.

"Am vorbit", a spus Grindeanu, întrebat dacă a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis în această perioadă de criză politică.

(S.A.)

------------

PSD şi ALDE au anunţat, ieri, că vor depune, luni, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, iar Liviu Dragnea a precizat că premierul a fost exclus din PSD.

Liderul PSD a precizat că în şedinţa CexN de ieri s-a discutat situaţia apărută ca urmare a refuzului lui Grindeanu de a demisiona şi a "respecta" decizia ALDE şi PSD de retragere a sprijinului politic: "Mai mulţi colegi, foarte mulţi, au propus excluderea domnului Sorin Grindeanu din calitatea de membru PSD, o decizie care a fost aprobată în unanimitate".

El a spus că s-a luat şi act de declaraţiile purtătorului de cuvânt al Palatului Cotroceni cu privire la răspunsul oferit adresei oficiale trimisă lui Klaus Iohannis, în care era informat pe tema deciziilor PSD-ALDE, potrivit News.ro.

"PSD a luat decizia, după ce s-a consultat cu colegii de la ALDE; ca luni să se depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri să fie dezbătută şi votată", a spus Dragnea.

Liderul PSD a spus că nu a fost o soluţie pe care şi-ar fi dorit-o, însă ea a fost necesară după reacţiile premierului Sorin Grindeanu. "Eu o regret, dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină această criză politică (...) azi poate eram la consultări la Cotroceni".

Dragnea a mai explicat din nou că s-a ajuns la această situaţie din cauza lipsei de coordonare a miniştrilor, care veneau la partid plângându-se de comunicarea cu premierul.

"Le-am spus azi (colegilor - n.r.) ceva ce nu le-am spus ieri. Din păcate, în ultimele 2-3 luni, majoritatea miniştrilor veneau şi la mine şi la partid plângându-se că nu reuşesc să aibă o comunicare normală, firească, cu prim-ministrul, că există mai mult blocaje pe care în mod normal trebuie să le deblocheze prim-ministrul", a spus Dragnea.

El mai susţine că a avut discuţii cu Grindeanu, în care premierul dădea asigurări că se vor "regla" aceste chestiuni. "Au fost miniştri care intenţionau să plece din Guvern", a mai spus el.

Conform articolului 27 din Statutul PSD, "calitatea de membru al Partidului Social Democrat se pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în alt partid".

Articolul 31 menţionează excluderea, ca sancţiune aplicată membrului de partid prin hotărâre a Biroului organizaţiei locale din care acesta face parte. Membrul de partid care deţine o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la nivelul organizaţiei PSD de pe raza teritorială a secţiei de votare, precum şi de la nivelul organizaţiei locale poate fi exclus, la propunerea organului de conducere din care face parte, de către organul de conducere ierarhic superior.

Comitetul Executiv Naţional este cel care hotărăşte, în situaţii excepţionale, cu două treimi din voturile membrilor săi, sancţionarea cu excludere din partid a oricărui membru, pentru încălcări grave ale Statului sau pentru prejudicii majore aduse PSD.

Dragnea a mai afirmat că, după viteza de organizare a acţiunilor de susţinere a lui Sorin Grindeanu, care ocupă în mod ilegitim Palatul Victoria, este clar că este vorba despre un plan bine pus la punct, "o coordonare profesionistă", însă nu ştie cine se află "în spate". Dragnea a susţinut că Grindeanu este "o unealtă".

"Încă odată PSD este sub asediu şi nu este sub asediu politic, pentru că nu am văzut în afară de o mică acţiune de sprijin din partea USR pentru Sorin Grideanu alte acţiuni politice. Nu-mi dau seama exact cine sunt cei care stau în spatele acestei acţiuni, dar este o coordonare profesionistă", a spus Dragnea.

Liderul PSD a afirmat că acţiunile lui Grindeanu din ultima zi arată că exista un "plan" făcut din timp.

"După vizita cu care se organizează toate aceste acţiuni devine clar că nu este un plan făcut pe genunchi ieri sau aseară sau azi noapte. Nici eu, nici colegii mei, nu am bănuit că această intenţie anunţată şi acum o lună, că urmează o analiză, (...) va stârni asemenea scandal", a mai spus Dragnea.

El a adăugat că astfel a fost "descoperit un plan" care nu are legătură cu PSD. Dragnea a afirmat că social-democraţii îşi vor lua măsuri de precauţi în numirea noului premier.

Liderul PSD a adăugat: "Am discutat şi despre noua propunere de prim-ministru şi despre componenţa noului Guvern şi împreună am convenit să ne luăm măsuri de siguranţă, să nu mai facem o asemenea greşeală. Principalul vinovat sunt eu, eu i-am rugat pe colegii mei să accepte această propunere. Am avut încredere în acest om. Este un om la care am ţinut foarte mult. (...) Nici eu, nici alţi colegi de-ai mei nu au bănuit că se ajunge aici, că va suferi o asemenea transformare".

Întrebat la ce se referă, Dragnea a spus că Sorin Grindeanu "nu mai e el". "În opinia noastră, şi o spun cu regret şi cu părere de rău, (...) Sorin Grindeanu este o unealtă. A cui, ne este greu să ne dăm seama", a spus Dragnea.

Întrebat dacă mai este de acord cu afirmaţia sa din decembrie 2016, potrivit căreia Grindeanu a ajuns "din întâmplare" în Comisia de control al SRI, Dragnea a spus că nu mai e sigur.

"Nu mai sunt sigur că a făcut parte întâmplător, nu mai sunt sigur de nimic, sincer", a precizat el.

Critici din partea lui Tăriceanu

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că refuză să demisioneze din funcţia de premier, deşi i-a fost retras sprijinul politic.

"În faţa situaţiei inedite în care un prim-ministru care şi-a pierdut sprijinul politic se agaţă de funcţie şi încearcă diferite soluţii pentru a rămâne în fruntea Guvernului (...), acest lucru este de Cartea recordurilor", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai precizat că este prea devreme să spună dacă actuala colaborare parlamentară a PSD şi ALDE cu UDMR s-ar putea transforma în colaborare guvernamentală.

"Dacă vor exista astfel de intenţii putem să discutăm, dar cred că în momentul acesta nu este factorul esenţial", a susţinut Tăriceanu.

În schimb, liderul ALDE a negat orice discuţie cu PMP, atât în ceea ce priveşte susţinerea moţiunii de cenzură, cât şi cooptarea partidului lui Traian Băsescu la guvernare.

Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari, nefiind astfel nevoie de susţinere din partea altor grupuri. O moţiune de cenzură care ar fi depusă la începutul săptămânii viitoare ar putea fi votată în cel mult 8 zile de la introducerea în Parlament, potrivit regulamentelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb