PSD şi ALDE susţin înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară privind alegerile prezidenţiale din 2009

Ziarul BURSA #Politică / 13 aprilie 2017

Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au convenit să solicite Parlamentului înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a clarifica aspectele ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, informează un comunicat transmis miercuri de cele două formaţiuni aflate la guvernare.

"Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuţie principii ale statului democratic şi ale statului de drept, dar şi încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenţie nelegitimă a unor instituţii în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acţionat în interes personal sau în numele instituţiilor pe care le reprezentau. O astfel de comisie parlamentară este necesară ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public şi care pun sub semnul întrebării respectarea principiului alegerilor libere şi corecte ca premisă esenţială a funcţionării democraţiei în România", se arată în comunicatul semnat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi de liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit sursei citate, dezvăluirile apărute în presă referitor la evenimente din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009 pun în discuţie "încercarea de influenţare a procesului electoral".

"Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a generat controverse în ultimii opt ani la nivelul societăţii româneşti, existând suspiciuni privind fraudarea lor încă din zilele ce au urmat procesului electoral. Dezvăluirile presei oferă o nouă perspectivă asupra deznodământului alegerilor prezidenţiale din 2009, introducând în discuţie încercarea de influenţare a procesului electoral", menţionează comunicatul PSD-ALDE.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb