PSD: "TV-UL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII" Geoană îl sfătuieşte pe Năstase să stea departe de televizor

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 8 august 2005

În timp ce scena politică este acaparată de disputele din PNL şi PD, opoziţia reprezentată de Partidul Social Democrat a intrat la cură mediatică. Sfătuiţi de liderul clujean, Vasile Dîncu, şi fost şef al Agenţiei de strategii guvernamentale a lui Adrian Năstase, să iasă pentru moment din lumina reflectoarelor, conducerea PSD trimite, în lumina reflectoarelor, doar liderii mai puţin uzaţi ai partidului. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, l-a sfătuit, sîmbătă, pe Adrian Năstase să stea o perioadă deoparte, deoarece, spune el, "trebuie să înţeleagă că o expunere mediatică excesivă dăunează". Cu toate acestea, Mircea Geoana susţine că "relaţia cu Adrian Năstase trece acum printr-o nouă etapă şi este supusă unui test important de ambele părţi". Aşadar, la televizor mai vedem doar pesedişti din eşalonul doi care nu pot fi identificaţi uşor cu cei care au plămădit imaginea unui PSD corupt, care a dus la eşecul din alegeri. În timp ce Adrian Năstase nu s-a împăcat încă cu ideea că a pierdut alegerile, Mircea Geoană face declaraţii categorice cum că PSD nu doreşte deocamdată la guvernare. Pe de altă parte, sondajele de opinie l-au subclasat cu mult pe Năstase, care întruneşte doar 21% din simpatiile electoratului, faţă de "prostănacul" Mircea Geoană, care ocupă, în ultimul sondaj INSOMAR, un loc fruntaş în preferinţele electoratului social-democrat cu un procent de 38%. Sfătuit să stea deoparte, Adrian Năstase, şeful pe "departamentele de lucru" ale PSD îşi mai permite doar să transmită presei că foloseşte bicicleta pe care a primit-o cu ocazia zilei de naştere sau că i-a cumpărat soţiei o poşetă nouă de pe litoral.

Declaraţiile publice referitoare la actualul Guvern sînt însă aproape inexistente. Mircea Geoană părea, nu demult, că este cel mai înfocat susţinător al lui Călin Popescu Tăriceanu. Atunci cînd premierul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, Mircea Geoană a fost primul care şi-a manifestat susţinerea politică, "pentru decizia înţeleaptă" luată de şeful Executivului de a nu-şi mai da demisia. În plus, Alin Teodorescu, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase a declarat, săptămîna trecută, că schimbarea conducerii PNA este susţinută de PSD deoarece s-a constatat că instituţia a fost ineficientă. Purtătorul de cuvînt al PSD, Cristian Diaconescu, a susţinut şi el, probabil fără mandatul partidului, că funcţiile de preşedinţi ai Camerelor parlamentare pot fi negociate cu puterea. Tot Cristian Diaconescu, fost ministru al justiţiei, şi-a cerut scuze public pentru că PSD a pus "pumnul în gura presei" în perioada 2000-2004.

Conflictul de autoritate din PSD face ca relaţiile "suprarenale" dintre Mircea Geoană şi preşedintele executiv, Adrian Năstase, să aibă de suferit mai ales din cauza faptului că Mircea Geoană vorbeşte despre reformarea PSD fără să amintească şi de Adrian Năstase.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb