Puterea de vot

Vreţi să ştiţi unul dintre motivele pentru care cetăţenii nu se simt reprezentaţi? Atunci vă rog să aveţi, cum spune româ­nul, "un bob zăbavă". Nu este chiar aşa de simplu.

Mulţi ne imaginăm că într-o democraţie voturile întotdeauna contează. Nu chiar fiecare, desgur, dar cel puţin acelea ale marilor curente de opinie. Credem că influenţa acestor voturi creşte sau scade linear, conform numărului de suporteri ai unei cauze sau alta.

Bun. Să vedem dacă este aşa. Pentru asta să ne imaginăm un Parlament. Unul simplu, ca în exemplele din manualul de şcoală primară cu "Ana are mere". Prin urmare, unul în care partidul A deţine 70% din mandate, iar partidul B deţine restul mandatelor (30%).

Chiar şi în acest exemplu simplu observăm un lucru interesant: Partidul A nu are nevoie în nici un fel de Partidul B pentru a vota o lege. Raţiunea este simplă - are o majoritate absolută. Indiferent cum ar vota B, rezultatul este absolut acelaşi. La vot, contează doar poziţia Partidului A.

Spunem, în termeni tehnici, că puterea de vot a Partidului B este egală cu zero.

Dar noi credeam că rostul unui sis­tem este acela de a traduce în influenţă politică opţiunile semnificative la nivelul societăţii. Şi totuşi, avem un exemplu care pare să arate altceva. Desigur, ne putem consola că "reprezentarea politică" este necesară suporterilor lui B la nivel simbolic. Că trebuie să stea cineva pe scaune în numele acestora. Asta nu schimbă datele matematice ale problemei. Puterea lor de vot este zero. Nu 0,3. Fix zero. În această configuraţie (70-30).

Dar acum să observăm ceva şi mai interesant. Pentru asta, vom construi alt exemplu. Un Parlament cu trei partide. Partidul A are 49%. Partidul B are 49%. Partidul C are 2%.

În mod deliberat am construit un exemplu la limita neverosimilului. Partidul C este minuscul (2%). Reprezintă, aşadar, o mână de cetăţeni, o minoritate aflată sub marja de eroa­re. Dar care este puterea lor de vot în această configuraţie?

Mă tem că am veşti foarte proaste. Puterea de vot a Partidului C este egală cu aceea a Partidului A sau cu aceea a Partidului B.

Este uşor de descoperit de ce anume se petrece acest lucru, oarecum contra-intuitiv. Nici A şi nici B nu au majoritate absolută, deci trebuie să găsească un partener. Avem, aşadar, următoarele combinaţii posibile: AB, AC şi BC. În două din cele trei, votul partidului C este critic. Fără el nu se poate. El are aceeaşi putere de vot ca şi partidele mari. Ceva care are 2% din mandate poate avea aceeaşi putere de vot ca ceva susţinut de 49%.

Staţi puţin, că veştile proaste nu s-au terminat... Să presupunem acum că micul partid C îşi înzeceşte reprezentarea. Acum are 20%. Partidele A şi B au scăzut, egal, la câte 40%. Rezultatul? Nu s-a întâmplat nimic. Puterea de vot a fiecăruia dintre cele trei partide a rămas exact aceeaşi ca la început.

Acum priviţi spre configuraţia următoare: A (51%), B (47%), C (2%). Variaţia este mult mai mică decât aceea din situaţia în care am avea A (40%), B (40%), C (20%). Cu toate acestea, suntem în cu totul altă logică politică... Puterea de vot a Partidului A este 100, aceea a partidelor B şi C a căzut la zero. Fix la zero, cu toate că sunt foarte diferite (47% versus 2%).

Cititorii care sunt familiarizaţi cu ştiinţele politice au recunoscut în exemplele de mai sus elemente de teorie a puterii de vot, o ramură dezvoltată în ultimele decenii pornind de la contribuţiile lui Lionel Penrose.

Nu este însă nevoie de matematică pentru a înţelege ceva elementar: puterea de vot a unui bloc de alegători depinde de configuraţia ansamblului. Uneori, o variaţie foarte mică precipită schimbări foarte mari. Alteori, o variaţie foarte mare nu are nici un efect.

În aceste condiţii, nu este de mirare că alegătorii sunt descumpăniţi. Ei realizează bine - chiar dacă unii nu pot descrie mecanismul - că sistemul nu le traduce fidel numărul şi ideile în reprezentare politică.

Imaginaţi-vă acum că vă aflaţi la volanul unei maşini. Una stranie. În funcţie de starea drumului şi de numărul de şoferi din jurul dvs. atunci când rotiţi uşor de volan maşina o ia mult la dreapta (sau la stânga, destul de imprevizibil). Alteori o rotire completă de volan nu produce nici un efect. Ceilalţi şoferi sunt în aceeaşi situaţie. Aţi cumpăra o asemenea maşină? Şi cum ar arăta traficul?

Teoria puterii de vot nu a dus doar la rezultate sumbre. Regulile de vot în unele instituţii precum Parlamentul European au fost ajustate pentru a se ţine seama de această teorie. Însă problema rămâne.

Problema rămâne mai ales pentru că partidele politice se comportă de regulă ca nişte blocuri. Iar rezultatele, în loc să fie previzibile, uneori duc la decizii imprevizibile. Cel puţin pentru alegători. Puterea de vot a unor partide e uneori redusă, brusc, la zero. Alteori, puterea unor partide mici creşte, la fel de brusc. Coaliţii se fac şi se desfac, în funcţie de calcule de oportunitate. Probabil asta face schema, pe undeva, interesantă. Pentru unii, cel puţin.