Radu Mazăre a fost suspendat din funcţia de primar al oraşului Constanţa

Elena Deacu
Anticorupţie / 6 aprilie 2015

Prefectul judeţului Constanţa Constantin Ion a emis astăzi ordinul prin care îl suspendă pe Radu Mazăre din funcţia de primar al oraşului, pe care o ocupă de 15 ani, potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa.

Decizia i-a fost comunicată lui Radu Mazăre, Consiliului Local Constanţa şi secretarului oraşului. Ordinul este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv şi poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ.

Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câştigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanţa, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Radu Mazăre este arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Primarul suspendat al Constanţei a fost dus, vineri seară, în arestul central al Poliţiei Capitalei, din cel al Poliţiei Constanţa, după ce a fost arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii.

Mazăre fusese dus în arestul Poliţiei Constanţa joi după-amiază, după ce instanţa supremă a decis definitiv ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au admis, joi, contestaţia procurorilor împotriva deciziei de cercetare în libertate a primarului Constanţei din 18 martie.

În acest caz a fost arestat preventiv şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, pe numele său fiind emis un alt mandat de arestare preventivă, într-un alt dosar.

Radu Mazăre este acuzat că, în perioada 2006 - 2009, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb