Rafila, despre testarea antidrog în şcoli: "Ceea ce trebuie să facem este să creştem capacitatea de testare pentru droguri"

T.B.
Miscellanea / 31 august 2023

Rafila, despre testarea antidrog în şcoli: "Ceea ce trebuie să facem este să creştem capacitatea de testare pentru droguri"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi despre propunerea Prefectului Capitalei privind testarea în şcoală cu aparat antidrog şi prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar, că în opinia sa, ceea ce trebuie să facem este să creştem capacitatea de testare pentru droguri, potrivit news.ro.

El a menţionat că a avut o discuţie şi cu ministrul Educaţiei, LIgia Deca, şi educaţia pentru sănătate este care poate să genereze comportamente de bună calitate.

"Este o propunere. Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem şi exemple din alte ţări din UE, încât măsurile să-şi atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere, al Ministerului Sănătăţii, este să creştem capacitatea de testare pentru droguri. Ea există în centrele şi Institutele de medicină legală şi sunt la dispoziţia colegilor de la MAI, pe baza unui ordin comun pe care l-am semnat anul trecut, dar capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor", a precizat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că a avut şi o discuţie directă cu ministrul Educaţiei, deocamdată informală, iar "educaţia pentru sănătate este care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool şi tutun".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Frectie la picior de lemn!!

    Respingerea drogurilor trebuie sa plece de la elevi, prin educarea adecvata a lor, de la varste fragede, astfel incat sa constientizeze traumele pe care le pot aduce unei familii consumul de droguri. 

    La fel trebuie procedat cu fumatul. Se fumeaza peste tot ceea ce ma face sa cred ca suntem tara cu cei mai muti fumatori la mia de locuitori. Asta spune multe despre inteligenta si educatia romanilor, ca si gunoaiele si galagia care ii insotesc peste tot.

    1. da trebuie sa inteleaga copiii ca nu esti cool dc te droghezi, ci esti doar un junkie cre-si distruge viata in multe cazuri.

      deci educatie si politia sa-si faca treba sa-i prinda pe dealeri. in dubai am auzit ca le taie o mana dc ii prinde cu droguri si nu e nimeni cu asa ceva. bagata spaima in ei. nu zic sa le taie mana dar,..ceva rau rau. 

    Liberalizam si noi consumul de droguri,ca Germania si Ucraina la

    canabis si atunci suportam mai cu veselie situatia grava  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb