Conducerea Rafinăriei Astra Română (ASP) cere permisiunea acţionarilor ca societatea să participe la majorarea capitalului social al firmei Giurgiu Port (GIOR) prin conversia în acţiuni a unei creanţe de 10,1 milioane lei. Propunerea urmează să fie analizată în AGA programată la 7 aprilie, se arată într-un convocator transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit celor mai recente raportări, firma Kreyton Limited, înregistrată în Insulele Virgine Britanice, deţine 48% din acţiunile Astra Română, în timp ce firma cipriotă Kalatse Investments Limited controlează 41,66% din titluri.
Giurgiu Port are un capital social de 1,6 milioane lei, divizat în 650.000 de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei. Dacă Giurgiu Port îşi va majora capitalul numai cu valoarea creanţei deţinute de Astra Română, atunci acesta va urca la 11,7 milioane lei. Astfel, rafinăria va deveni acţionarul majoritar al firmei, deţinând 86,15% din titluri.
În prezent, în structura acţionariatului Giurgiu Port se regăsesc firmele Theos Enterprises, cu 30,76% din titluri, White Sands International din Del Mar din SUA, care controlează 30%, şi Turquise Waters, cu o participaţie de 16,08%, potrivit Mediafax.
Astra Română are un capital social de 113,5 milioane lei, divizat în 1,135 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile companiei a fost realizată joi, când preţul a stagnat la 0,01 lei. La această cotaţie, Astra Română are o capitalizare de 11,3 milioane lei.