RALUCA TURCAN: Guvernul se pregăteşte să modifice Legea responsabilităţii fiscal-bugetare

M.I.
Politică / 23 ianuarie 2019

Raluca Turcan (Sursă foto: Twitter)

Raluca Turcan (Sursă foto: Twitter)

Guvernul se pregăteşte să modifice Legea responsabilităţii fiscal-bugetare deoarece nu se poate încadra în limitele de deficit prevăzute de regulamentul Comisiei Europene, a declarat, astăzi, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

Ea a menţionat că la Ministerul Finanţelor se află în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii responsabilităţii fiscale care dă posibilitatea "să se umble" la cheltuielile instituţiilor care au produs devieri de la deficit, iar administraţiile publice locale vor avea de suferit, relatează Agerpres.

"Atrag atenţia asupra unui proiect de lege care se află, în momentul de faţă, în dezbatere publică la Ministerul Finanţelor şi în care Guvernul se pregăteşte să modifice Legea responsabilităţii fiscal-bugetare prin care, admiţând că nu se poate încadra în limitele de deficit prevăzut de regulamentul Comisiei Europene, dă posibilitatea automat să se umble la cheltuieli exact la instituţiile care au produs devierea de la deficitul în care România trebuie să se încadreze. Întreb retoric: care sunt aceste instituţii unde s-a produs devierea? Din nefericire, vom constata că se va umbla la anvelopa salarială şi, în acelaşi timp, că administraţiile publice locale vor avea de suferit. În felul acesta fac o somaţie publică la adresa Guvernului să nu se mai joace cu proiectul de buget pe 2019 şi să-şi respecte angajamentele cu privire la administraţiile publice locale cărora să li se lase toate veniturile din impozitul de venit la nivel local, astfel încât să poată să dea drumul la investiţii", a afirmat Turcan, la Parlament.

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, Guvernul trebuie să lase veniturile la nivelul administraţiei publice locală, astfel încât acestea să poată să-şi acopere cheltuielile, să facă investiţii şi să acceseze fondurile europene.

În opinia lui Turcan, nu există altă explicaţie decât "incompetenţa" pentru faptul că Guvernul nu a trimis încă bugetul de stat în Parlament.

"Ei livrează o minciună că nu au buget pentru că Opoziţia a pus piedici, ceea ce este o aberaţie pentru că bugetul putea să vină în Parlament aşa cum prevede legea la 15 noiembrie, şi că CSAT nu a dat aviz. Proiectul a plecat spre CSAT în decembrie, pe când bugetul trebuia să vină în 15 noiembrie. Acest Guvern, aşa cum vedem şi declaraţiile premierului, se descurcă bine, are majoritate guvernamentală şi întreb retoric: de ce nu au transmis bugetul pe 2019? Nu există altă explicaţie decât incompetenţă şi incapacitatea propriu-zisă ca pe legislaţia actuală să-şi respecte angajamentele făcute fără număr, pentru că ei sunt în plină campanie de mituire a populaţiei", a susţinut Raluca Turcan.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Elenei Udrea, pe care o numea ,,acest Kil Bill"al politicii din Romania, ar tebui sa-si rezerve din timp biletul pentru Costa Rica !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb