Producţia de energie electrică a României (ianuarie 2016 - septembrie 2018), a fost preponderent superioară consumului, ceea ce înseamnă că în cea mai mare parte a timpului ţara noastră a jucat un rol de exportator net de energie electrică în regiune, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.
Potrivit datelor publicate de Transelectrica, România a fost exportator net de energie electrică în aproximativ 80% din zilele perioadei ianuarie 2016 - septembrie 2018.
La nivel anual, datele privind producţia şi consumul de energie electrică indică o creştere cu 3 puncte procentuale (pp) a consumului în anul 2017 faţă de anul anterior, concomitent cu o uşoară reducere a producţiei (-0,6 pp), potrivit raportului.
În primele 8 luni ale anului 2018, se continuă tendinţa de creştere a consumului (+1,7 pp faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior), dar de această dată creşterea consumului este susţinută şi de creşterea producţiei (+2,4 pp faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017), în special pe fondul unei hidraulicităţi superioare în anul 2018.
Ca urmare a evoluţiei sursei hidro de producere a energiei electrice, totalul surselor de producţie regenerabile a scăzut de la 41,3% în anul 2016 la 37,4% în anul 2017, revenind însă la 43% în primele 9 luni ale anului 2018, se arată în raport.
Evoluţia producţiei şi consumului de energie electrică din România în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2018, coroborată cu modificarea ponderii fiecărei surse de producţie în total, dar şi cu elemente ce ţin de comportamentul participanţilor la piaţă, au avut un impact semnificativ asupra preţurilor cu care se tranzacţionează energia electrică.
Astfel, preţul mediu ponderat al PZU (caracteristică generală a pieţelor spot) a crescut puternic în 2017, la circa 228 lei/MWh (de la 154 lei/MWh în 2016), după care s-a redus semnificativ în prima parte a anului 2018. Dată fiind evoluţia recentă a preţului PZU, media anului 2018 este de circa 196 lei/MWh.
Pe de altă parte, preţurile medii înregistrate pe pieţele la termen (PC-OTC5, PCCB-LE6 şi PCCB-NC7) cresc atât în anul 2017, cât şi în anul 2018, se prevede în raport.
Concluzionând, în perioada ianuarie 2016 - septembrie 2018 pieţele de energie electrică au înregistrat evoluţii importante în România, atât din perspectiva mărimii, cât şi a preţurilor.