Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că din 2005 până în 2016 au existat 24.576 de mandate de supraveghere tehnică, fiind interceptate 36.406 persoane. De asemenea, DNA face precizări şi în legătură cu dosarele în care sunt vizaţi magistraţi, afirmând că din anul 2014 şi până în luna iunie a acestui an au fost clasate sau declinate 1.922 de cauze, în timp ce 56 au fost soluţionate cu trimiteri în judecată. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află dosare privind 25 de magistraţi.
DNA a transmis, astăzi, precizări legate de mandatele de interceptare şi de dosarele în care sunt vizaţi magistraţi, "având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind suspiciunile care acreditează ideea ca milioane de români ar fi fost interceptaţi, precum şi cele potrivit cărora 3.000 de magistraţi ar fi fost cercetaţi în ultimii patru ani de către DNA, respectiv că jumătate dintre magistraţii din România au avut ani de zile dosare prin care, probabil au fost influenţaţi să dea soluţii stabilite în afara sălii de judecată", scrie News.ro.
Potrivit DNA, din 1 ianuarie 2005 şi până în 16 februarie 2016 au fost dispuse 24.576 de mandate de supraveghere / autorizaţii, fiind interceptate 36.406 de persoane.
În ceea ce priveşte dosarele în care sunt vizaţi magistraţi înregistrate pe rolul DNA în perioada 1 ianuarie 2014 - 30 iulie 2018 şi care în prezent fac obiectul controlului Inspecţiei Judiciare, Direcţia Naţională Anticorupţie spune că au fost clasate1.922 de cauze, în timp ce 56 au fost soluţionate cu trimiteri în judecată.
DNA precizează că dosarele vizând magistraţi au fost constituite pe baza următoarelor moduri de sesizare: 130 de cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor judecători care judecă în cauze penale; 624 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor judecători care judecă în cauze civile, administrative sau alte cauze care nu sunt penale; 594 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) formulate împotriva unor procurori; 521 cauze pe baza unor sesizări (plângeri, denunţuri) în care nu este indicat numele magistratului/magistraţilor vizat/vizaţi, în care nu este indicată instanţa sau parchetul din care fac parte sau în care plângerea este formulată împotriva tuturor judecătorilor sau procurorilor dintr-o anumită instanţă sau parchet, fără însă a fi nominalizaţi; 250 cauze în care există sesizare din oficiu din care 79 privesc judecători care judecă în cauze civile, 54 privesc judecători care judecă în cauze penale şi 117 procurori şi 277 de cauze transmise prin declinare de competenţă de la alte parchete
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.10.2018, 16:38)
....Dar ...ageamii...astia care mnt t cu nerusinare... (de ex.europarlamentari Bostina...Weber...) ..ei cum pot raspunde in fata unei legi ??? nu pot fi categorisiti la ..inselatorie prin minciuna"
2. PUȚIN ???
(mesaj trimis de anonim în data de 06.10.2018, 18:13)
... la nontransparență și secretizări s-ar preta 19 000000 de INTERCEPTĂRI + RĂSPUNDERE LA ,, sânge "...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.10.2018, 18:29)
E drept ,nu au fost cercetati 3000 de magistrati ci " doar" 2000 .