Raport WJP: Pierdem două locuri în indexul global privind statul de drept

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 26 octombrie 2023

Raport WJP: Pierdem două locuri în indexul global privind statul de drept

English Version

Conform World Justice Project Index Rule of Law pe 2023, ţara noastră are un scor de 0,63 din maxim 1 Cel mai bine stăm la stabilitatea internă (ordine şi securitate), unde avem un scor de 0,83, egal cu cel al SUA

Ţara noastră se numără printre cele 14 state membre ale Uniunii Europene care au regresat în ultimul an cu privire la respectarea valorilor statului de drept, potrivit recentului raport publicat de World Justice Project. Cu un scor general de 0,63 pe cele opt capitole analizate (constrângerile puterii guvernamentale, absenţa corupţiei, guvernare deschisă, drepturile omului, ordine şi securitate, aplicarea legislaţiei, legislaţia civilă şi legislaţia penală), ţara noastră se află la mijlocul clasamentului european pentru anul 2023 privind statul de drept, clasament ale cărui codaşe sunt Grecia, Bulgaria şi Ungaria.

La nivel global însă, ţara noastră se situează pe locul 40 din 142 de state evaluate, în coborâre cu două locuri faţă de anul trecut, când a ocupat poziţia 38. Conform precizărilor prezentate pe site-ul World Justice Project Rule of Law Index, care măsoară de la 0 la 1 apartenenţa la statul de drept, cu scorul de 0,63, ţara noastră se situează în grupul statelor despre care se poate afirma că respectă regulile statului de drept.

Scorul României din 2023 este cu 0,38% mai mic faţă de anul trecut, dar cu toate acestea din situaţia prezentată în raportul citat reţinem că sperietorile UE în materie de stat de drept sunt Ungaria, Polonia, Grecia şi Belgia, în timp ce Bulgaria şi Slovacia au înregistrat în anul 2023 cele mai multe progrese. Bulgaria se află în topul clasamentului cu +1,7% în privinţa progreselor înregistrate faţă de anul trecut, în timp ce Grecia şi Belgia au înregistrat cele mai mari scăderi de 1,4% şi, respectiv, 1% faţă de 2022. Polonia a scăzut nivelul statului de drept în anul 2023 cu 0,6% faţă de anul trecut, ajungând la un regres de 11% comparativ cu anul 2016, în timp ce Ungaria a cunoscut o diminuare de 0,2%, care a dus la un regres de 9,9% comparativ cu situaţia din urmă cu 7 ani.

Menţionăm că, în ciuda progreselor realizate de Bulgaria în cursul anului curent, ţara vecină se află în coada clasamentului statelor membre UE privind respectarea statului de drept în perioada 2016-2023, potrivit lucrăriii întocmită de World Justice Project.

Potrivit raportului, 78% dintre ţările din întreaga lume au experimentat un declin al statului de drept din 2016, parlamentele, justiţia şi societatea civilă pierzând teren în capacitatea lor de a controla puterea executivă la scară mondială. Scorurile la indicele controlului guvernamental şi distribuţiei puterilor au scăzut în 74% din ţări în ultimii şapte ani.

Deşi UE rămâne un bastion al statului de drept, cu statele europene retrocedând mai puţin decât ţările din alte regiuni, 14 state membre au înregistrat o scădere a indicelui între 2022 şi 2023. Indicele statului de drept se bazează pe evaluări ale sistemelor juridice ale ţărilor, transparenţa guvernamentală, constrângerile asupra guvernului, evaluarea respectării drepturilor fundamentale, ordinea şi securitatea şi, în final, aplicarea legii.

Din raport mai reţinem că Danemarca (cu un punctaj de 0,96), Norvegia (0,94), Suedia (0,90) şi Finlanda (0,89) sunt ţările europene cel mai puţin atinse de corupţie, în timp ce România se află în partea a doua a clasamentului european, cu 0,56 puncte (peste media globală de 0,51, dar sub media europeană de 0,73), la egalitate cu Grecia, dar sub media globală de 0,51. În coada clasamentului privind corupţia se află Slovacia cu 0,53, Ungaria - 0,50 şi Bulgaria - 0,45.

Ţara noastră se situează la mijlocul clasamentului în ceea ce priveşte transparenţa activităţii autorităţilor publice şi a guvernanţei deschise, cu un scor de 0,63 (mai bine decât media globală de 0,52, dar sub media europeană de 0,72), şi este privită ca un factor de stabilitate atât timp cât în privinţa ordinii şi securităţii autorităţile centrale şi locale din România au obţinut în raportul citat un scor de 0,83, la egalitate cu cel al SUA, peste media globală de 0,72 şi aproape de media UE care se situează la 0,86.

Dacă în privinţa legislaţiei civile, ne situăm bine, la mijlocul clasamentului cu un scor de 0,63 (aproape de media europeană de 0,69), în ceea ce priveşte legislaţia penală mai avem lacune conform surse citate care ne oferă doar 0,52 puncte (sub media europeană de 0,66), dar ne situează în faţa Croaţiei (0,51), Greciei (0,50), Ungariei (0,45) şi Bulgariei (0,44) care închide clasamentul.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Numai 2 locuri? O fi ceva inflatie ca Romania a luat-o la vale considerabil.

    La stabilitate interna am fost tari si pre vremea comunistilor. Controlul populatiei a fost mereu de nota 10. De-aia nici nu vezi vre-o schimbare. 

    Romania este in clasament peste Croatia si Grecia, tari Schenghen si zona euro.

    Cumo rfi ocupat locuri in prima parte a clasamentului tari care nu ancheteaza/condamna violuri si crime (pe motive rasiale) sau care au locuri in care nici politia nu poate intra?

    1. coruptia ne trage in jos. acolo suntem fruntasi

    Inainte sa radem de bulgaria, sa ne uitam ca DEBT/GDP =20%. La o tara care e aproape la fel cu Romania la pib/cap de locuitor. deci s-au ridicat fara sa se innece in datorii, si, au loc sa creasca dc vor.

    de-asta isi permit sa treaca inaintea noastra la euro, spre deosebire de Romania pe care au incaltat-o psdnl cu datorii 50% din pib, si care nu poate fara printare de bani si alte inginerii financiare facute de BNR cu hartia igienica leu. 

    Aia care ne-au "oferit" locul 40 (din 142!) ori au baut bine palinca, ori li s-a oferit vreo pensie speciala...

    De curiozitate, cine mai sunt si astia? Vad ca din cand in cand se mai arunca cate un studiu d'asta care sa ne spuna cat de antidemocratici suntem. Ok, ne-am obisnuit, se vede in stima de sine a oricarui roman, dar sper ca acesti experti nu vin din tari care au implementat pasaportul verde ca ma tem atunci ca rationamentul lor e cel putin viciat.

    Daca mai cumparam niste arme si dam Ucrainei si Dobrogea,

    imediat sarim in sus cu 2 locuri 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb