Raportul Butler

La saga premierului Toni Blair, generată de deciziile care au dus angajarea Marii Britanii în operaţiunea militară din Irak, s-a mai scris o pagină. La fel de palpitantă ca şi celelalte: raportul comisiei parlamentare condusă de lordul Butler.

Cînd de pe băncile propriului partid şi chiar din partea unora dintre foştii săi miniştri a început să plouă cu acuzaţii privind caracterul nefondat al deciziei de a angaja ţara într-un conflict, ba chiar mai rău, că a măsluit datele puse la dispoziţie de serviciile de informaţii privind pericolul pe care-l reprezentau armele de distrugere în masă ale Irakului, ultima linie de apărare a lui Blair a fost să ceară Parlamentului să cerceteze documentele şi procedurile care au determinat în cele din urmă poziţia şi deciziile sale.

Ce spune raportul?

În 196 de pagini el realizează una dintre cele mai interesante radiografii ale procesului decizional în politica la nivel înalt a unui stat. Cu atît mai fascinant, cu cît se ocupă, în cea mai mare parte, de contribuţia serviciilor de informaţii la aceste procese. Un aspect care rămîne aproape întotdeauna ascuns publicului şi chiar lumii politice în cea mai mare parte a ei. Accesul la documentele care au fundamentat deciziile premierului Blair a fost rezervat, în afara sa, doar cîtorva persoane din cabinet. Prin intermediul raportului Butler, chiar dacă citatele conţin multe paranteze, oricine poate arunca o privire asupra unei lumi, menită să rămînă mereu în umbră.

După ce face o prezentare a tehnicilor de colectare, validare, analiză şi evaluare a informaţiilor în comunitatea instituţiilor de specialitate britanice, inclusiv a limitărilor şi riscurilor inerente activităţiilor care utilizează informaţiile clasificate; după ce se ocupă de modul în care alte teme mari, conexe, sunt tratate de această comunitate - Libia, terorismul internaţional, măsurile de contracarare a proliferării armelor de distrugere în masă etc, raportul ajunge în miezul problemei: Irakul. Şi începe, cum era şi normal cu 1990. Element deosebit de semnificativ, pe care mulţi dintre criticii liderului laburist o uită: evenimentele din 2002-2003, care au culminat cu declanşarea operaţiunii militare sunt parte integrantă a unui tablou politic unitar. El începe cu agresiunea ordonată de Sadam asupra Kuwaitului, continuă cu conflictul internaţional declanşat de refuzul dictatorului de la Bagdad de a-şi retrage forţele din teritoriile ocupate, cu înfrîngerea militară a forţelor irakiene şi rezoluţiile Consiliului de securitate care stabileau termenii armistiţiului, respectiv obligaţiile regimului de la Bagdad de a distruge armele de care dispune şi de a permite inspectorilor internaţionali să verifice realizarea prevederilor respective. Element crucial pentru discuţiile de azi, în acea confruntare militară Sadam a recurs la lansarea unor rachete cu rază medie de acţiune spre Israel, cu încărcături convenţionale şi neconvenţionale şi a recurs la măsuri extreme, cum a fost incendierea celor peste 600 de puţuri petroliere din Kuwait. Urmează mai bine de 10 ani în care Bagdadul sfidează Organizaţia mondială şi cu deosebire Statele Unite. Atitudine culminînd cu expulzarea inspectorilor Onu pentru mai bine de 4 ani din teritoriul irakian. Pe acest fundal, Marea Britanie şi Statele Unite ajung la concluzia că este necesară o schimbare radicală de politică faţă de regimul lui Saddam. Constrîngerile internaţionale sunt ineficiente, forţa trebuie să fie pusă în mişcare. Raportul Butler arată cu claritate faptul că schimbarea liniei politice faţă de Bagdad a fost nu doar în concordanţă cu datele politice, ci şi cu evaluările comunităţii serviciilor secrete, privind pericolele care se dezvoltau în conul tot mai larg de ineficienţă al măsurilor internaţionale de constrîngere, privitoare la Irak.

De aici încolo încep discuţiile privind acurateţea evaluărilor şi a informaţiilor utilizate şi prezentate în cele din urmă liderului pe umerii căruia a stat decizia politică. Raportul ne se sfieşte să numească datele furnizate de agenţiile de informaţii privind situaţia din Irak "defectuoase" şi "demne de a fi puse la îndoială". Includerea în raportul Comitetului Întrunit pentru Informaţii, către premier, a celebrei referiri la posibilitatea lansării de către Irak a unui atac cu arme de distrugere în masă într-un interval de timp nu mai mare de 45 de minute, este considerată fără echivoc o greşală. Modul în care premierul şi-a prezentat raportul în faţa parlamentului şi chiar publicarea unor extrase din datele serviciilor secrete care făceau explicită ameninţarea irakiană sunt considerate acţiuni care au întărit credinţa publicului că datele pe care se sprijină sunt extrem de solide. În contrast cu evaluarea, post factum, care arată slăbiciunea lor. Raportul arată acuzator spre oficialii guvernului atunci cînd menţionează presiunea pe care au creat-o asupra serviciilor de informaţii, solicitînd într-un timp extrem de scurt dosarele care urmau să fundamenteze noua politică faţă de Irak, inclusiv posibilitatea folosirii forţei împotriva Bagdadului.

De greşit s-a greşit şi la nivelul serviciilor de informaţii şi al decidenţilor politici. Aceasta este concluzia fără echivoc a raportului. Fără să scuze aceste greşeli, el conchide totuşi că nimeni nu poate fi învinuit de a fi făcut aceste greşeli cu bună ştiinţă sau voind să inducă în eroare pe decidenţii politici sau pe supuşii Majestăţii Sale. Responsabili de erori există, vinovaţi, nu!

Comentariile în jurul raportului Butler, al celui care l-a precedat redactat de lordul Huton, al problemei şi al soartei politice a lui Toni Blair vor continua. Ceea ce ştim acum este doar că pînă şi mai marii Agentului 007, Bond, James Bond, greşesc! Ca şi oamenii politici ai "trufaşei insule"!

Diferenţa faţă de noi este una singură. Ei au instituţiile, regulile şi puterea care-i obligă să-şi recunoască public greşelile, măcar din cînd în cînd!