Raportul de activitate al Avocatului Poporului pe 2020 a fost respins

G.B
Miscellanea / 25 mai 2021

Raportul de activitate al Avocatului Poporului pe 2020 a fost respins

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins, astăzi, raportul privind activitatea Avocatului Poporului pe anul 2020, potrivit Agerpres.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Mihai Badea, a fost cel care a propus respingerea acestui raport.

Şedinţa celor două comisii a avut loc în absenţa parlamentarilor PSD şi AUR, care s-au retras.

Social-democratul Nicuşor Halici a transmis.la începutul reuniunii: "Având în vedere faptul că această şedinţă a comisiilor comune a fost una care s-a întâmplat peste noapte, fără a avea timpul necesar pentru a analiza aceste rapoarte atât de complexe şi detaliate şi a ne face o imagine corectă asupra activităţii instituţiilor vizate a fi audiate astăzi, grupurile reunite ale PSD se retrag de la dezbateri şi de la acest simulacru de şedinţă comună, pentru că noi ştim care va fi rezultatul. Vreţi să schimbaţi Avocatul Poporului pentru că a avut dreptate de foarte multe ori, dreptate dată de Curtea Constituţională".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dictatura de dreapta

    1. demisia bah tarane la avocatu lui poporu din care faci parte sa ceri

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb