RASDAQ Cursul titlurilor "Clasicor" Cluj-Napoca a crescut cu 25%

Iulia Grosu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 aprilie 2004

Valoarea totală a transferurilor încheiate pe piaţa Rasdaq în ultima şedinţă a săptămînii trecute s-a ridicat la 10,3 miliarde de lei (254.681 euro). Cele mai tranzacţionate au fost titlurile "Ana-Imep" Piteşti, "Clasicor" Cluj-Napoca, "Rompetrol" Bucureşti şi "Argus" Constanţa. Indicele Rasdaq Compozit, care urmăreşte evoluţia tuturor acţiunilor listate, a valorat 1.367 de puncte, în creştere cu 0,4% faţă de ziua precedentă. RAQ I, indicele de la prima secţiune a pieţei, a totalizat 1,516 puncte, mai mult cu 1% faţă de valoarea consemnată anterior. RAQ II, care are în compoziţia sa acţiunile societăţilor listate la categoria a II-a pieţei, a urcat cu 0,75% pînă la 1.605 de puncte.

Prin intermediul a 17 tranzacţii au fost transferate 679.452 din acţiunile producătorului de motoare electrice "Ana-Imep" Piteşti (simbol IMEP). Preţul a urcat cu 5,87%, la un nivel mediu de 3.189 lei/acţiune. Pe parcursul zilei, cotaţia a atins maximul de 3.200 lei, minimul fiind de 3.000 lei/acţiune. Transferurile efectuate au însumat 2,1 miliarde de lei. Societatea este deţinută în proporţie de 72% de grupul de firme "Ana".

Cursul mediu al titlurilor "Clasicor" Cluj-Napoca (simbol CLAS) a crescut cu 25% comparativ cu şedinţa precedentă. Toate cele 11 tranzacţii au fost efectuate la preţul de 2.500 lei/acţiune. Valoarea transferurilor a însumat 2 miliarde de lei. Societatea este controlată de "Dacia Service Cluj Feleac", cu o pondere de 62,53% în capitalul social.

Acţiunile "Rompetrol" Bucureşti (simbol VEGA) au avut o lichiditate ridicată şi pe parcursul şedinţei de vineri. Cu acestea s-au derulat 65 de tranzacţii, în sumă de 1,3 miliarde de lei. Preţul a coborît pînă la un minim de 800 lei/acţiune, maximul zilei de vineri fiind de 830 lei/acţiune. Nivelul mediu, de 828 lei/acţiune, a crescut cu 4,02% faţă de cel consemnat anterior. "Rompetrol" Bucureşti deţine 18% din acţiunile "Rompetrol Rafinare", care a fost listată recent la Bursa de Valori.

Cu acţiunile producătorului de ulei vegetal "Argus" Constanţa (simbol UARG) au fost perfectate în şedinţa de vineri 24 de tranzacţii, care au totalizat 1,2 miliarde de lei. Cursul mediu de 21.960 lei/acţiune a scăzut cu 1,01% faţă de şedinţa precedentă. Preţul de transfer a oscilat pe parcursul zilei între 21.500 şi 22.500 lei/acţiune. Valoarea nominală a acţiunilor "Argus" Constanţa a fost redusă recent de la 150.000 la 15.000 lei/acţiune. Acţionarul semnificativ al societăţii este Vasile Leu, care deţine 11,44% din titlurile emise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb