Rasdaq "Deal" cu 1,1% din "Conpet" Ploieşti

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 ianuarie 2011

"Deal" cu 1,1% din "Conpet" Ploieşti

Aproximativ 1,1% din transportatorul de produse petroliere "Conpet" Ploieşti (simbol COTE) a fost transferat, ieri, pe segmentul Ras­daq, în valoare de 3,5 milioane de lei. În total, au fost schimbate 100.000 de acţiuni COTE, la preţul de 35 de lei/acţiune. Pe segmentul XMBS, au mai fost tranzacţionate, ieri, 600 de titluri COTE, la preţuri cuprinse între 34,49 de lei şi 34,99 de lei/acţiune.

"Conpet" SA Ploieşti a raportat, pe primele şase luni ale anului trecut, venituri totale de 193,9 milioane lei, în creştere cu 1,5% faţă de cele din perioada similară a anului trecut. Compania este controlată, în proporţie de 58,71% de Ministerul Economiei, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de 20,05% din societate.

Acţiunile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au scumpit, ieri, cu 3,4%, la 0,1577 lei/titlu, fiind tranzacţionate, în total, 3,74 milioane titluri. Preţurile de schimb au variat între 0,15 lei şi 0,158 de lei/acţiune.

La finele anului trecut, conducerea "Armax Gaz" a anunţat că societatea s-a aliat cu compania britanică "ZETA Petroleum" pentru exploatarea zăcământului de ţiţei "Jimbolia" situat la 40 de kilometri de Timişoara, lângă graniţa româno-sârbă. "Armax Gaz" deţine 50% din dreptul de concesiune asupra perimetrului respectiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb