La Bursa din Sibiu, iunie a debutat cu o lichiditate de nivel bun, pe fondul evoluţiei "roşii" a pieţei, care a continuat tendinţa din ultima zi a lunii precedente. Astfel, luna în care va avea loc cea de-a doua scadenţă trimestrială din 2010 (n.r.- iunie) a pornit sub semnul strategiilor pe vânzare, care au dominat şi în mai. În urma plasamentelor realizate până la ora 17:15, a rezultat un număr de peste 8.300 contracte, cu o valoare de 24 milioane lei. Şedinţa s-a remarcat şi prin revenirea la tranzacţionare, după o perioadă îndelungată, a derivatelor pe acţiunile SIF3. Ridicarea suspendării de la tranzacţionare a instrumentelor derivate cu simbolurile DESIF3 şi OPDESIF3 s-a realizat conform deciziei nr. 142/28.05.2010 a Consiliului de Administraţie al SC BMFM SA Sibiu. DESIF3 au revenit cu dreptul în piaţă, în sensul atragerii investitorilor către două scadenţe, iunie şi septembrie 2010. Pentru iunie DESIF3 au fost evaluate la 0,5105 lei/titlu, în scădere cu 0,45 bani, iar pentru septembrie la 0,5355 lei, în urcare cu 2,05 bani. "Chiar dacă volumul a fost unul mic, pentru DESIF3 este îmbucurător faptul că investitorii au luat în vizor rapid acest produs care, în trecut, atrăgea o lichiditate ridicată. Faptul că investiţia în acest instrument este una foarte redusă prin prisma marjei de doar 80 lei pe contract va constitui un atu în revenirea sa pe primele locuri în topul de lichiditate", a declarat un broker.
Pentru vedeta lunii anterioare, anume derivatul pe Dow Jones Industrial Average, intensitatea la tranzacţionare s-a menţinut, astfel că, până la ora 17:15, numărul de contracte se ridica la aproape 1.400, scadenţa iunie aflându-se în prim plan. Sub aspectul preţului, în cea mai mare parte a timpului s-a menţinut direcţia "roşie". Pe iunie, cotaţia indicelui a dat însă semnale de revenire pe "verde", evoluţia depinzând şi de direcţia de pe Wall-Street, piaţă cu care DEDJIA_RON se tranzacţionează în paralel până la ora 19:00.
De o lichiditate bună s-a bucurat şi perechea EURO/RON cu 840 contracte, preţul futures al monedei unice stagnând pentru iunie la 4,19 lei.
Şedinţa s-a mai remarcat prin scăderile semnificative ale DESIF5, simbol care este în continuare lider de lichiditate cu 6558 contracte. Petru iunie DESIF5 au scăzut cu 3,97 %, ajungând la 1,125 lei iar pentru septembrie cu 4,31 %, valorând 1,1435 lei.