Rata anuală a inflaţiei în Spania a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani

G.U.
Macroeconomie / 28 octombrie 2021

Rata anuală a inflaţiei în Spania a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani

Rata anuală a inflaţiei în Spania a atins 5,5% în octombrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 29 ani, pe fondul majorării preţurilor energiei, arată datele preliminare publicate astăzi de Institutul de Statistică (INE), informează Agerpres.

Este cel mai ridicat nivel al inflaţiei de când Spania a aderat la zona euro. Analiştii estimau pentru octombrie o creştere a preţurilor de consum până la 4,8%.

Inflaţia a urcat de la 4% în septembrie 2021 şi înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din septembrie 1992, când se situa la 5,8%, când moneda de atunci, peseta, se deprecia semnificativ faţă de marca germană.

Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă ca nivelul ridicat al inflaţiei să prevaleze în următoarele luni deşi cauzele de bază sunt în mare măsură tranzitorii, a apreciat luni guvernatorul Pablo Hernandez de Cos. Acesta a explicat că majorarea preţurilor energiei ar putea dura câteva luni deoarece cererea este în creştere din cauza condiţiilor meteo din timpul iernii, în timp ce nivelul depozitelor de gaze şi petrol este relativ scăzut.

Autorităţile spaniole au decis să atenueze o taxă claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi, destinată să frâneze creşterea facturilor la electricitate, ca urmare a criticilor venite de la companiile din energie, a anunţat marţi ministrul Energiei, Teresa Ribera.

Luna trecută, Spania a dezvăluit un pachet de măsuri destinat contracarării creşterii preţurilor la electricitate, care includea atât o taxă claw-back pe profiturile companiilor de utilităţi cât şi un plafon pentru preţurile la gaze naturale. Conform estimărilor iniţiale, Guvernul de la Madrid se aştepta să colecteze până la 2,6 miliarde de euro de la companiile de utilităţi, banii care urmau să fie reinvestiţi în reţele.

Marţi, însă, Teresa Ribera a anunţat mai multe excepţii de la taxa claw-back, inclusiv pentru contractele privind furnizarea de electricitate la preţ fix semnate cu clienţii industriali înaintea datei de 16 septembrie. Iberdrola, cea mai mare companie de utilităţi din Spania, s-a oferit să îngheţe preţurile pentru clienţii industriali în schimbul retragerii taxei claw-back.

De asemenea, alte diferite tipuri de contracte vor fi scutite parţial de la taxa claw-back, însă Teresa Ribera nu a dorit să facă estimări cu privire la suma finală care va fi colectată de la companiile de utilităţi. "Vrem să fim prudenţi cu estimările referitoare la impactul măsurilor", a spus Ribera, la finalul şedinţei de cabinet.

Anunţul Guvernului spaniol privind introducerea unei taxe claw-back a declanşat proteste din partea principalelor companii de utilităţi, care au susţinut că măsura va submina încrederea investitorilor în piaţa de electricitate şi sistemul de tranzacţionare a certificatelor de poluare şi de asemenea pune în pericol planurile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În paralel, Spania a făcut o propunere Uniunii Europene de a revizui sistemul de stabilire a preţurilor pe piaţa angro de electricitate, astfel încât statele membre să dispună de o mai mare flexibilitate când vine vorba de stabilirea preţurilor, ţinând cont de factori precum nivelul capacităţilor de generare a energiei regenerabile, mai ieftine, în reţelele lor.

Preţurile ridicate la electricitate pun presiune asupra unor industrii grele precum producătorii de oţel şi ciment, unele din aceste firme anunţând deja reduceri de producţie sau închiderea unor fabrici din Spania.

Pentru a-i proteja pe consumatorii casnici, afectaţi şi ei de creşterea preţurilor la electricitate, guvernul de la Madrid va plăti o subvenţie de 90 de euro gospodăriilor defavorizate pentru a le ajuta să îşi plătească facturile la electricitate în perioada iernii, a spus Ribera.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb