Rata oficială a inflaţiei a scăzut peste aşteptări în iulie, până la 9,4%

Călin Rechea
Macroeconomie / 11 august 2023

Călin Rechea

Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut sub aşteptări în iulie 2023, cu o rată anuală de 9,4%, după o creştere de 10,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,15%, după un avans de 0,4% în luna anterioară, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Aşteptările de pe piaţă arătau o temperare a creşterii anuale a preţurilor de consum până la 9,8%.

În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 13,9%, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%, şi cu mult în afara intervalului ţintă al BNR, stabilit între 1,5% şi 3,5% din 2013. Creşterea anuală a preţurilor de consum a depăşit pragul de 2% fără întrerupere din octombrie 2017.

Rata oficială a inflaţiei a scăzut peste aşteptări în iulie, până la 9,4%

IPC exclusiv combustibilul a crescut cu o rată lunară de 0,14% în luna iulie 2023, iar indicele din care sunt excluse preţurile legumelor, fructelor, ouălor, combustibilului, energiei electrice, gazelor naturale şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, băuturile alcoolice şi tutunul a crescut cu 0,52% faţă de luna precedentă.

Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 16,2%, de la 17,9% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,5%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 4,3%, de la 4,8%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%. Preţurile serviciilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 11,7%, de la 11,5%, în condiţiile unei creşteri lunare de 1%.

La nivelul produselor alimentare, preţul zahărului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 51,9%, după un avans de 55% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,7%. Preţul cărnii de porc a înregistrat cea mai mare creştere lunară, de 1,1%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 16%, de la 15,8%.

Preţul cartofilor a înregistrat cea mai mare scădere lunară, de 9,5%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 36,7%, de la 32,5%. Preţul uleiului şi-a accelerat scăderea anuală până la 13,8%, de la 8,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 2,7%.

Preţul energiei termice a înregistrat cea mai mare creştere anuală în categoria produselor nealimentare, de 23,8%, după o creştere similară în luna precedentă, pe fondul unei noi stagnări lunare, iar preţul energiei electrice a scăzut cu o rată anuală de 1%, după o creştere de 3,6% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,8%. Preţul combustibililor a scăzut cu o rată anuală de 8,7%, după un declin de 10,8%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%.

La nivelul serviciilor, preţurile pentru transportul aerian au înregistrat cele mai mari creşteri anuale, de 44,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 12%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) şi-a temperat creşterea anuală până la 8,9%, de la 9,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,15%.

Dacă rata lunară medie din primele şapte luni ale anului, de 0,61%, se va menţine până la sfârşitul anului, atunci IPC va înregistra o creştere anuală de 8,7% în septembrie 2023 şi de 7,6% în decembrie 2023.

În urma noii creşteri a preţurilor de consum, puterea de cumpărare a leului din luna iulie 2023 a scăzut cu 56,1% faţă de puterea de cumpărare a monedei naţionale din iunie 2005.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Totul e facut din pix ca multe altele ( la fel si cu cresterile economice enorme din anii precedenti )

    Ce sa ceri unuia la isarescu care nus tie sa lege doua cuvinte sa aiba logica in ce spune

    Parca statul roman e scoala ajutatoare 

    1. Daca tu nu intelegi ce spune Isarescu nu inseamna neaparat ca Isarescu e de vina ...

    pretul cartofilor in supermarket a scazut era cca 3 lei anul trecut, anul asta 2,5 lei aprox. dar in 2021 era 1,49 lei.

    nu stiu de ce tot vorbim de preturi, cand e vorba de fapt de moneda. preturile nu cresc, moneda se devalorizeaza.

    dc ar fi o problema de cerere si de preturi, ar fi preturi crescute ici colo, punctual la cate o categorie de produse. dar aici e moneda problema. a fost inundata piata cu bani, volumul de produse a ramas la fel, sau chiar a scazut in unele cazuri din cauza pandemiei si voila.  

    1. moneda nu se devalorizeaza!!!

      “moneda? ?? reprezinta / este REAL Venitul Net in Mana pe luna ca putere cumparare in raport cu cos consum! 

      Moneda este mereu Productivitatea / Venitul Net! 

      Azi ai mai multe comoditati incluse in venit net pe luna comparat cu trecut!!! Deci moneda se tine strong / creditu inca da randament pozitiv.. in fata se va debalansa iar treaba. 

      Vezi venitul net in aur pe caregori sociale.. acest indicator a aratat mereu bulele si crasurile de putere cumparare. 

      s c c r e t 

      1. omul nu merge la cumparaturi cu aur, nu e leul legat de aur sau ceva, aurul e doar un metal care se speculeaza pe piata stiu ca unii spun ca aurul e bani dar nu e defapt pt ca nu poti plati cu aur nicaieri. nu mergi nici cu productivitatea la supermarkety. mergi cu lei si cumperi muuuult mai putin de sa zicem 100 de lei decat acum 2 ani. mult mai putin. 50% aproximativ la ce iau eu obisnuit

      2. comoditatile au scazut momentan, dar iar ce noi cumparam petrol? nu, grau? nu cel mult paine si aceea e scumpa.  

      creditul da randament pozitiv unde la banci? mereu e asa la ei conteaza diferenta intre dobanda platita la depozite si dobanda obtinuta l;a credite, nu inflatia si e mereu pozitiva ca din asta traiesc, n-are cum fi invers. 

      si nici macar datele nu ti le-ai luat bine cand vorbesti, petrolul inainte de pandemie in 2019 a stat intre 50-65 dolari tot anul apoi a picat la -37 in 2020 si in 2021 am avut preturi mici cca 30-40 dolari decat toamna tarziu a crescut. acum e 83 

      pana si iubitul aur intre 2013-2019 nu a depasit odata 1400 dolari, acum 1946 $ 

      graul a fost in 2019 450-500 acum e 626 $  

      curentul electric a fost cca 220-250 lei /mw acum vad ca se tine peste 500 (a "scazut" de la peste 1300)etc. si stai sa vedem la iarna. moneda leu/ dolar/euro, toate au mers in jos fata de ce a fost inainte de pandemie. de ce: money printing. oriunde te uiti fata de nimic nu si-a pastrat valoarea. 

    Hirtia INS suporta orice. Dar preturile la carburanti deja cresc simtitor...

    1. Mai ales suporta si preturile fixate de guvern la produse primare, de proasta calitate. Pe care le cumpara doar daca cineva le gaseste in anumite magazine.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb