Rata oficială a inflaţiei a trecut de 15%

M.G.
Macroeconomie / 12 iulie 2022

Rata oficială a inflaţiei a trecut de 15%

Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut conform aşteptărilor în luna iunie 2022, cu o rată anuală de 15,1%, cea mai mare din ultimii 20 de ani, după o creştere de 14,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, după un avans de 1,2% în luna mai şi de 3,7% în luna aprilie, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Aşteptările de pe piaţă (sondajul Bloomberg) arătau accelerarea creşterii anuale a preţurilor de consum la 15,1%.

În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 9,3%, în accelerare faţă de 8,3% în luna mai, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%.

Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 14,7%, de la 14,3% în luna mai şi 13,5% în luna aprilie, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,6%. În acelaşi timp, preţurile mărfurilor nealimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 17,9, de la 17,2% ân luna mai, pe fondul unei creşteri lunare de 0,92%. Şi preţurile serviciilor şi-au accelerat creşterea anuală, până la 7,8%, de la 7,5% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,54%.

La nivelul produselor alimentare, preţul uleiului a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 49,71%, după un avans de 44,1% în luna mai, pe fondul unei creşteri lunare de 7,33%. Preţul cartofilor a înregistrat cea mai mare scădere lunară din iunie, de 10,32%, avansul anual scăzând la 42,18% de la 50,9% în luna mai.

Preţul gazelor naturale, în categoria produselor nealimentare, a crescut la nivel lună/lună cu 1,49%, iar la nivel anual creşterea a accelerat la 89,50%, în timp ce preţul energiei termice a stagnat în iunie, creşterea anuală menţinându-se la 23%. Totodată, preţul energiei electrice a scăzut cu 1,19%, creşterea anuală fiind acum de 17%.

Preţul combustibililor şi-a accelerat de asemenea creşterea anuală în iunie până la 41,3%, de la 38,5% în mai şi 35,7% în aprilie, în condiţiile unei creşteri lunare de 3,22% în iunie. În iulie, până în prezent, preţul la pompă a fost redus cu 50 de bani prin intermediul unei măsuri guvernamentale, iar corecţia cotaţiilor internaţionale ale barilului de ţiţei ar trebui să aducă noi scăderi la pompă.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) şi-a accelerat creşterea anuală până la 13,0%, de la 12,4% în luna mai şi 11,7% în luna aprilie, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, conform raportului de la INS.

În urma noii creşteri a preţurilor de consum, puterea de cumpărare a leului din luna iunie 2022 a scăzut sub puterea de cumpărare a monedei naţionale din iunie 2005.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. uleiul a sarit de la 3,5 la 12 si a coborat la 9 si cv media pe litru.

    s c cret 

    1. La 9 lei se gaseste uleiul mai ieftin, produs de firme necunoscute. Ulei de marca precum Floriol, Bunica etc. e de la 11-13 lei.

      Daca ar fi numai uleiul nu ar fi o problema, insa toate produsele alimentare de baza s-au scumpit cu 20-50%. Inflatia calculata si declarata de INS nu este una corecta si reala. Ar trebui calculata separat inflatia pentru produsele de baza, care reflecta si influenteaza direct nivelul de trai al romanilor. Nu toata lumea cumpara lunar/zinic produsele si serviciile pe care INS le include in calcularea indicelui de inflatie (lemn, beton, cuie, autoturisme, servicii horeca, servicii IT etc.). Astea nu au relevanta pentru omul de rand. 

      Ca pe timpul lui Ceausescu cu raportarile fictive, inflatia se dispune politic si se calculeaza de INS din pix ca sa iasa bine. Obiceiurile nu s-au schimbat....

       

      Iată că butelia anilor '90 a făcut pui, acum e uleiu'. :)

    Distrugerea cererii se va desăvârși în următoarele luni, urmează recesiunea !

    1. Când ești la Pământ, te doresc în basca de toți!

      Și de ce pățești tu! 

      Atunci, pulimea iese în strada.

      Ca nu are ce pierde. Cu o moarte , toți suntem datori! 

    ca reala a sarit de 50%.

    don’t worry, there’s more coming !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb