Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a întreprins toate măsurile necesare, astfel încât circulaţia mijloacelor de transport să se desfăşoare în condiţii bune, neexistând linii de transport scurtate sau suspendate, se arată într-un comunicat de presă trimis astăzi redacţiei.
Potrivit comunicatului, toate liniile de transport RATB au fost funcţionale, principalele probleme fiind autoturismele parcate neregulamentar, în zona de circulaţie a tramvaielor şi troleibuzelor, şi şoferii care au încercat traversarea liniilor de tramvai de tip cale ferată şi au rămas suspendaţi.
Conducerea RATB a dispus, în continuare, monitorizarea atentă a liniilor de transport public. De asemenea, echipele de intervenţie au fost poziţionate în posturi fixe să poată remedia operativ orice problemă apărută atât la calea de rulare cât şi la reţeaua electrică de contact.