Războiul rece şi cercurile olimpice

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 12 februarie 2014

Războiul rece şi cercurile olimpice

Jocurile Olimpice de la Soci au devenit teatrul unui adevărat război... rece. Media din întreaga lume şi-a scos armele la vedere iar taberele stau faţă în faţă. Zilnic apar valuri de ştiri negative legate de neajunsurile organizatorice. Tenta este evidentă, triumfalismului gazdelor i se opune un pesimism cumplit al câtorva dintre oaspeţi, în special al celor din SUA. Dacă o parte din delegaţii, inclusiv a noastră, susţin că au parte de cele mai bune condiţii, există o altă tabără care se plânge din absolut orice motiv. Fiecare scăpare, legată în special de condiţiile de cazare, a fost potenţată la maxim, o perdea căzută într-o cameră de hotel devenind o ştire de primă mână pentru presă. Ştirile negative curg în valuri, se vorbeşte de sportivi blocaţi în baie sau în lift, de camere de hotel în care mobilierul este în continuare împachetat în folie de plastic, de o criză a pernelor şi o alta a cuierelor. Multe din neajunsuri au fost rezolvate, altele nici nu au existat, fiind vorba doar de o goană scăpată de sub control după identificarea unor probleme, fie ele cât de mici sau chiar false, iar în unele cazuri nu există rezolvare din cauza proiectării defectuoase. Din tot acest cocktail nu puteau lipsi nici vedetele din zona cinematografico-muzicală. Spre exemplu, Cher s-a implicat într-o campanie online lansată de o organizaţie care luptă pentru protecţia animalelor, îndemnându-i pe fanii ei din lumea întreagă să salveze de la eutanasiere câinii fără stăpân din Soci. Contează mai puţin că adevărul este la mijloc, din nefericire sportul este, din nou, supapa de refulare a tensiunilor politice, fenomenul în sine trecând în plan secund.

Nebunia a mers chiar mai departe, un site american - dailycurrant.com - cunoscut pentru textele satirice, care nu au legătură cu realitatea, a scris că unul dintre tehnicienii vinovaţi pentru incidentul de la festivitatea de deschidere, când un fulg de nea gigantic nu s-a mai transformat în cerc olimpic, a fost găsit mort în camera sa de hotel. Fără să mai cerceteze sursa, mai multe site-uri au preluat ştirea, aceasta făcând deja înconjorul internetului graţie reţelelor de socializare. Chiar şi dovedit, falsul nu mai are importanţă, contează impresia de moment.

În goana de a pune Rusia la zid, detractorii uită să pomenească ceva şi de şefii organizaţiilor sportive mamut, gen CIO sau FIFA, care, nu doar teoretic, sunt părtaşi la tot ceea ce se întâmplă, negativ sau pozitiv, din momentul în care decid să încredinţeze organizarea unor Jocuri Olimpice sau Campionate Mondiale de fotbal, unei ţări sau alteia. Semnale că în Rusia nu este totul perfect s-au dat cu mult înainte de începerea jocurilor, la fel cum este evident pentru toată lumea că în Brazilia există o stare de tensiune socială la cote foarte înalte înainte de startul Mondialului din această vară. Pretenţiile în materie de perfecţiune organizatorică ale şefilor CIO sau FIFA sunt arhicunoscute, de aici pornind şi costurile tot mai ridicate ale marilor competiţii. Pe acest fond s-a ajuns ca Rusia să anunţe că a cheltuit 50 de miliarde de dolari pentru ediţia de la Soci sau ca Brazilia să spună că Mondialul de fotbal a scos din vistierie 11 miliarde de dolari, spre nemulţumirea cetăţenilor săraci ai acestor ţări. Că lucrurile au scăpat de sub control şi se încearcă ceva pentru oprirea acestor cheltuieli faraonice o dovedeşte şi anunţul făcut de una dintre ţările care speră să obţină organizarea JO din 2022. Oficialii din Oslo şi-au luat angajamentul ca bugetul total să nu depăşească şase miliarde de dolari. Culmea, anunţul a fost făcut chiar la Soci, mesajul fiind unul evident de stopare pe cât posibil a cheltuielilor. "Bugetul nostru este de 3,4 miliarde de dolari. Este un buget mic, dar credem că va fi de ajuns. Am promis poporului norvegian că nu vom depăşi acest buget. Mai mult de jumătate din baze sunt deja construite", a declarat Eli Grimsby, directorul general al candidaturiii oraşului Oslo. Pe lângă Oslo, pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 şi-au mai depus candidatura oraşele Beijing, Lvov, Almatî şi Cracovia, oraşul gazdă urmând să fie desemnat pe 31 iulie 2015, la Kuala Lumpur. Se pare că, pe viitor, "lictaţiile" organizatorice se vor desfăşura în sens invers, cine dă mai puţin, altfel există pericolul să apară o ruptură între fenomenul sportiv la nivel înalt şi publicul larg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb