Războiul valutar din 2008 ţine până astăzi

Decizia Consiliului Concurenţei (CC) să închidă investigaţia cu privire la manipularea dobânzilor pe piaţa monetară, ROBOR şi ROBID, fără să aplice sancţiuni pentru încălcarea legii concurenţei, nu lămureşte ce s-a întâmplat în octombrie 2008, ci, mai degrabă, trezeşte resentimente din partea celor care au fost nevoiţi să părăsească sistemul bancar.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), ne-a declarat că hotărârea a privit doar caracterul legal al evenimentelor care au avut loc în octombrie 2008, nefiind echivalentă unui verdict dacă a avut sau nu loc un atac speculativ asupra leului, în perioada respectivă. La rândul său, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, explica, într-un interviu acordat ziarului BURSA, în luna ianuarie, că obiectul investigaţiei Consiliului este diferit de ceea ce a făcut Banca Centrală. "Noi vrem să vedem dacă a fost o înţelegere între bănci în acel moment, iar BNR a urmărit diminuarea impactului crizei asupra sis-temului bancar şi asupra economiei", afirma, atunci, domnia sa. Mai exact, Consiliul a urmărit să afle dacă a fost vorba despre o cartelizare a instituţiilor de credit sau despre o reacţie la condiţiile de piaţă din acel moment, potrivit lui Bogdan Chiriţoiu.

Decizia Consiliului Concurenţei i-a făcut pe unii să se întrebe dacă aceasta arată că, în octombrie 2008, leul nu a fost supus unor presiuni speculative. În schimb, alţii au interpretat-o drept dovada faptului că, în realitate, nu a fost vorba despre un atac.

• "Războiul de şapte zile" din octombrie 2008

Activitatea intensă de pe piaţa valutară, pe care ziarul BURSA a denumit-o, atunci, "Războiul de şapte zile", a început la finele lui septembrie 2008, când speculatorii au început să cumpere euro în cantităţi mari, mizând pe deprecierea leului. Răs-punsul BNR a venit pe 10 octombrie, când a vândut 40 de milioane de euro, pentru a putea înţelege cauza unor necorelări între piaţa monetară (a dobânzilor) şi cea valutară (a parităţii). Banca Centrală a inundat, apoi, piaţa cu valută, ceea ce a dus cursul de la de la 3,94 lei/euro, la 3,59 lei/euro. În imposibilitatea să îşi onoreze ordinele la două zile după ce au fost executate, speculatorii şi-au rostogolit datoria, cu un cost suplimentar, dar uşor de susţinut. După aceea, au început să încheie contracte futures pe 4,2 lei, la trei luni, prelungindu-şi, astfel, perioada sub care să ţină sub presiune piaţa monetară. Din acest moment, dobânzile la lei în piaţa interbancară au început să facă salturi uriaşe, dublându-se de la o zi la alta, ajungând până la niveluri de 500% - 600%. Neîncrederea s-a strecurat pe piaţa interbancară, deoarece fiecare se suspecta cu fiecare, neştiind ce clienţi stau în spatele ordinelor şi dacă res-pectivii erau sau nu solvabili.

Unele bănci au început atunci să îşi transfere costurile cu dobânzile excesive pe umerii clienţilor.

Mugur Isărescu a declarat, atunci, că situaţia din piaţă nu justifica dobânzile practicate. BNR a anunţat că îşi rezervă dreptul să nu mai publice indicii dobânzilor de pe piaţa interbancară, când acestea cresc "nejustificat", ceea ce a coborât puternic dobânzile de pe piaţa interbancară.

Acest scandal a dus la părăsirea sis-temului bancar de către unii dintre cei mai importanţi şefi de trezorerii ai instituţiilor de credit.

Lucian Isar, unul dintre trezorierii care au părăsit sistemul bancar în urma scandalului iscat în acea perioadă, a scris, săptămâna trecută, pe blogul personal, că hotărârea invalidează acuzaţiile BNR. Economistul acuză Banca Centrală că ar fi gestionat în mod defectuos lichiditatea în piaţă, ceea ce a ar fi dus la explozia do-bânzilor. Băncile locale au o capacitate limitată de a lua poziţii valutare, având în vedere că nu pot ţine decât o parte a capitalului în valută, restul trebuind convertit în monedă naţională, precizează domnia sa. "Suplimentar, este contra raţiunii de a face bani în a sta lung în poziţia valutară (a cumpăra valută folosind moneda locală), în condiţiile în care dobânzile la moneda locală erau aşa de ridicate. Acestea sunt motivele pentru care, la nivel agregat, sistemul era square (poziţia valutară în jur de zero, practic fără risc valutar din poziţie), ceea ce invalidează, şi din această perspectivă «atacul» pe curs de către băncile locale", continuă Lucian Isar.

Valuta cumpărată în acea perioadă nu reprezenta atât poziţii speculative, ci închiderea de poziţii deschise anterior, explică economistul, adăugând: "Practic investitorii au vândut în lunile anterioare lui octombrie 2008 valută contra monedă locală, pentru a beneficia de dobândă mai mare la leu decât la euro, iar după anunţul legat de creşterea salariilor profesorilor au decis să îşi marcheze profiturile şi să nu mai stea cu poziţiile deschise, dată fiind incertitudinea legată de alegerile care aveau loc peste o lună".

Faptul că BNR a scos lichiditatea din sis-tem, dobânzile de piaţă au urcat peste 100% pe întreaga curbă tranzacţionabilă, ceea ce a făcut ca toate instrumentele al căror preţ era legat de piaţă să fie afectate, explică analistul. Nevoia de lichiditate a băncilor le-a determinat pe acestea să plătească dobânzi foarte mari nu doar pe piaţa interbancară, ci şi către clienţii corporativi şi individuali mari, care se puteau muta mai rapid de la o instituţie de credit la alta decât majoritatea clienţilor de retail, potrivit domniei sale.

Lucian Isar susţine că BNR a lucrat în mod netransparent, contactând băncile din piaţă pentru ca acestea să ţină dobânzile publicate în pagina de fixing la un nivel cât mai redus. Faptul că doar cinci din cele zece bănci active au fost sunate a făcut ca primele să afişeze cotaţii cuprinse între 18% şi 24%, deşi nivelul real depăşea 100%, în timp ce celelalte cotau sus, aşa cum era piaţa în acel moment, conform lui Lucian Isar. Această măsură a Băncii Centrale, alături de cea de a nu publica dobânzi care depăşeau 18,25%, a dus blocarea canalului creditului pentru următorii ani, mai scrie fostul vicepreşedinte al Bancpost.

Un alt fost şef de trezorerie, care a fost implicat în evenimentele din octombrie 2008, Florin Cîţu, a anunţat, în urmă cu câteva zile, că lucrează la o analiză empirică privitoare la acest caz, cu scopul de a identifica efectele deciziilor de politică monetară pe care BNR le-a adoptat atunci asupra economiei reale. Domnia sa precizează că, în lucrare, încearcă să arate dacă a avut sau nu loc un atac speculativ asupra monedei naţionale în res-pectiva perioadă, dacă răspunsul politicii monetare a fost unul corect şi dacă politica monetară poartă res-ponsabilitatea pentru evoluţia negativă a economiei, care a început în ultimul trimestru al lui 2008. Economistul a afirmat, de mai multe ori, că faptul că BNR a scos lichiditate din sistem atunci a generat efecte negative pentru economia reală.

• Lucian Croitoru: "Atacul speculativ asupra leului, cauza creşterii dobânzii pe piaţa interbancară"

Lucian Croitoru afirma, în lucrarea "Lichiditatea, atacul speculativ din octombrie 2008 şi reputaţia băncii centrale", lansată în aprilie 2011, şi care a fost inclusă şi în cartea "Politica monetară: Ipos-taze neconvenţionale", publicată în octombrie 2012, că ratele dobânzii pe piaţa monetară interbancară au crescut, în perioada 17 octombrie - 5 noiembrie 2008, în urma unui atac speculativ asupa monedei naţionale. Domnia sa arată că unii analişti au prezentat, drept posibile cauze ale evoluţiei ratei dobânzii, deficitul de lichiditate care exista în piaţă, la acel moment; structura ofertei de lichiditate, care a redus orizontul de planificare al băncilor la o zi, din cauză că BNR nu a realizat nicio operaţiune de tip repo, ci doar facilitatea de credit (overnight) şi swap-uri valutare (vânzări de valută ale băncilor), în perioada respectivă; insuficienţa titlurilor de stat pe care băncile le puteau utiliza pentru a accesa lichiditate de la Banca Centrală; precum şi asimetria între nevoia de lichiditate a fiecărei bănci şi valoarea titlurilor de stat pe care acestea le aveau în portofoliu.

Aceşti factori nu explică, însă, creşterea volatilităţii pe piaţa monetară interbancară, consideră oficialul BNR. "În lipsa atacului speculativ, reducerea componentei autonome nete a lichidităţii indusă de criza financiară nu ar fi putut determina creşterea ratelor dobânzii în perioada 17 octombrie-5 noiembrie 2008", afirmă Lucian Croitoru în lucrarea citată. Domnia sa continuă: "Volumul relativ redus al titlurilor de stat şi asimetria dis-tribuţiei acestora pe bănci nu au contribuit în mod semnificativ la volatilitatea înaltă a ratelor do-bânzii. Aceasta a fost în primul rând un efect al atacului speculativ asupra leului declanşat pe întâi octombrie".

La fel ca în cazul altor episoade în care deprecierea medie zilnică a leului calculată pe patru zile consective a depăşit unu la sută, şi în octombrie 2008, lipsa intervenţiei Băncii Centrale ar fi avut consecinţe negative, consideră economistul. "Probabil că principala consecinţă ar fi fost instalarea panicii, cu deprecieri excesive ale leului. Cu panică, valoarea în lei a datoriei externe ar fi crescut în mod abrupt, înrăutăţind foarte mult bilanţurile sectorului privat. Aceasta, în schimb, ar fi accentuat recesiunea, care la rândul ei ar fi alimentat deprecierea, creând un cerc vicios. Intervenţia băncii centrale a prevenit apariţia panicii, asigurând stabilitatea financiară. Stabilitatea financiară a asigurat atenuarea scăderii producţiei", potrivit domniei sale.

BNR a preferat să combată atacul prin vânzarea de valută, deşi teoria arată că Banca Centrală trebuie să crească rata dobânzii de politică monetară în timpul unui atac speculativ şi să o reducă imediat după atac, explică Lucian Croitoru. "Strict din perspectiva efectelor asupra ratelor dobânzii pe piaţa interbancară, creşterea ratei dobânzii de politică monetară şi vânzarea de valută sunt echivalente. Amândouă se reflectă într-un management mai restrictiv al lichidităţii", precizează consilierul guvernatorului BNR. O creştere a ratei dobânzii de politică monetară este însoţită de un management al lichidităţii care ar trebui să ducă rata medie a dobânzii pe piaţa interbancară spre nivelul cres-cut al ratei de politică monetară, vânzările de valută se reflec-tându-se în extragerea de lichiditate, care contribuie la creşterea ratei dobânzii pe piaţa monetară interbancară, situaţia care a avut loc în ţara noastră, în octombrie 2008, sub-liniază Lucian Croitoru.

• Plecări din sistem

În urma scandalului din octombrie 2008, şeful trezoreriei UniCredit Ţiriac Bank, Bogdan Mihoc, a părăsit instituţia de credit, iar Lucian Isar şi-a pierdut poziţia de vicepreşedinte al Bancpost, responsabil cu Trezoreria. De asemenea, mai mulţi trezorieri au încetat să mai iasă public pentru a face comentarii pe marginea politicii monetare sau a perspectivelor macroeconomice ale ţării noas-tre.

Ulterior, în anul 2011, Florin Cîţu, care, la acel moment, ocupa funcţia de director al Trezoreriei ING Bank România şi co-director al Departamentului Pieţe Financiare, a plecat din bancă. Domnia sa declara, atunci, că a fost concediat "în mod abuziv", în timp ce Mişu Negriţoiu, preşedintele instituţiei financiare, afirma că poziţia de director al Trezoreriei a fost desfiinţată, în urma integrării departamentului în divizia de commercial banking, şi că i-a oferit economistului mai multe posibilităţi "atractive", dar acesta a refuzat, în baza unei opţiuni "absolut personale". Rămâne neclar în ce măsură plecarea sa are legătură cu episodul octombrie 2008.