Recesiunea din zona euro pare să se prelungească

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 aprilie 2012

Recesiunea din zona euro pare să se prelungească

Scăderea activităţii economice din sectorul privat al zonei euro s-a accentuat în aprilie dincolo de aşteptările analiştilor, descurajând speranţele că regiunea va ieşi în curând din recesiune, după două trimestre consecutive de contracţie, transmite Reuters, conform Mediafax.

Scăderea comenzilor şi creşterea şomajului au fost resimţite atât în industria manufacturieră, cât şi în sectorul serviciilor, potrivit datelor prezentate ieri de compania de cercetare şi informaţii financiare Markit.

Sondajele efectuate lunar de Markit în rândul firmelor şi companiilor din statele zonei euro reflectă direcţia creşterii economice.

Indicele sectorului serviciilor din zona euro a scăzut astfel în aprilie la minimul ultimilor cinci luni, sub estimările analiştilor, indicând contracţia activităţii economice. În industria manufacturieră, sondajul a arătat că luna aprilie a fost cea mai proastă din iunie 2009 până în prezent.

"Spuneam luna trecută că am avut probabil un al doilea trimestru consecutiv de declin al activităţii economice, marcând o recesiune, care se extinde acum pentru cel de-al treilea trimestru consecutiv. Nu există niciun catalizator real de creştere, ceea ce sugerează că, deşi rata generală de declin este în prezent modestă, s-ar putea accentua în următoarele luni", comentează economistul şef al Markit, Chris Williamson.

Media estimărilor economiştilor intervievaţi de Reuters indică o scădere a economiei zonei euro cu 0,2% în primul trimestru, urmată de o contracţie de 0,1% în trimes-trul al doilea.

În ultimul trimestru al anului trecut, Produsul Intern Brut al zonei euro a scăzut cu 0,3% faţă de trimestrul anterior şi a crescut cu 0,7% raportat la perioada corespunzătoare a lui 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb