RECONCILIEREA? Vântu renunţă la presa scrisă

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 10 decembrie 2009

Vântu renunţă la presa scrisă

Sorin Ovidiu Vântu, care deţine grupul de presă Realitatea Caţavencu, renunţă la titlurile pe care le are în presa scrisă, respectiv Cotidianul şi Business Standard, şi vinde agenţia de ştiri NewsIn. Conducerea grupului Realitatea Caţavencu s-a întrunit, ieri, pentru a lua o serie de decizii privind aceste entităţi din grup.

Se pare că această decizie este urmarea firească a eşecului în alegeri al candidatului Mircea Geoană, al cărui suporter a fost Sorin Ovidiu Vântu.

Grupul Realitatea Caţavencu "nu va mai fi implicat în editarea publicaţiilor Cotidianul şi Business Standard" de la 1 ianuarie 2010, se arată într-o comunicare internă primită, ieri, de angajaţi. Potrivit blogului lui Cătălin Tolontan, Cotidianul se va închide în cazul în care Cornel Nis-torescu nu va găsi un investitor până vineri, ceea ce ar putea permite ieşirea ziarului din Grup. Tot Cătălin Tolontan scrie că Realitatea FM se va transforma în "varianta audio a Realitatea TV".

Potrivit site-ului Pagina de media, agenţia NewsIn, care face parte din acelaşi grup de presă, ar urma să fie preluată de actualul director general, Cosmin Popa.

Şi revista Money Express, parte a grupului Realitatea Caţavencu, va fi preluată, de la 1 ianuarie, de compania de proiecte speciale M&C Strategy. Firma M&C Strategy este deţinută de către Dragoş Nedelcu (95%) şi Sorin Freciu (5) şi se ocupă de proiecte speciale pentru grupul Realitatea Caţavencu (10 pentru România, Guvernul Privat).

Hotnews: Sorin Ovidiu Vântu este dat în consemn la frontieră

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost dat în consemn la frontieră într-un dosar deschis de procurori în vara acestui an, în cazul Nicolae Vlad Popa, considerat mâna dreaptă al celui care trece drept părintele FNI, potrivit HotNews.ro.

Nicolae Vlad Popa a fost condamnat, în lipsă, în dosarul FNI, în iunie 2009, la 15 ani de închisoare, fiind plecat din ţară în urmă cu nouă ani. Tot atunci, s-a emis un mandat european de arestare.

În 2 decembrie, Popa a fost arestat provizoriu în Indonezia. Ministerul Justitiei a transmis ieri cererea de extradare a lui Nicolae Popa din Indonezia.

"Au fost persoane din România care l-au ajutat cu bani ân toata această perioadă", au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate anchetei, adăugând: "Acest lucru înseamnă că există indicii serioase sau chiar probe că Popa a fost ajutat, inclusiv de Vântu, care ar putea avea, cel puţin, calitatea de suspect în acest dosar".

Sorin Ovidiu Vântu a declarat pentru Hotnews.ro că nu l-a ajutat pe Popa cu bani: "Nu. N-am ce să discut despre treburile astea". Întrebat dacă ştie că este dat în consemn la frontieră, omul de afaceri a răspuns sec: "Habar n-am".

Dan Andronic precizează pe blogul său că Sorin Ovidiu Vântu are calitatea de inculpat în dosarul fugii lui Nicolae Vlad Popa. Dan Andronic precizează:

"Căderea lui Nicolae Popa reprezintă o lovitură grea pentru Vîntu. Am înţeles de la un prieten de la Mediafax că ieri au mai fost arestaţi doi oameni din apropierea sa. Pentru favorizarea infractorului. Din informaţiile mele, Vîntu a fost deja inculpat în dosarul fugii lui Nicolae Popa, fiind împiedicat să părăsească ţara".

Vântu: Voi renunţa definitiv la print, merg doar pe media electronică

Sorin Ovidiu Vântu a declarat ieri, într-un interviu acordat HotNews, că va renunţa definitiv la print, însă va continua să investească în media electronică, urmând ca trustul Realitatea - Caţavencu să lanseze anul viitor trei televiziuni în Republica Moldova, Ungaria şi Serbia.

"Nu mai am încredere în print. Voi renunţa definitiv la print, merg doar pe media electronică. Acolo voi investi cât este necesar pentru a-mi menţine cota de piaţă şi chiar pentru a o spori", spune Sorin Ovidiu Vântu, precizând că prin media electronică se referă la "internet, radiouri, TV".

Vântu: A câştigat Băsescu. Sper din toată inima să înţeleagă că e nevoie de o reconciliere naţională

Sorin Ovidiu Vântu a mai declarat în interviul pentru Hotnews că speră din toată inima ca Traian Băsescu, cel care a câştigat alegerile, să aibă înţelepciunea să fi câştigat pentru toată naţia română, nu doar pentru el.

Sorin Ovidiu Vântu a spus: "A fost un război dur în care, aşa cum v-am spus, oastea lui Băsescu a fost mult mai bine organizată, mult mai bine motivată, cu strategi de clasă, cu tacticieni de clasă. O desfăşurare de forţe impresionantă. Eu am fost în tabăra cealaltă. Am crezut în proiectul Iohannis şi am acordat tot sprijinul, moral, evident, de care am fost capabil pentru acest proiect. A câştigat Băsescu. Sper din toată inima să aibă înţelepciunea să fi câştigat pentru toata naţia română, nu doar pentru el. Sper din toata inima să înţeleagă ca e nevoie de o reconciliere naţională. Fără a reuşi să construiască un guvern de largă majoritate parlamentară, care să vină cu un proiect pentru această ţara, ne scufundăm cu toţii".

Portalul de ştiri Unimedia.md - preluat de compania care operează Publika TV, postul pe care Realitatea îl va lansa în Republica Moldova

Dragoş Stanca, directorul F5, divizia de new media a grupului Realitatea Caţavencu, a anunţat pe blogul său achiziţia pachetului majoritar de acţiuni în New Media Group, compania care editează portalul de ştiri Unimedia.md. La rândul sau, New Media Group anunţă "un acord privind demararea procesului de preluare a pachetului majoritar" de către "compania Ştiri Media Grup din Chişinau, parteneră a grupului Realitatea-Caţavencu din România" şi care opereaza noul post TV lansat de grupul R-C în Moldova, Publika TV.

Potrivit Unimedia.md, "portalul PUBLIKA.md, care se va lansa la începutul anului viitor o dată cu televiziunea de ştiri Publika TV, va fi operat de noua companie, alături de site-urile (portalul de ştiri nr. 1 din Moldova), (singurul site dedicat femeilor din republică), (un nou produs de ştiri, în limba rusă), la care se adaugă regia de publicitate online AdCenter şi produsele viitoare, care vor fi lansate în parteneriat, atât în Republica Moldova, cât şi în România în parteneriat cu F5, divizia new media a companiei Realitatea Caţavencu".

Comunicarea Internă

Începând de anul viitor, Grupul Realitatea-Caţavencu se va concentra din punct de vedere strategic pe media digitală, prin consolidarea şi dezvoltarea produselor tv, radio, online şi digital signage.

Ca o consecinţă directă şi imediată a acestei decizii strategice, de la 1 ianuarie 2010, Grupul nu va mai fi implicat în editarea publicaţiilor Cotidianul şi Business Standard. În acest moment, se poartă negocieri pentru vânzarea companiei Newsin. Pentru mai multe detalii, vă rog să luaţi legătura cu şefii de divizii şi cei de produse.

Pe blogul său, Dan Andronic mai spune:

"Mulţi pot spune că nu văd nici o legătură. Poate că fac eu prea multe scenarii, dar vă mai dau câteva elemente:

1. Vizita Guşă la Washington a fost intermediată de o companie de lobby, care a cerut 50.000 de dolari. Banii au fost achitaţi de Sorin Ovidiu Vîntu.

2. La fel, pentru excursia lui Guşă la Moscova, sau a lui Geoană, SOV a dat marea majoritate a banilor. Geoană nu a reuşit să ne explice ce a discutat şi cu cine, nici până în ziua de azi.

3. În urmă cu 3 zile la Realitatea TV, Sergiu Toader a făcut o şedinţă cu toţi angajaţii în care a spus că vin vremuri grele, că marea majoritate a produselor media vor fi închise, iar lui Sorin Ovidiu Vîntu i s-ar putea întâmpla ceva.

4. Studiul Starford Analitica care vorbeşte de o implicare masivă a Moscovei în alegerile din România

5. Avertismentul dat public de Traian Băsescu Moscovei, ca răspuns la declaraţia ambasadorului Ciurilin: ".

Să menţionăm că Dan Andronic şi Sorin Ovidiu Vântu se află într-o veche relaţie de adversitate, după ce, un timp, primul a fost angajatul celuilalt.

Comunicat de presă privind cererea de extrădare a cetăţeanului Nicolae Popa

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti informează că cererea de extrădare din Republica Indonezia în România a cetăţeanului român Nicolae Popa, arestat provizoriu la data de 2 decembrie 2009, a fost transmisă, împreună cu documentele în susţinerea acesteia, Ambasadei României la Jakarta, astăzi, 9 decembrie 2009, spre a fi remise autorităţilor indoneziene competente. Extrădarea a fost solicitată în vederea punerii în executare a pedepsei închisorii de 15 ani aplicată inculpatului Nicolae Popa pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi delapidare.

Procedura de soluţionare a cererii de extrădare este guvernată exclusiv de legea Republicii Indonezia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb