Recordurile de temperatură, în pericol

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 mai 2023

Recordurile de temperatură, în pericol

Vara aceasta se anunţă una a recordurilor. Singapore a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria datelor sale meteorologice, care este totodată cea mai mare valoare termică din ultimii 40 de ani, 37 de grade Celsius, au anunţat meteorologii locali, într-o perioadă în care un val de căldură s-a instalat în regiuni extinse din Asia de Sud şi Asia de Sud-Est. În aprilie 1983, temperatura din Singapore a atins aceeaşi valoare, a precizat Agenţia naţională de mediu pe contul său de Facebook. "Actualele condiţii calde şi uscate ar trebui să continue şi mâine. Averse de scurtă durată sunt aşteptate săptămâna viitoare şi ele ar putea contribui la moderarea temperaturilor ridicate", au adăugat reprezentanţii agenţiei. Săptămâna trecută, Vietnamul a înregistrat la rândul său o temperatură record de 44,1 grade Celsius. Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice exacerbează condiţiile meteorologice nefavorabile. ONU a avertizat că "fiecare creştere" a temperaturilor ar putea avea drept consecinţă o intensificare a "unor riscuri multiple şi simultane". Fenomenele meteo extreme, ploi abundente, furtuni, vânturi puternice sunt de asemenea aşteptate în următoarele luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb