Recuperarea bilanţului pierdut

Privatizarea strategică a BCR, la sfîrşitul anului, a schimbat cadrul de referinţă al bilanţului guvernării. Ca într-un meci de box, runda finală este importantă pentru imaginea de ansamblu. Dincolo de lovitura de imagine, prin cumpărarea de către austriecii de la "Erste Bank" a 61,88% din acţiunile celei mai mari bănci româneşti a momentului, cu 3,75 miliarde de euro, s-a realizat privatizarea secolului în România. Sînt puţine şanse ca recordul să mai poa-tă fi doborît. Dacă nimeni nu poate contesta performanţa, îndoielile, mai mult sau mai puţin politizate, persistă. De la întrebarea de principiu privind oportunitatea privatizării BCR pînă la capacitatea băncii aus-triece de a-şi adapta politicile la caracteristicile băncii româneşti. Transparenţa nu a fost punctul tare al tranzacţiei, cîtă vreme nu cunoaştem decît oferta cîştigătorului. Dar faptul rămîne: BCR a fost vîndută, ceea ce îi oferă lui Călin Popescu Tăriceanu ocazia unor corecţii de pres-tigiu.

Cadenţa reprezentaţiilor primului ministru din ultima vreme capătă astfel un sens: recuperarea bilanţului pierdut. Privatizarea BCR oferă ocazia unor demonstraţii de forţă prelungită. Exact ceea ce a lipsit pe parcursul anului 2005. Simbolic, anul 2005 este recuperat. Retorica şi marketingul politic reface, cel puţin pentru o perioadă, coeziunea echipei. Dis-cursurile de la tribuna Parlamentului, fie cel de duminică, dar mai ales cel de marţi, cînd a prezentat Raportul privind aderarea, sugerează concertare în ofensivă. Prea personalizată de la apariţia sa, în 2003, Alianţa nu reuşeşte să se instituţionalizeze. În noua ipostază, Călin Popescu Tăriceanu încearcă să convingă şi ca lider al principalei formaţiuni de guvernare, şi ca şef de partid. Pozînd în co-preşedinte jucător al Alianţei reunite, prezentîndu-se drept şef de orchestră guvernamentală, primul ministru încearcă să facă uitate piruetele şi echilibristica de partid de la mijlocul anului, cînd a revenit asupra demisiei şi a trecut prin prima criză internă serioasă după alegerea sa ca preşedinte al PNL. Unul din atuurile sale este dis-cret trecut în umbră: poziţia de arbitru între un preşedinte impetuos şi o opoziţie în căutarea revanşei.

Critica fostei guvernări a vrut să fructifice tema vedetă a campaniei de anul trecut: corupţia. Dar, tocmai la acest capitol rezultatele nu au fost spectaculoa-se. Reforma justiţiei nu a depăşit cadrul legislativ, şi chiar şi acolo a întîmpinat rezis-tenţa sistemului încarnată în Curtea Constituţională. Atît primul ministru, cît şi preşedintele au fost tentaţi de abordarea necritică a problemei corupţiei. Marea corupţie rămîne o figură de stil din ce în ce mai puţin utilizată. Din nou, ca acum cîţiva ani, doar mica corupţie preocupă guvernanţii. Discursul ofensiv a lăsat loc unui triumfalism fără obiect. Orbiţi de proiec-toarele puterii, cei ce conduc nu mai deosebesc realitatea de iluzie.

Ca strategie de imagine, provocarea PSD a pus fostul partid de guvernămînt într-o postură delicată. Reacţia sa nu a fost prea inspirată, vădind improvizaţia. Reunind lideri a căror popularitate s-a prăbuşit în anul ce a trecut, PSD nu a cîştigat nici în coerenţă, nici în credibilitate. Pe de altă parte, nimic din ce s-a întîmplat în 2005 nu confirmă prezumţia că PSD ar fi corupt. Aranjamentul partitocratic folosit în mai multe rînduri şi anul acesta pentru a naviga prin hăţişul politicii româneşti se răzbună: între limbajul politic şi acţiunea concretă distantă este astronomică. Iar credibilitatea nu poate fi construită doar prin marketing politic.

Disputa lui Călin Popescu Tăriceanu cu Mircea Geoană, arbitrată de Adrian Năstase, a pus în evidenţă nivelul dezbaterii politice româneşti. Coborînd limbajul politic la cote de îngheţ, politicienii momentului compromit de fapt Politica. Înlocuind politicile publice cu dueluri de mahala, liderii politici nu se pliază, aşa cum cred, pe aşteptările electoratului. Excesele de limbaj compensează doar în aparenţă lipsa acţiunilor concrete. Aşa cum "peştii mari" nu par deloc periclitaţi, nici marile proiecte nu par ascunse în sertare. Poate bilanţul a venit prea devreme.