Recursul Compensatoriu - anulat

A.M.
Politică / 19 decembrie 2019

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, 19 decembrie, decretul de anulare a recursului compensatoriu, informează Administraţia Prezidenţială.

Legea privind recursul compensatoriu a fost abrogată la începutul lunii decembrie 2018 şi a dus la eliberarea anticipată din închisori a peste 22.000 de deţinuţi.

Şase mii dintre cei eliberaţi erau condamnaţi pentru omor, viol sau tâlhării, şi aproape 2000 dintre toţi au revenit după gratii, după ce au comis noi infracţiuni grave.

Propunerea legislativă de abrogare a Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, referitoare la recursul compensatoriu, a fost votată de de 272 de deputaţi.

S-au înregistrat şi 5 abţineri - 3 ale unor deputaţi PSD (Remus Borza, Nicolae Bacalbaşa şi Florin Iordache) şi 2 de la UDMR (Kulcsar-Terza Jozsef-György şi Marton Árpad-Francisc).

Totodată, Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor normative în domeniul justiţiei (PL-x 542/17.10.2018), dar şi trei decrete privind trecerea în rezervă a general-locotenentului - cu trei stele Cosneanu Gheorghe din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 3 ianuarie 2020, a general-locotenentului - cu trei stele Alexandru Ion din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 3 ianuarie 2020 şi a general-locotenentului - cu trei stele Creţu Gabriel din Serviciul de Protecţie şi Pază.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu este corect cea ce faceti dacă stăm să ne gândim mai bine voi ati scos criminali violatori si talhari voi stiti cate persoane sunt inchisi nevinovati de ce ati scos un criminal care avea închisoare pe viata sotu si fratele meu sunt inchisi pentru ca un analfabet da dat o declaratie împotriva lor cum un judecator poate condamna o persoana la inchisoare daca nu are nici macar o proba impotriva lor cum poate loa ca proba o declaratie de la o persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca este doar pentru faptul ca politia a facut acea declaratie sunt o gramada de detinuti inchisi nevinovati dar voi scoateti doar criminali talhari si violatori gainari raman inchisi incontinoare... Va multumesc pentru intelegere

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb