Recursul la metodă

Stereotipurile rasiale sînt din nou la modă. Metoda consacrată a propagandei recursul la mitologiile xenofobe sau rasiale indică într-un peisaj pluralist fie o intenţie de manipulare, fie o predispoziţie refulată. După ce cîţiva ani acestea fuseseră mai degrabă temperate, cu excepţia celor cîteva răbufniri antiromi (în 2001 cînd modelul Piatra Neamţ a generat tentaţia ghetoizării romilor, ori după episodul francez din 2002 sau arestarea "clanului" Cămătaru) sau a ciclicelor reacţii antimaghiare (de la moţiunea Harcor la contestarea participării UDMR la guvernare sau a numirii prefecţilor maghiari în 2005) pulsiunile xenofobe au atins apogeul cu "vînătoarea afaceriştilor arabi". De două ori suspecţi, datorită etniei şi a religiei, aceştia au devenit imaginea inamicului propusă imaginarului colectiv românesc. Mai vechile atitudini antiotomane stimulate de istoria oficială a luptei pentru independenţă pot fi astfel uşor recuperate. Elementele complotului sînt întrunite. Şi cînd însuşi parchetul lui Ilie Botoş anunţă că va investiga toate dosarele afaceriştilor de origine arabă pentru care în ultimii zece ani s-au soluţionat prin neînceperea urmăririi penale, suspiciunea generală este confirmată: arabii sînt periculoşi. Constituţia şi principiile segregării cetăţenilor în funcţie de religie sau etnie devin simple forme fără fond. Împotriva unor cetăţeni români de altă religie se declanşează o procedură oficială. Dar România doreşte în acelaşi timp o cît mai bună apreciere internaţională în privinţa respectării statului de drept. Anul 2004 cu amprenta sa electorală a favorizat această situaţie amplificînd efectele campaniilor de presă. Pînă în 2004-2005, temele ce indicau atitudini intolerante fuseseră destul de bine controlate. Doar presa bulevardieră sau cea provincială, din reflex, mai promovau unele articole cu tente rasiale, fără însă ca fenomenul să pară ameninţător. Pe fundalul integrării europene, temerile privind viitorul, speculate de unii, s-au amplificat. Frica a însoţit puterea aproape permanent, politica este o consecinţă a nevoii de ordine. Pentru a forţa consensul, manipulatorii fricii reiau, mai mult sau mai puţin structurat, mitul conspiraţiei, îl adaptează contextului şi îl difuzează prin mecanismul zvonului. Odată lansat zvonul capătă propria sa viaţă şi scapă aproape oricărei încercări de contracarare. Deschisă, cu sau fără intenţie, cutia Pandorei nu se dezminte. Speculînd fricile, dar neputînd controla traiectoria şi impactul zvonurilor, manipulatorii pot deveni uneori victime.

Fricile politice diferă, în funcţie de apropierea de centrul puterii. Fricile elitei şi cele ale mulţimii nu sînt asemănătoare. Şomajul, viitorul copiilor, nivelul de trai, bătrîneţea sînt obiectele fricilor celor mulţi. Poziţia în sondaje, controlul resurselor, forţa adversarilor îi preocupă doar pe politicieni. Fractura care desparte clasa politică de restul populaţiei este invers proporţională cu distanţa lor faţă de putere. Frica de arabi (islam) este un fenomen recurent în societăţile creştine încă din evul mediu. Cruciadele de atunci, reluate sub stindardul globalizării şi democratizării acum, exprimă o criză a comunicării. Efect pervers al răpirii celor trei ziarişti în Irak sindromul conspiratorilor arabi (probabil legaţi de al Qaeda) a eliberat parcă de toate inhibiţiile presa sau clasa politică.

Lupta anticorupţie a luat o nouă şi convenabil de spectaculoasă direcţie: mafiile arăbeşti. În fond, şi în Occident (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania) după 11 septembrie anchetele poliţieneşti au depistat sursele de finanţare ale reţelelor islamiste, de ce nu şi în România după 28 martie? Astfel mitul conspiratorului arab a dat naştere zvonurilor ce au reactualizat frica ancestrală de islam. Unii politicieni au arătat grăbiţi cu degetul spre opoziţie sau servicii secrete. Dar prezenţa unor cetăţeni de origine arabă într-un partid social democrat este firească. Relaţiile cu grupurile de afaceri arabe ale serviciilor secrete sînt mai puţin comprehensibile, dar poate plauzibile în logica "interesului de stat". Relaţiile speciale ale unor cercuri arabe cu fosta securitate trebuie elucidate, dar aceasta nu justifică revigorarea mitologiilor xenofobe.