Reduceri de până la 70.000 euro la tIMOn, în decembrie

F. A.
Companii #Imobiliare / 1 decembrie 2010

Joi, 2 decembrie 2010, începe cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional tIMOn, în AFI Palace Cotroceni. Evenimentul se va desfăşura în perioada 2-5 decembrie 2010 şi va reuni peste 2.000 de locuinţe noi şi 500 de locuinţe vechi. Cel mai mic preţ din târg este 21.000 euro pentru garsonierele off plan din ansamblul Casa Felice Mogoşoaia, iar cel mai mare este de 420.000 euro pentru un duplex din zona Primăverii, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Oferta de apartamente vechi va fi şi de această dată reprezentată la standul ABI, cu 15 brokeri şi 500 de unităţi locative vechi în exclusivitate. "Am ales ca pentru ediţia din decembrie să promovăm la târg doar locuinţele vechi care sunt reprezentate exclusiv de brokeri, pentru că acestea sunt cele mai avantajoase pentru toată lumea. În primul rând pentru clienţi, care nu plătesc comision, cât şi pentru vânzători, care pot avea certitudinea că cineva se ocupă atent de proprietatea lor. Fiind ofertă exclusivă, brokerii au comisionul garantat şi atunci sunt motivaţi să lucreze la cote maxime de profesionism", a declarat Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb