Începând cu 1 octombrie 2011, când va intra în vigoare noul Cod Civil, băncile şi instituţiile financiare nebancare vor avea la dispoziţie instrumente noi care pot spori flexibilitatea în structurarea tranzacţiilor de creditare. Avocaţii Reff şi Asociaţii, societate afiliată Deloitte România, avertizează, însă, că anumite reglementări sunt neclare sau incomplete, atrăgând riscuri de interpretare de natură să diminueze nivelul de protecţie acordat de lege creditorilor garantaţi. În acelaşi timp, noul cod oferă drepturi suplimentare împrumutaţilor, îmbunătăţindu-le situaţia faţă de reglementarea actuală, inclusiv pe segmentul corporate.
"Noul Cod Civil va aduce schimbări semnificative în relaţia dintre bancă şi împrumutat", atrage atenţia Simina Mut, Managing Associate în cadrul Reff & Asociaţii, adăugând: "O evaluare precisă poate fi realizată doar în timp, pe măsură ce practica se va dezvolta, iar doctrina şi jurisprudenţa vor aduce mai multă claritate noilor reglementări. Perioada următoare va fi una marcată de un anumit nivel de incertitudine şi nu excludem modificări succesive ale noului Cod".
Prin noul Cod Civil, o serie de clauze care se regăseau şi până acum în contractele de credit şi de garanţie primesc o reglementare legală.
"Dacă până acum libertatea contractuală stătea la baza acestor practici, rămâne de văzut dacă nu cumva legiferarea acestora va restrânge de fapt drepturile părţilor în amenajarea contractuală a relaţiei lor. Atât băncile, cât şi împrumutaţii trebuie să analizeze în detaliu impactul noului Cod Civil asupra negocierilor care vor fi în curs la 1 octombrie, asupra contractelor de credit în vigoare şi garanţiilor existente, formalităţilor de publicitate pentru garanţii etc." subliniază în continuare Simina Mut.
Andrei Burz-Pînzaru, coordonatorul practicii de drept bancar şi financiar din cadrul Reff & Asociaţii, adaugă: "Noul Cod Civil are un impact direct asupra termenilor contractuali şi interpretarea lor în contractele de credit şi garanţie. În plus faţă de aspectele teoretice care vor impune o revizuire completă a documentaţiei standard de credit şi garanţii pentru a se asigura validitatea acestora conform noului Cod Civil, va fi interesant de văzut impactul asupra negocierilor comerciale într-o perioadă care oricum nu este una uşoară pentru comunitatea bancară. Personal, consider că impactul cel mai spectaculos va apărea în cazul în care creditorii vor implementa instrumentul juridic nou introdus - fiducia, care va permite creditorilor să utilizeze în scop de garanţie echivalentul românesc al trustului - concept specific mai degrabă unor jurisdicţii ca Marea Britanie sau SUA. Acest concept nu a fost folosit în mod tradiţional ca instrument de garantare, dar prezintă caracteristici interesante care îl pot transforma dintr-un instrument de management al activelor într-unul de garanţie. Pe de altă parte, utilizarea acestei structuri juridice în scop de garantare este de natură să creeze probleme comerciale semnificative care cu siguranţă nu vor fi bine primite de către împrumutaţi."
• Principalele aspecte introduse de noul Cod Civil cu potenţial impact semnificativ pentru bănci şi împrumutaţi
- Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, băncile trebuie să acorde un termen minim de 15 zile împrumutaţilor pentru rambursarea creditului în caz de denunţare unilaterală a contractului de către bancă. Mai mult, în lipsă de stipulaţie contrară, băncile nu vor putea denunţa unilateral contractele de credit decât pentru motive temeinice, care privesc beneficiarul facilităţii de credit.
- Executarea ipotecilor mobiliare poate fi pusă sub un serios semn al întrebării în condiţiile în care noul Cod Civil prevede că opoziţia la executare suspendă de drept procedura de vânzare până la soluţionarea definitivă a cauzei. În plus, dacă până acum puteau formula opoziţie la executare debitorul, alţi creditori ai debitorului având garanţii asupra aceluiaşi bun şi proprietarul bunului, conform noului Cod pot face opoziţie, în plus faţă de cei de mai sus (şi sub rezerva dovedirii interesului), fidejusorii, codebitorii solidari, precum şi orice persoană care a notificat existenţa unui drept sau a unei pretenţii cu privire la bunul executat.
- Noul Cod Civil introduce conceptul de "perfectare" a ipotecilor, ceea ce înseamnă, în primul rând, că simpla înscriere în arhiva electronică nu va mai constitui formalitate suficientă pentru a asigura eficienţa şi opozabilitatea garanţiilor asupra bunurilor mobile.
- Cu privire la conturile bancare, noul cod prevede dreptul titularului de a dispune în mod liber de sumele din contul curent, fără altă condiţie decât notificarea prealabilă, în măsura în care aceasta a fost agreată contractual. În funcţie de interpretarea care se va da acestei prevederi, împrumutaţii ar putea să se prevaleze de aceasta pentru a justifica refuzul de respectare a condiţiilor prevăzute în contractul de credit referitoare la utilizarea sumelor puse la dispoziţie.
-Un alt concept nou referitor la conturi este acela de "control asupra contului" - ca modalitate alternativă de asigurare a publicităţii garanţiei, fără a mai fi necesară înscrierea la arhivă. Conform noului cod, ipoteca creditorului care are controlul unui cont este preferată ipotecii unui creditor care nu are controlul asupra acestuia. Acest nou concept poate ridica probleme semnificative în cazul garanţiilor asupra conturilor deschise de împrumutaţi la alte bănci decât creditorul şi va fi de natură să extindă practicile băncilor de a impune împrumutaţilor restricţii privind deschiderea de conturi la alte bănci.
- Acestea sunt doar câteva dintre noutăţile aduse de noul Cod Civil cu relevanţă pentru piaţa bancară, noile modificări acoperind în fapt o plajă mai largă, de la renunţarea la terminologia de garanţii reale mobiliare - înlocuită cu cea de "ipoteci mobiliare" (şi abrogarea titlului VI din legea nr. 99/1999) până la reglementarea trustului sub forma contractului de fiducie.