Reforma bunului simţ

CNSAS împlineşte şase ani. După o lungă gestaţie, de aproape un deceniu, în 1999 legea Ticu Dumitrescu trecea de Parlament. Dar două mici intervenţii terminologice îi limitau puterea de acţiune: poliţia politică şi siguranţa naţională. Ca urmare, promotorul legii a dezavuat public proiectul astfel desfigurat, ceea ce nu a împiedicat votarea sa. Ca în multe alte ocazii, o coaliţie transpartinică a boicotat orice încercare de a crea mecanisme efective de deconspirare a securităţii. Datorită acestor articole, efectul curativ al legii a fost anulat. Pînă acum, doar 86 de foşti ofiţeri ai Securităţii au fost deconspiraţi ca făcînd poliţie politică. Protejaţi de scutul juridic al ambiguei siguranţe naţionale, foştii ofiţeri, agenţi şi colaboratori ai Securităţii au fost plasaţi dincolo de bine şi de rău. Ei nu pot fi judecaţi pentru faptele lor, căci au slujit patria şi interesele superioare ale neamului. Acţiunile lor au fost, deci, pur şi simplu, patriotice. Normele eticii nu li se potrivesc. Morala comună nu îi priveşte. Faptul că Securitatea era doar un instrument care susţinea, prin orice mijloace (inclusiv asasinatul), rolul Partidului şi Regimului, este un amănunt neesenţial în ecuaţie. "Daţi în noi, daţi în România", clama în Parlament Costin Georgescu în 1999 şi ecourile acestei lamentaţii se aud încă. Bunul simţ a fost înfrînt. Sub pavăza interesului naţional, cultura de corp a fos-tei Securităţi a triumfat. Şi dacă în 1999, cînd CNSAS şi-a început activitatea, mai existau speranţe privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, după alegerile din 2000, activitatea acestui organism a fost paralizată. În acelaşi timp, o autentică fraudă morală s-a produs: din acţiune de demas-care a Securităţii ca poliţie politică, întregul proces a devenit o activitate temperată prin proceduri inventate de deţinătorii arhivelor fostei poliţii politice, de deconspirare a informatorilor.

După alternanţa la guvernare din 2000, ofensiva politică împotriva CNSAS a luat forma confruntării deschise. Deşi componenţa Consiliului asigura o majoritate fragilă celor ce doreau preluarea dosarelor şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, minoritatea de blocaj (formată din reprezentanţii PSD şi PRM) a funcţionat, reuşind să treacă în derizoriu orice efort în această direcţie. Coaliţia informală dintre cele două partide (manifestă şi în Parlament, atunci, ca şi acum) a atins apogeul o dată cu publicarea raportului subcomisiei parlamentare condusă de senatorul PSD (astăzi judecător la Curtea Constituţională) Ion Predescu. Dincolo de forţarea, la limita ridicolului, a limbii române prin calificarea drept "elemente răsculative" a grupului majoritar din Consiliu, fostul senator a coordonat redactarea unui raport care propunea (chiar în perioada primelor acţiuni de deconspirare a foştilor ofiţeri de Securitate care, chiar în conformitate cu legea 187 din 1999, făcuseră poliţie politică) înlocuirea membrilor Colegiului. Schimbarea raportului de forţe în CNSAS urma să elimine potenţialul de risc la care erau expuşi foştii ofiţeri de Securitate.

Pînă la alegerile din noiembrie-decembrie 2004, lupta pentru dosare a luat forma gherilei mediatice şi procedurale practicate de CNSAS împotriva deţinătorilor de arhive. După alegeri, se părea că accesul la dosare va fi, în cele din urmă, permis. Prima şedinţă a CSAT din februarie 2005 anunţa o altă abordare a problemei dosarelor. Două treimi din arhivele fostei Securităţi urmau să fie transferate către CNSAS. Cealaltă treime, dosarele de siguranţă naţională, urmau să fie examinate şi declasificate de comisiile mixte SRI/CNSAS. În urmă cu cîteva săptămîni, la începutul lunii noiembrie, SRI anunţa că în opt luni au fost transferaţi în depozitele CNSAS de la Popeşti - Leordeni 8,5 kilometri de arhivă, adică peste 1,2 milioane de dosare. Pe de altă parte, într-o perioadă probabil mai scurtă, comisia mixtă SRI/CNSAS a analizat 160.000 dosare şi a clasificat 110.000 dintre acestea ca fiind de siguranţă naţională.

Şi doar pe această bază factologică, şi putem contata că Securitatea supravieţuieşte decesului său formal din decembrie 1989. Împărţirea dosarelor în două categorii este preluată de la fosta Securitate. Cele 2/3 ce trebuiau deja predate reprezentau dosare ce nu implicau siguranţa naţională chiar după criteriile fostei Securităţi. Să fi fost Securitatea o instituţie a statului de drept, obiectivă, capabilă să facă aprecieri privind siguranţa naţională? Dacă intenţiile privind deconspirarea Securităţii sînt sincere, metodele sînt inadecvate.

Reforma CNSAS este o necesitate nu doar morală, ci şi funcţională. Fără clarificarea situaţiei foştilor securişti şi colaboratori, fără deconspirarea nomenclaturii, spaţiul public nu va putea fi consolidat. Iar fără acesta, statul nu se poate întări în raport cu grupurile private.