Reforma mass-media

În calitatea ei de "a patra putere în stat", cum cu mîndrie se intitulează, mass-media merită privită şi analizată la fel de critic şi la fel de lucid ca oricare dintre celelalte puteri, pe care le priveşte critic şi le analizează ea însăşi. Căci nu are rost să ne amăgim că, în societatea atît de imperfectă în care trăim şi de care suntem destul de nemulţumiţi, toate lucrurile merg prost sau măcar "într-o direcţie greşită" - aşa cum constată sondajele de opinie că gîndeşte populaţia - şi tocmai mass-media merge minunat, o adevărată rază de lumină în întunericul tranziţiei. Trăim într-o societate săracă, coruptă, vindicativă, mincinoasă, bîrfitoare, dominată de neîncredere şi de impos-tură, cu valori incerte şi lipsită de solidaritate şi ar fi mare minune ca tocmai mass-media să reprezinte, în această societate, cavalerul fără pată şi prihană, aprig luptător pentru democraţie, adevăr şi binele general. Mai degrabă aş fi înclinat să cred că mass-media - aflată în proprietatea unor oameni obişnuiţi, condusă de oameni la fel de buni sau de răi ca oricare alţi oameni din România, scrisă sau vorbită de oameni la fel de puţin pricepuţi, de corecţi şi de incoruptibili ca orice român mediu să producă acel tip de informaţie, comentariu şi opinie care se potriveşte societăţii. Ca urmare, informaţia va fi parţială sau prost reprodusă, comentariile vor fi făcute în lipsa cunoştinţelor despre domeniul respectiv, iar opiniile vor fi părtinitoare.

Cum e sacul şi petecul, adică aşa cum este societatea, la fel va fi şi mass-media. Această situaţie este de înţeles şi, chiar dacă nu trebuie acceptată, putem fi de acord că, deocamdată cam la acest nivel se află mass-media românească.

Alte lucruri însă sunt mai dificil de înţeles şi de acceptat din partea mass-mediei iar lista acestora este suficient de lungă ca să ne îngrijoreze.

Este mai puţin de înţeles cum poate funcţiona pe piaţa românească o mass-media ale cărei cheltuieli depăşesc cu mult veniturile pe care le încasează de pe piaţă, adică din publicitate şi vînzare. Cum nimic nu este gratis în economia de piaţă în care funcţionează mass-media, înseamnă că plata sponsorizărilor care asigură veniturile ziariştilor şi companiilor de media se face nu prin încasări, ci prin conţinut. În acest fel, "incoruptibilii" luptători împotriva corupţiei se transformă repede în principalele instrumente de presiune publică în favoarea unor corupţii foarte concrete. Nimic nu ilustrează mai bine această situaţie decît reacţia negativă a presei la iniţiativa PSD de a face publice interesele private din domeniul mass-mediei: acţionari, sponsori, beneficiari etc.

Este mai puţin de înţeles de ce mass-media, după ce că nu plăteşte impozitele datorate statului şi acumulează datorii uriaşe, protestează apoi împotriva acestor datorii, considerîndu-le un mijloc de presiune al statului şi o limitare a libertăţii sale de exprimare. Dacă vrea să fie liberă, de ce nu-şi plăteşte datoriile? De ce, cel puţin, nu-şi plăteşte impozitele măcar începînd de astăzi? De ce pretinde, din aceleaşi buzunare ale cetăţenilor a căror sărăcie o deplîng, un fel de taxă suplimentară pentru a avea dreptul de a susţine, ieftin, interesele private ale patronilor lor?

Este mai puţin de înţeles de ce, o mare parte a mass-mediei, s-a reunit într-un cartel deopotrivă de afaceri (pentru că reuneşte patronatul din mass-media), ideologic (pentru că reuneşte directorii şi editorii şefi) şi atitudinal (pentru că reuneşte ziarişti) care are numele pompos de "Clubul Român de Presă", la nivelul căruia stabileşte convine afaceri, ideologii şi atitudini în interesul companiilor de presă şi împotriva interesului propriilor lor clienţi - adică al publicului?

Este mai puţin de înţeles de ce mass-media nu face publice toate informaţiile referitoare la propria activitate ca afacere - de la proprietari şi venituri, pînă la datoriile şi salariile plătite sau nu - şi, mai ales, la articolele publicate în condiţii de publicitate mascată, în condiţiile în care luptă, măcar prin declaraţii, pentru dreptul de a-şi vîrî nasul în viaţa intimă a cetăţenilor, în activitatea firmelor şi în acţiunile instituţiilor.

Este mai puţin de înţeles de ce, în vreme ce pretinde trans-parenţă totală, corectitudine şi atitudine favorabilă din partea tuturor celor despre care scrie, mass-media românească refuză să-şi asume orice responsabilitate faţă de propriile inexactităţi, erori de informare, minciuni, calomnii şi injurii, pe care, de altfel, le practică cu largheţe şi dezinvoltură, în numele valorilor libertăţii de exprimare şi a informării publicului. În jurisdicţia europeană, o informaţie publicată este considerată a fi fost publicată "de bună credinţă" dacă provine din trei surse independente. În mass-media românească cele mai multe informaţii nu sunt aproape niciodată verificate şi cu o a doua sursă (măcar cel la care se referă informaţia), dar liderii mass-mediei româneşti nu consideră lipsa de verificare drept o "slăbiciune".

Este mai greu de înţeles de ce noţiunea de "conflict de interese" nu se aplică şi jurnaliştilor sau instituţiilor de mass-media, deşi este evident că cea mai mare parte a opiniilor publicate de mass-media sunt rezultatul continuităţii intereselor din zona privată în cea publică.

Ca urmare, reforma mass-mediei româneşti ar trebui să fie o prioritate de urgenţă a oricărei guvernări, mai ales a guvernării orientate spre integrare europeană şi aştept ca mass-media să fie unul dintre principalii ei promotori.