Refuzul adaptării

În România efectele alternanţei parlamentare absolute din SUA nu se resimt. Faptul că ambele camere ale Congresului au trecut la democraţi nu a depăşit încă locul de simplă ştire de jurnal. Cel puţin pentru moment. Preşedintele Băsescu declara, sâmbătă, la Sinaia, în cadrul unei întâlniri cu presa străină acreditată în România, că ţara noastră va menţine prezenţa militară în Irak cât vor cere autorităţile de la Bagdad. Mai clar, retragerea din Irak este "exclusă". Şi toate acestea doar la câteva zile de la alegerile de la jumătatea mandatului din America şi de la victoria istorică a democraţilor. Între timp, după Reuters, care citează un sondaj realizat pentru Newsweek preşedintele Bush s-a prăbuşit în sondaje la 31% opinii favorabile, atingând cea mai scăzută cotă a unui preşedinte postbelic. Iar prezenţa în Irak, dar mai ales haosul ce pare să se fi instalat după 2003 acolo, au contat foarte mult în bascularea republicanilor după 12 ani de dominaţie. Pe de altă parte, aceiaşi americani care i-au întors spatele lui Bush, după acelaşi sondaj, sunt preocupaţi că democraţii ar putea presa în direcţia unei retrageri prea rapide. Asta ar putea pune declaraţia preşedintelui Băsescu într-o perspectivă globală. Dar tonul care transpare din ştirile agenţiilor de presă este mult prea categoric pentru a lăsa loc la îndoieli. Preşedintele nu doar "exclude" retragerea, dar prin afirmaţiile sale exclude şi orice consultare în privinţa angajamentului românesc în Irak. Dincolo de spectacolul electoral, cu toate atracţiile sale, principalul învins al alegerilor din SUA a fost neoconservatorismul. Opinia publică americană l-a respins aproape fără drept de apel. Acelaşi sondaj citat arată că 92% din intervievaţi susţineau elemente din programul de 100 de ore al noii preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, precum scăderea preţului medicamentelor pentru pensionari prin negocieri directe între Guvern şi companiile farmaceutice. Mai mult, trei pătrimi din americani cred că aceas­tă politică trebuie să devină o prioritate. Aceeaşi susţinere există şi pentru creşterea salariului minim, 89% dintre americani fiind de acord cu creşterea la 7,5 dolari a preţului minim al unei ore de muncă. Ori, trecerea problemelor sociale pe primul plan al interesului public, de o manieră categorică, pune neoconservatorismul în defensivă, anunţând o nouă orientare. Vor fi democraţii capabili să facă faţă acestei sfidări? E greu de spus! Şi, oricum, problemele americane ne par atât de îndepărtate!

Putem însă constata că atunci când neoconservatorismul este respins în SUA atât de electorat, cât şi de unii din foştii săi susţinători teoretici, el devine actual în România. Un recent exemplu e chiar Platforma liberală propusă acum o lună de grupul dizident din PNL care conţine aspecte doctrinare inspirate din neoconsevatorism (afirmarea tradiţiei, rolul comunităţii, locul dat religiei şi familiei, identitatea naţională). Dar, la fel de evident de influenţă neoconservatoare este şi poziţia preşedintelui Traian Băsescu în privinţa interesului naţional, reiterată indirect şi în mai sus amintita declaraţie de la Sinaia. Căci, câtă vreme retragerea din Irak este "exclusă", nu mai există loc pentru consultări. La acest capitol totul se reduce la Preşedinte şi atribuţiile sale.

Poate că modelul consensual al deciziei este străin neconservatorismului, dar nu şi practicii politice americane. În conferinţa de presă de miercuri Preşedintele Bush, recunoscând victoria democraţilor, a afirmat disponibilitatea sa de a lucra cu noua echipă. Ba chiar, pentru a fi credibil, l-a demis pe Donald Rumsfeld. Surprins de reacţia americanilor Bush caută rapid echilibru. Dincolo de tatonările şi atacurile reciproce, partidele americane, chiar dacă opuse vor trebui să coabiteze doi ani, iar ţara are nevoie de guvernare. Să recunoaştem, e genul de reacţie la care nu ne prea aşteptăm în România. Confundând scopul cu mijlocul, ne adâncim în mlaştină. Refuzul adaptării nu e un accident, ci consecinţa unui defazaj istoric pe care nu puteam să îl depăşim