Regimul sirian avansează în Idleb, pe fondul unor confruntări armate violente

F.D.
Internaţional / 22 decembrie 2019

Regimul sirian avansează în Idleb, pe fondul unor confruntări armate violente

Forţele regimului de la Damasc au cucerit zeci de oraşe şi sate de la rebeli şi jihadişti în nord-vestul Siriei, după mai multe zile de confruntări armate violente, a anunţat duminică Observatorul Sirian al Derpturilor Imului (SOHR), relatează AFP.

De joi seara, confruntări sângeroase - mai ales în apropiere de oraşul Maaret al-Numan - s-au soldat cu 170 de morţi în ambele tabere - inclusiv 71 de membri ai forţelor loiale regimului, potrivit aceleiaşi surse.

Forţele loialiste au preluat controlul asupra a 25 de oraşe şi sate în sector, a anunţat SOHR şi se apropiau treptat de oraş, unul dintre cele mai mari în regiunea Idleb, care nu se află, în mare parte, sub controlul Damascului.

"Această înaintare este o tentativă de apropiere de Maaret al-Numan", a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

Locuitori ai oraşului l-au părăsit duminică de frica unei noi avansări a forţelor regimului lui Bashar al-Assad, potrivit unui corespondent AFP de la faţa locului.

Potrivit SOHR, peste 30.000 de persoane au părăsit zona confruntărilor în ultimele zile.

Unele persoane, ca Abu Akram, nu au putut urma valul, din cauza lipsei de transport. Potrivit acestui bărbat, tatăl al cinci copii, grupuri de salvatori locali întâmpină dificultăţi în evacuarea tuturor familiilor.

"Toată lumea munceşte la capacitate maximă, însă nu poate gestiona un număr atât de mare de persoane", declară el AFP, după ce nu a reuşit să găsească un vehicul pentru a-şi duce familia mai la nord.

Regiunea Idleb, din care face parte provincia cu acelaşi nume şi părţi ale provinciilor vecine Alep şi Latakia, este dominată de jihadişti din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS).

Alte grupări jihadiste şi rebele sunt prezente în regiune, în care se află totodată aproximativ trei milioane de persoane, dintre care jumătate au fost deplasate din alte părţi ale ţării recucerite de Damasc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cred ca vreti sa spuneti GUVERNUL sirian. Lasati gargara asta cu "regimul".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb