Registrul Naţional de Stocare a Carbonului funcţionează în cadrul AEI sub forma Centrului Naţional Român de Stocare a Carbonului

În iunie 2022, UE a convenit asupra unei abordări generale cu privire la revizuirea Regulamentului LULUCF, care stabileşte norme pentru reducerea emisiilor şi absorbţiile de carbon în sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinaţiei terenurilor şi silviculturii.

Ani la rând, captarea şi stocarea carbonului (CSC) nu a figurat pe agendă, dezvoltarea tehnologiei fiind împiedicată de costurile mari nepermise şi de lipsa sprijinului politic. Acum însă, industria captării şi stocării de CO2 este în plină expansiune.

În mod evident, dioxidul de carbon poate să fie stocat în plante sau în subteran. Pentru stocarea carbonului în subteran, emisiile de CO2 din timpul arderii combustibililor fosili sau a lemnului trebuie captat. Există diverse tehnologii de captare de CO2, însă cea mai bine stăpânită este cea de "post-combustie" - prin utilizarea unui solvent pentru a filtra dioxidul de carbon din fumul emis în urma arderii. Această tehnică este deosebit de eficientă mai ales în cazul unităţilor de producţie unde există multe surse poluante, la centralele electrice, la oţelării, la uzine chimice şi la fabricile de ciment. Pasul următor îl reprezintă transportul dioxidului de carbon comprimat către locurile de stocare, cum ar fi vechile rezervoare de petrol sau acviferele saline.

Deşi preţurile combustibililor fosili au scăzut semnificativ, costurile ridicate impuse de aceste tehnologii mari consumatoare de energie încă limitează măsura în care se poate acţiona. La momentul de faţă, taxa pe carbon stabilită în conformitate cu sistemul Uniunii Europene de comercializare a cotelor de emisii de CO2 este încă mai mică decât costurile suportate de producătorii de tehnologii de captare şi stocare de CO2. Pentru captarea carbonului direct din atmosferă costurile sunt chiar şi mai mari - atingând până la 335 de euro per tona de CO2 - întrucât procesul în sine necesită multă energie, dioxidul de carbon neavând o concentraţie aşa mare în aer.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE) costurile ar putea scădea sub 100 de euro pe tonă până în anul 2030 în cazul instalaţiilor care beneficiază de resurse mari de energie regenerabilă.

Opinia publică se opune realizării de spaţii de stocare a dioxidului de carbon în apropierea locuinţelor, întrucât se tem că ar putea exista scurgeri de gaze şi că ar putea scădea preţul de achiziţie al locuinţelor. În Germania şi în Ţările de Jos s-a constatat că lumea deja se opune puternic proiectelor propuse.

În prezent, captarea şi stocarea de CO2 joacă doar un rol secundar în reducerea emisiilor de CO2, nefiind dovedit dacă are sau nu potenţial de dezvoltare. În prezent, doar aproximativ 30 de instalaţii de mari dimensiuni sunt în funcţiune în întreaga lume, având capacitatea de a capta şi stoca undeva la aproximativ 40 de milioane de tone de CO2 pe an. Potrivit AIE, pentru a atinge nivelul de neutralitate în materie de emisii de dioxid de carbon, până în anul 2035 ar trebui captate şi stocate de 50 sau chiar de 100 de ori mai multe emisii.

Aşadar, în vreme ce ţările se străduiesc să pună la dispoziţie o cantitate suficientă de energie regenerabilă şi energie nucleară, oamenii de ştiinţă membri ai Grupului interguvernamental privind schimbările climatice al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) afirmă că tehnologia de captare şi stocare de CO2 este necesară pentru împiedicarea unei catastrofe climatice - subliniind, în acelaşi timp, că nu trebuie să ne distragă nimic atenţia de la importanţa fundamentală pe care o are reducerea considerabilă a emisiilor.

Fixarea carbonului de către plante, prin absorbirea dioxidului de carbon din atmosferă în timpul fotosintezei, reprezintă o acţiune naturală care poate să fie urmărită şi dezvoltată prin măsuri specifice. Captarea din atmosferă şi fixarea carbonului în sol sau în biomasă durabil poate fi realizată prin mai multe moduri, printre care numărându-se plantarea de garduri vii, fâşii de protecţie, cultivarea leguminoaselor, utilizarea culturilor de captare şi a culturilor de acoperire, agricultura conservativă, menţinerea turbăriilor şi împădurirea.

În momentul de faţă foarte multe din programe şi proiectele europene au în vedere NET ZERO CO2 în 2050 şi diverse stadii intermediare ale acestui indicator. Multe din aceste programe/proiecte trebuie să fie realizate complementar cu acţiuni de stocare a CO2. Există mai multe modalităţi de stocare a CO2, dar cea care este deja pusă în aplicare prin diverse proiecte locale sau naţionale, individuale sau colective, publice sau private, o reprezintă plantarea de arbori. Toate aceste acţiuni nu au însă şi o metodologie de calcul a amprentei de carbon stocate şi a certificării amprentei de CO2 dinamice (având în vedere ca aceşti arbori cresc, se dezvolta sau se usucă sau sunt tăiaţi). În acest sens Asociatia Energia Inteligentă a infiinţat Centrul Naţional Român de Stocare a Carbonului, entitate fără personalitate juridică care funcţionează în cadrul Asociaţiei care are următoarele atribuţii:

• Gestionează Registrul Naţional de Stocare a Carbonului, care să cuprindă pe toţi cei care iniţiază astfel de acţiuni de stocare a carbonului, să se recalculeze anual amprenta pentru acesti arbori etc.

• Certificarea cantitatii de Stocare a CO2, care sa ateste celui care realizeaza astfel de actiuni carbonul stocat si care sa I ajute sa demonstreze respectarea cerintei de NETZEROCO2

Intenţia AEI este să colaboreze cu Ministerul Mediului astfel încât acest Registru să devină un instrument oficial de încurajare şi evidenţiere a stocării CO2 pentru a răspunde cerinţelor din Green Deal.