Relaţia FP cu statul român - înţelegere la Electrica, după cearta de la Hidroelectrica

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 iulie 2017

Relaţia FP cu statul român - înţelegere la Electrica, după cearta de la Hidroelectrica

Electrica vrea să cumpere participaţiile FP la filialele sale, pentru 752 milioane de lei

Tranzacţia necesită acordul acţionarilor

---------

Actualizare 10:48 FP şi EL au deschis în apreciere

Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au deschis şedinţa de tranzacţionare la valoarea de 0,87 lei/acţiune, în urcare cu 2,11%.

De asemenea, pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) au deschis în apreciere cu 2,91%, la 14,1 lei/titlu.

(A.C.)

------

"Electrica" a anunţat, vineri, că a încheiat un Memorandum de Înţelegere cu Fondul Proprietatea în vederea achiziţionării participaţiilor pe care Fondul le deţine în filialele Electrica, respectiv SDEE Distribuţie Muntenia Nord SA, SDEE Distribuţie Transilvania Sud SA, SDEE Distribuţie Transilvania Nord SA şi Electrica Furnizare SA, pentru 752.031.841 lei.

Cele două părţi negociază acest deal de ani de zile şi, până acum, nu au găsit punctul de întânire pentru a efectua tranzacţia.

Înţelegerea semnată vineri, care necesită şi acordul acţionarilor celor două companii, a venit surprinzător de repede după scandalul privind numirile de la Hidroelectrica, iar unele voci din piaţă se întreabă dacă este într-adevăr o coincidenţă.

La finalul lunii iunie, Hidroelectrica rămăsese fără Directorat, întrucât Consiliul de Supravegere provizoriu, numit în aprilie, nu se putea întruni să ia decizii, din lipsă de cvorum (doi membri din partea statului demisionaseră, iar reprezentantul FP nu participa la şedinţe). Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, cei doi acţionari ai Hidroelectrica, şi-au aruncat săgeţi, şi-au spus acuzaţii dure, după care, într-o zi, s-au înţeles şi au ţinut AGA pentru completarea boardului, se pare sub promisiunea Ministerului (care controlează 80% din companie) să menţină fostul Directorat.

Ulterior, Directoratul a fost schimbat, iar FP a revenit în poziţia să facă scandal.

În plină tensiune cu statul român, FP reuşeşte să obţină 752 milioane de lei de la Electrica şi promisiunea încheierii contractului până în data de 31 octombrie 2017. Şi la Electrica, statul are cel mai mare pachet de acţiuni, de 48,7%.

Întrebat joia trecută despre înţelegerea pe care a semnat-o în ziua următoare, vineri, domnul Cătălin Stancu, CEO-ul Electrica, a afirmat că discuţiile cu Fondul Proprietatea (FP), privind vânzarea participaţiilor la filialele Electrica pot fi reluate oricând. Domnia sa a spus: "Negocierile nu încep şi se termină. Tranzacţia aceasta este pe masă de trei ani de zile. Vom vedea ce se va întâmpla".

Conform Memorandumului de vineri, acţiunile filialelor vor fi dobândite de Electrica împreună cu toate drepturile ataşate acestora în conformitate cu legislaţia aplicabilă, incluzând dreptul de a primi dividende, cu excepţia dividendelor aferente anului financiar încheiat la 31 decembrie 2016, care rămân a fi încasate de Fond, astfel cum a fost deja aprobat în Adunările Generale ale Acţionarilor Filialelor din data de 17 mai 2017.

Părţile intenţionează să semneze documentaţia contractuală aferentă tranzacţiei preconizate după obţinerea aprobărilor necesare corporative şi din partea acţionarilor, la nivelul Electrica şi al Filialelor, până în data de 31 octombrie 2017.

Şi Fondul Proprietatea a publicat un anunţ similar.

În luna mai, Franklin Templeton a anunţat că Fondul Proprietatea a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor Fondului în filialele Electrica (SDEE Distribuţie Muntenia Nord SA, SDEE Distribuţie Transilvania Sud SA, SDEE Distribuţie Transilvania Nord SA şi Electrica Furnizare SA).

În martie 2016, compania Electrica a anunţat că nu a ajuns la un acord în negocierile purtate cu Fondul Proprietatea (FP) pentru o potenţială achiziţie a participaţiilor minoritare deţinute de FP în cele trei filiale de distribuţie ale Electrica şi la subsidiara de furnizare. Oferta fermă a Electrica SA a fost, atunci, de 790 milioane lei.

Compania spunea, atunci, că propunerea sa a fost în linie cu oferta fermă a Fondului Proprietatea din martie 2015 (când cele două părţi au mai purtat o rundă de negocieri). Electrica transmitea, anul trecut: "Oferta FP de 875 milioane lei (equity value) nu surprinde, din punctul nostru de vedere, modificările cadrului de reglementare survenite ulterior datei evaluării în scopul actualizării Valorii Activului Net (VAN) şi nu are la bază un nivel rezonabil de predictibilitate asupra mediului de reglementare, în lumina modificărilor inopinate recent aprobate de ANRE. În aceste condiţii, considerăm că preţul propus de FP nu este susţinut de o estimare a performanţelor pe termen mediu şi lung ale societăţilor şi, mai mult, este unul superior chiar Valorii Activului Net".

FP deţine următoarele participaţii: 21,99% la Electrica Distribuţie Muntenia Nord, 22% la Electrica Distribuţie Transilvania Nord, 21,99% la Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi 22% la Electrica Furnizare SA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. politicul sau "trompetele" angajate la stat au inceput de ceva vreme sa manipuleze piata de capital prin tot felul de comunicate, zvonuri, cereri dividende suplimentare,sau mai vine cite un ministru si ne spune ce a visat noaptea !!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb