Remaiat, reşapat sau... la REMAT

Dinastia Ludovicilor a ajuns pînă la al XVIII-lea vlăstar.

Mă rog, a existat şi un al XIX-lea, dar domnia lui Louis Antoine d"Artois, Duce de An­gouleme, Rege al Franţei şi Navarrei, a durat doar vreo 20 de minute.

Nu ştim da­că guvernarea actuală do­reştu, prin "Gu­ver nul Boc", să rivalizeze cu marea Dinastie de Orleans, dar, iată, ediţia a V-a se pregăteşte de succesiune.

Cine va urma, la domnie?

Viitorul, se spune, este un substantiv care nu poate fi niciodată folosit la singular, decît dacă-ţi pui ochelari de cal şi priveşti, strict, înapoi.

Noi, privim înainte, aşa că ne punem întrebarea legitimă: care sunt "viitorii" actualei formule guvernamentale?

Primul ar fi soluţia remaiat, ceea ce ar însemna un nou "Cabinet Boc", schimbat mai mult în virtutea presiunii care se simte din partea publicului. O mişcare, cu multe focuri de artificii, pentru a da satisfacţie galeriei!

În subteran, desigur, "grupurile legitime de interese" din cadrul partidului de guvernămînt nu s-ar da înapoi să folosească prilejul pentru a-şi regla conturile, pentru a-şi pune unul altuia sula-n coastă, mai adînc, ori chiar pentru a împlînta "pumnalul trădării" între omoplaţii vînjoşi ai concurenţei.

Avantajele sunt imediate şi nu tocmai uşor de ignorat. Remanierea se rezolvă, simplu, la Palatul Cotro­ceni, iar semnăturile necesare sunt uşor de obţinut: una este a Premierului, bucuros că şi-a scăpat pielea şi nu este obligat să dea înapoi SPP-ului păzitorul şi privilegiile din dotare, iar cealaltă este a Preşedintelui, care foloseşte doar prima dintre supapele de siguranţă pe care le are la îndemînă.

În plus, mai poate face o poză oficială în postura care l-a consacrat politic, aceea de "salvator al situaţiei".

Opoziţia şi Parlamentul n-au decît să fiarbă-n suc propriu şi să-şi muşte mîinile, dacă vor.

Soluţia izbăvirii vine tot de la Preşe­dintele jucător.

Una peste alta, toată lumea-i mulţumită, mai puţin, desigur, cei care vor trebui să poarte povara etichetei "Ţap Işpăşitor". Desigur, "partidul", în marea lui înţelepciune, va avea grijă ca miniştrii demisionaţi cu forţa să nu ajungă "pe drumuri", ori mai rău, în tabăra adversă.

"Pacienţii" se vor bucura de atente îngrijiri post-operatorii cu proceduri specifice constînd din sinecuri, avantaje şi privilegii care să compenseze, fie şi parţial, dureroasa pierdere de imagine şi portofel.

Nota de plată a dezavantajelor va veni, însă, repede din urmă. "Schimbarea în continuitate" are costurile ei, ridicate. Guvernul va rămîne ancorat în aceeaşi agendă, dezarticulat şi paralel cu realităţile societăţii. După un scurt suspin de uşurare, nemulţumirea diferitelor categorii de cetăţeni-votanţi va creşte, într-un ritm mai accentuat decît pînă la remaierea guvernamentală.

Al doilea viitor posibil este soluţia reşapat, operaţiune prin care se îndepărtează partea uzată şi se adaugă un strat de întărire. Tehnic vorbind, aceasta presupune rezolvarea mai multor lucruri în cadrul partidului de guvernămînt şi în relaţiile acestuia cu opoziţia şi susţinătorii parlamentari.

În primul rînd o "alegere a apelor". Cineva trebuie să decidă care sunt părţile uzate, iar mai apoi să intervină fără menajamente pentru a le înlătura, complet. Tensiunea exis­tentă dintre facţiunile rivale din PDL poate fi un indicator: s-a ajuns la temperatura potrivită pentru reşapare. De unde se va adăuga stratul nou? Cel mai probabil din rezerva constituită deja de partidul strapontină pe care PDL şi l-a creat în Parlament.

Spre deosebire de simpla remaniere, reuşita operaţiunii presupune un vot de încredere pentru nou constituitul Guvern, indiferent dacă în capul lui va fi pus tot Boc, sau altcineva. Mai probabil, altcineva, pentru a creşte beneficiile schimbării de echipă. Complicaţiile sunt destul de mari, mai ales datorită competiţiei parlamentare.

Riscul cel mare pentru PDL este să pună singur hăţurile guvernării în mîna opoziţiei, tocmai acum, cînd lumea începe să se pregătească de alegeri. La termen, ori anticipate.

Un risc enorm, pentru că îl vizează, în fundal dar direct, pe Traian Băsescu. El riscă, fie un război de uzură cu o nouă majoritate parlamentară, fie o nouă procedură de suspendare, pe care nu poate fi deloc sigur că o va mai bloca la votul popular.

În sfîrşit, cel de-al treilea viitor al actualului guvern Boc este să intre în Programul Rabla. Aici sunt două soluţii.

Una, să intre de bună voie, adică PDL-ul să-şi ducă rabla la REMAT şi cu banii de acasă, plus cei de compensare să-şi ia un automobil nou. Să-şi construiască, adică, un alt vector de exercitare a puterii, radical diferit de cel actual.

În măsura în care păstrează iniţiativa, Preşedintele şi PDL-ul păstrează şi o parte din avantajele guvernării. Dacă nu pe cele imediate, din care va trebui să cedeze hălci grase, celor care-i sar în ajutor, măcar pe cele de termen mediu, adică pregătirea viitoarelor alegeri. Abia în aceas­tă variantă, Traian Băsescu rămîne credibil în rolul de "Părinte-salvator al naţiunii". Cealaltă variantă este aceea în care guvernul PDL este trimis la REMAT de opoziţie şi pierde controlul evenimentelor. Mai precis, se pregăteşte de trecut!

După cum se observă, variantele prezentate pot fi jucate în ordine, ca etape de control asupra procesului politic care se va clarifica doar la următoarele alegeri.

Vi se pare că lipseşte ceva din peisaj? Şi mie! Dar, nu este vina mea, dacă singurul actor politic care ar trebui să conteze în prefigurarea viitorului, alegătorul-cetăţean, rămîne mai degrabă inert, preferă lucidităţii beţia cu apa deja clocită a promisiunilor pe care le fac oamenii politici.