RENATE WEBER, LA UN PAS DE REVOCARE Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 16 iunie 2021

Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului

Într-un comunicat de presă, Avocatul Poporului precizează că nici Constituţia şi nici legea de organizare şi funcţionare nu menţionează procedura respingerii rapoartelor şi nici a revocării şefului instituţiei, ci doar procedura prezentării rapoartelor de activitate şi a dezbaterii lor

Plenul Parlamentului a respins, ieri, cele trei rapoarte de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 şi 2020, conform cerinţelor comisiilor juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

După vot, Gabriel Andronache, liderul grupului deputaţilor liberali, a precizat: "De data aceasta, în cazul dezbaterii în comisiile juridice s-au constatat încălcări grave ale Constituţie şi legii de organizare şi funcţionare, comisii care au evidenţiat aceste încălcări grave. În conformitate cu deciziile CCR, comisiile parlamentare sunt organe de specialitate ale Parlamentului care au obligaţia de a face recomandări cu privire la exercitarea funcţiilor de control cu privire la instituţiile subordonate Legislativului. Dacă apar astfel de situaţii grave, e obligaţia Parlamentului să îşi exprime voinţa suverană cu privire la aceste aspecte. Prin votul de astăzi, tocmai aţi constatat faptul că Avocatul Poporului a încălcat grav Constituţia şi legile ţării. Acesta este sensul votului dat pe cele trei rapoarte".

Înaintea şedinţei de plen, printr-un comunicat de presă, Avocatul Poporului a menţionat că nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ şi nu poate fi obligat de nimeni să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale, iar în exercitarea atribuţiilor sale, nu se substituie autorităţilor publice. Avocatul Poporului mai arată că dezbaterea şi respingerea rapoartelor întocmite de către instituţia publică nu sunt proceduri prevăzute de Constituţie şi nici de legea 35/1997. În comunicatul de presă citat se mai arată că singura prevedere expresă este referitoare la prezentarea raportului în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, dar că "potrivit procedurilor parlamentare, dezbaterea nu înseamnă votarea raportului, dezbaterea şi votarea fiind etape distincte ale procedurii parlamentare".

"Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca Parlamentul să controleze Avocatul Poporului prin intermediul aprobării/respingerii raportului de activitate ar fi reglementat expres această formă de control parlamentar, cu precizarea necesităţii supunerii la vot a raportului, ulterior încheierii fazei dezbaterilor. (...) În lipsa unei prevederi exprese a Constituţiei şi a legii organice privind finalizarea dezbaterilor cu votul privind aprobarea sau respingerea, influenţa Parlamentului asupra instituţiei Avocatul Poporului este diferită faţă de controlul parlamentar exercitat asupra altor tipuri de organisme aflate sub control parlamentar, în cazul cărora legislaţia stabileşte expres posibilitatea respingerii/aprobării raportului de activitate, cu consecinţa directă a demiterii conducătorului", se menţionează în documentul respectiv.

La dezbaterile din Parlament, opoziţia politică a arătat că puterea nu doreşte prin respingerea rapoartelor decât să o schimbe din funcţie pe Renate Weber, care anul trecut a atacat cu succes la Curtea Constituţională mai multe ordonanţe de urgenţă adoptate de guvernul Orban în pandemie şi chiar legea 55/2020 privind starea de alertă.

"Raportul pentru anul 2020 al Avocatului Poporului are 134 de pagini, iar raportul comun al comisiilor juridice are doar 12 pagini şi un pic. (...) Acest raport negativ de 12 pagini şi un pic este pretextul pentru a proceda la schimbarea Avocatului Poporului. Din citirea lui, am simţit un iz a vechilor metehne staliniste din anii 50, un fel de Tribunal al Poporului cu actuala majoritate din Parlament. (...) E ruşinoasă inventarea unor obligaţii ce nu aparţin unei instituţii independente şi de rang constituţional. Acuzaţi lipsa de imparţialitate a Avocatului Poporului. V-a deranjat că Avocatul Poporului a cerut CCR un lucru elementar, cunoscut de orice student din anul I al oricărei facultăţi de drept, faptul că restrângerile de drepturi şi libertăţi din perioada pandemiei neprevăzute de lege sunt neconstituţionale. V-a deranjat că în 11 din cele 13 sesizări ale Avocatului Poporului, acesta a avut dreptate şi CCR a constatat neconstituţionalitatea textelor de lege invocate. (...) Asistăm în mod clar la o modalitate rudimentară în care majoritatea de dreapta şi neomarxistă acţionează pentru subminarea unei instituţii democratice fundamentale de tip occidental. (...) Să nu vă miraţi dacă toate aceste abuzuri pe care le comiteţi se vor întoarce în timp asupra dumneavoastră şi nici de reacţiile unor organizaţii şi instituţii internationale pe care le vom sesiza, printre care şi Comisia de la Veneţia", a afirmat senatorul social-democrat Titus Corlăţean.

Reprezentantul Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a spus că mandatul Avocatului Poporului este de 5 ani, perioadă în care Parlamentul nu are voie să îl revoce pentru că instituţia respectivă este independentă de Legislativ.

Iulia Scântei, preşedintele comisiei juridice din Senat a menţionat că pe ordinea de zi nu se discută revocarea Renatei Weber din fruntea instituţiei Avocatului Poporului, ci doar rapoartele de activitate, din care majoritatea membrilor comisiilor juridice reunite a reţinut că a fost încălcată legea anul trecut când a fost dispusă monitorizarea spitalelor şi centrelor de carantinare prin Mecanismul Naţional de Prevenire a torturii. Mai mult, din raportul de respingere întocmit de comisiile juridice reiese că Avocatul Poporului nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege pentru combaterea abuzurilor asupra minorilor şi nici nu a făcut vreun demers pentru derularea unei anchete, în baza Hotărârii 67/2020 a Camerei Deputaţilor privind copiii dispăruţi din ţara noastră.

Cristian Seidler (USR) a precizat: "În 2019, Renate Weber a făcut un simulacru de atac pe Codul Administrativ, aprobat prin ordonanţă de urgenţă de PSD. A ales să sesizeze CCR pe aspecte ce ştia că vor fi respinse şi le-a ratat pe cele care ştia că vor fi admise ca neconstituţionale, cum ar fi pensiile speciale ale aleşilor locali, prevăzute în Codul Administrativ. A omis să facă acest lucru, chiar dacă în 18 februarie 2020, parlamentarii USR i-au cerut să conteste pensiile speciale ale aleşilor, mai ales că exista o decizie a CCR din 2016 care stabilea neconstituţionalitatea unor categorii de pensii speciale. Dânsa a ignorat conştient şi intenţionat acest lucru, pentru că este în aceeaşi cârdăşie cu PSD privind pensiile speciale".

În replică, Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democraţi a arătat: "Domnul Seidler ne-a spus despre posibilitatea Avocatului Poporului de a ataca la CCR ordonanţele de urgenţă. Acolo este chintensenţa tentativei de schimbare a Renatei Weber. Până la urmă aceste abuzuri le veţi deconta mai repede decât credeţi că o veţi face".

În urma respingerii acestor rapoarte, Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat la finalul şedinţei de plen reunit de ieri, că astăzi dimineaţă ar urma să aibă loc o şedinţă a Birourilor Permanente Reunite, iar de la ora 13 este posibil să aibă loc o nouă şedinţă de plen reunit al Parlamentului pentru luarea unor măsuri în consecinţă. O astfel de măsură aşteptată de membrii coaliţiei de guvernare este revocarea Renatei Weber din demnitatea de Avocat al Poporului. Tot în şedinţa de astăzi ar urma să se constate, în urma respingerii ieri, de plenul reunit, al raportului de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului, că actuala componenţă a acestuia îşi încetează mandatul.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Iata ce scrie un alt ziarist:

    Situație halucinantă în Parlament, la dezbaterea rapoartelor de activitate pe ultimii ani ale instituției Avocatul Poporului: în timp ce rapoartele dedicate Renatei Weber conțin reproșuri copy-paste 2019-2020, cel dedicat lui Victor Ciorbea nu conține absolut nicio critică, dar în final se recomandă respingerea lui. 

    în cazul Avocatului Poporului, Parlamentul României pare să fi intrat într-un colaps mental, în care aiurelile se țin lanț. 

    Am arătat că legea de funcționare a AP nu prevede că raportul anual de activitate s-ar supune votului parlamentului, ci este destinat strict informării acestuia, iar procedura de demitere a AP e stipulată în clar, ea făcîndu-se doar pe baza unor sesizări privind încălcarea legii de funcționare ori a Constituției.

    Niciodată pînă acum, de la înființarea instituției, în 1997, până în prezent, nu a existat un asemenea vot în parlament, dar, iată că actuala coaliție a inventat unul 

    1. Vă recomand să citiți Avizul nr. 685/2012 al Comisiei de la Veneția, dat în 17 decembrie 2012, după referendumul eșuat, anti-Băsescu, din vara lui 2012.

      Citez:  

      "50. Prin Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012, Parlamentul a demis din funcţie Avocatul Poporului (ombudsmanul). În conformitate cu art. 58.1 din Constituţie, Avocatul Poporului este numit pe o durată de cinci ani. Constituţia nu conţine nicio dispoziţie privind demiterea acestuia (a se vedea mai jos, secţiunea X). Cu toate acestea, Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului prevede posibilitatea Camerei Deputaţilor şi Senatului de a decide într-o şedinţă comună cu privire la demiterea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi legilor. Hotărârea este adoptată la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere.  

      Avocatul Poporului a contestat demiterea sa în faţa Curţii Constituţionale. 

      51. În Decizia sa nr. 732 din 9 iulie 2012, Curtea Constituţională a făcut mai întâi referire la Decizia nr. 727 din aceeaşi zi, prin care a statuat cu privire la competenţa sa de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului. Cu toate acestea, a constatat că demiterea Avocatul Poporului a fost un act individual, care nu poate face obiectul controlului Curţii Constituţionale şi a respins sesizarea. 

      52. Această decizie este în concordanţă cu deciziile sale nr. 728 şi nr. 729 din aceeaşi zi, prin care a respins ca inadmisibile sesizările împotriva demiterii preşedinţilor Camerelor Parlamentului. Comisia identifică, cu toate acestea, un vid constituţional, care privează Avocatul Poporului de protecţia necesară asigurării independenţei sale. În mod evident, Curtea Constituţională nu a putut umple acest vid, doar puterea constituantă ar putea să facă acest lucru".  

      Ce a propus atunci Comisia de la Veneția? 

      Citez din nou:  

      "82. Deşi nu există niciun standard european comun cu privire la această chestiune, Comisia recomandă stabilirea principiilor de bază ale statutului – inclusiv condiţiile de demitere - şi a competenţelor în Constituţie însăşi, în scopul de a proteja statutul independent al Avocatului Poporului".

      Ați constatat în ultimii 9 ani vreo modificare a Constituției conform recomandării Comisiei de la Veneția? Eu nu am văzut așa ceva, deși în ultimii 9 ani, aproape șapte ani au fost la putere social-democrații și aproape trei ani am avut guvernare de dreapta (aici o includ și pe cea a "tehnocraților" lui Cioloș, din 2016). 

      1 - glumetii din parlament au respins si raportul din 2018 cand AP era Ciorbea ca sa fie circ mai interesant.

      2 - recomandarile Comisiei de la Venetia nu sunt legi ci simple recomandari. Comisia de la Venetia are misiunea sa se 'ocupe' de cei din est, probabil considerati mai fraieri. Aceasta comisie nu a facut nimic cand la indemnul Germaniei s-au incalcat toate regulile europene din 2015 pana acum cand s-au deschis granitele pentru migranti. Le fel, aceasta comisie nu 'recomanda' nimic legat de ingradirile facute in numele covid.

      3 - pentru gasca pnl/usr este mai simplu sa de oug ca sa desfiinteze tot ce nu le convine.  

      PSD-ului, aliatul PNL-ului, în 2012 i-a convenit să îl revoce din funcție pe Avocatul Poporului, ca să nu stea în calea suspendării președintelui Traian Băsescu și a organizării referendumului de demitere. Social-democrații au creat un precedent periculos, ajutați de liberali, și acum zbiară în comisiile juridice și în Parlament că PNL se folosește de acest precedent. E strict vina lui Ponta, Dîncu și alții care în 2012 au permis prima revocare a Avocatului Poporului.

      Deci psd au fost banditi. Daca acum pnl sunt banditi, se numeste ca se folosesc de precedent si vinovati (strict) sunt tot psd. Pentru hotiile cu masti de anul trecut vinovati sunt tot psd pentru ca au pus-o pm pe veo, apoi a venit motiunea si au ajuns la putere golanii lui orban care au inceput sa fure.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb