Războiul total ce se derulează deja de un an şi jumătate în jurul anticipatelor a făcut victime. Deşi mediatică, lupta s-a purtat fără menajamente. Armistiţiile au fost pasagere, conjuncturile au fost speculate fără ezitare. Părţile în conflict au folosit tot arsenalul de care dispuneau. De la siguranţa naţională la dosariadă, de la integrarea europeană la alianţele strategice, totul a fost folosit pentru a pregăti ipotetica confruntare electorală anticipată. Pagubele colaterale au contat mai puţin. În aceste condiţii românii privesc, constată babilonia, şi tac.Testând Parlamentul şi docilitatea sa Traian Băsescu a făcut demonstraţia existenţei majorităţii prezidenţiale. Însă, dincolo de aceasta situaţia partidelor româneşti pare precară. Surprinşi de mişcare, liberalii au făcut scurta experienţă a opoziţiei şi sunt acum avizaţi. Expuşi atacurilor din toate direcţiile îşi văd poziţiile zdruncinate de asediul la care sunt supuşi de aproape doi ani. Dar şi restul partidelor sunt şi la fel de surprinse.
Aşa de fragile cum sunt, partidele politice româneşti par gata să se prăbuşească la prima atingere. Legitimitatea lor e iluzorie. Sondajele arată o izbitoare asemănare cu stare de spirit dintre 2000 şi 2004: doar 55% din electori sunt decişi să meargă la vot. Dintre aceştia prea puţin sunt interesaţi şi de politică. Însă situaţia nu e valabilă doar pentru România. Mişcările de stradă din Ungaria au evidenţiat cât de instabilă e situaţia partidelor politice în Europa Centrală. Dacă la doar câteva luni de la alegerile parlamentare un partid poate fi astfel delegitimat cum s-a întâmplat la Budapesta, orice este posibil. Cu tot votul de încredere obţinut în Parlament Gyurcsány nu mai are libertate de manevră. În această stare de confuzie partidele sunt primele expuse. Iar partidele româneşti stau să cadă. Din această perspectivă votul pentru şefii serviciilor secrete pare mai degrabă o repetiţie. Şi nu cea generală.
Războiul total ce se derulează deja de un an şi jumătate în jurul anticipatelor a făcut victime. Deşi mediatică, lupta s-a purtat fără menajamente. Armistiţiile au fost pasagere, conjuncturile au fost speculate fără ezitare. Părţile în conflict au folosit tot arsenalul de care dispuneau. De la siguranţa naţională la dosariadă, de la integrarea europeană la alianţele strategice, totul a fost folosit pentru a pregăti ipotetica confruntare electorală anticipată. Pagubele colaterale au contat mai puţin. În aceste condiţii românii privesc, constată babilonia, şi tac. Sub protecţia acestei tăceri extrema politică progresează. Speculând bătălia fratricidă falşii profeţi îşi varsă veninul la ore de maximă audienţă. Şi în acest climat puţina încrederea câştigată în alegeri s-a spulberat.
În fond, nu alegerile, ci controlul puterii este subiectul real al conflictului. Şi nu puterea politică, fragilă şi expusă alternanţei, ci cea economică, influentă şi ocultă, este miza reală a luptei. Prinşi în capcană actorii politici sau instituţionali, chiar dacă în proporţii diferite, sunt afectaţi negativ de scandalurile succesive. Încrederea în instituţii şi în capacitatea acestora de a gestiona situaţiile critice a fost erodată. Între timp, opoziţia nu şi-a revenit şi nici nu a putut să profite de conjunctură. După aceste episoade războinice opinia publică aşteaptă doar violenţă: de la cea de limbaj sau de atitudine la cea fizică. Scena politică este astfel delegitimată. Câtă vreme valoarea politică fundamentală, stabilitatea, nu poate fi asigurată, nimic nu mai este sigur. Confuzia astfel instrumentată favorizează marile grupuri oligarhice. În aceste condiţii alegerile anticipate, dacă ar fi posibile, nu doar că nu ar rezolva situaţia, dar ar compromite grav Parlamentul, dispus la un joc absurd, şi doar ar amâna deznodământul.
În acest fel nu se va relansa nici reforma, nici guvernarea. Obiectivele politice vor deveni mult mai dramatice. Ca şi în Polonia, Cehia, Slovacia sau Ungaria, democraţia este pusă la încercare. Şi, ca deobicei, aparenţele înşeală: economia nu poate merge la infinit contra politicii. Nimic nu garantează însă că acest fundament e suficient pentru a rezista atacului. Jocul cu anticipatele nu e adevărata confruntare, ci repetiţia generală ce prefigurează mare punere în scenă.