REPORTAJ: LA POALELE CASEI POPORULUI Mitingul care s-a dezumflat

Informat de liderii de sindicate, încă de acum o săptămână, că va avea loc o amplă manifestaţie de protest împotriva Guvernului, în ziua în care Parlamentul votează a opta moţiune de cenzură, am decis să particip, pentru a nu ştiu câta oară, în calitate de ziarist, la un miting organizat de confederaţiile noastre sindicale.

De data aceasta nu era vorba despre un miting oarecare, ci despre o manifestaţie împotriva modificărilor aduse Codului Muncii de Guvern, fără dezbatere publică, a cărei titulatură "Nu sclaviei la locul de muncă!" ar fi trebuit să dea, dacă nu motive serioase de îngrijorare, măcar de gândit, multora.

• Protestul începe la 12.00, ba la 12.30, ba la 12.45...

Fusesem anunţat de sindicalişti, printr-un comunicat, că mitingul începe la ora 12.00. Având ceva experienţă de la manifestaţiile sindicale anterioare am decis, totuşi, că nu merită să mă grăbesc: mulţimea la noi e greu de adunat. Ajung, totuşi, în jur de 12.10 în Piaţa Constituţiei şi constat că piaţa era trei sferturi goală, fiind prezenţi doar câteva mii de oameni. Strigăte răzleţe, ceva îndemnuri din partea liderilor sindicali de pe scenă - nimic spectaculos. Mă lămuresc rapid ce se întâmplă şi îmi dau seama că protestatarii par să se ghideze după principiul "graba strică treaba". Un lider de sindicat, de la înălţimea funcţiei sale, de pe o tribună amplasată în faţa pieţei, anunţă că mitingul începe de fapt la ora 12.30. Timpul trece şi între timp, un alt sindicalist anunţă la microfon: \"Începem la 12.45!\".

• Protestul nostru şi problemele Japoniei

Coloane de protestatari încep să ajungă în piaţă, în jur de ora 13.00, iar acţiunea începe să semene a miting de protest. O mare de steaguri colorate, pancarte, mesaje de solidaritate, inclusiv faţă de tragedia Japoniei, şi nelipsitele scandări "Jos Guvernul!", "Jos Băsescu!", "Hoţii!" au început să răsune, la îndemnurile liderilor sindicali, din piepturile oamenilor nemulţumiţi veniţi din toate colţurile ţării, animând peisajul dominat de cenuşiul Casei Poporului. "Japonia, te plângem, dar ştim că tu ai avut şi ai puterea să te ridici. Româ-nia, te deplângem, tu ai stat mereu în genuchi" - câtă dreptate în acest mesaj!

O fanfară intonând marşuri funebre, apeluri la grevă generală, îndemnuri la revoluţiile din Africa de Nord, un profesor legat în lanţuri pe care scria "sclav", un om deghizat în Moartea - toate acestea prevesteau un miting de protest "ca la carte".

• \"Jandarmeria spune că suntem 4.000, vă spun eu, suntem doar 5 oameni şi nu ne dăm seama\"

Întreb unul din liderii de sindicat despre prezenţa la miting, iar el îmi răspunde: "Jandarmeria spune că suntem 4.000, vă spun eu, suntem doar 5 oameni şi nu ne dăm seama". Insist, iar sindicalistul adăugă pe un ton serios: "Piaţa aceasta a fost concepută pe vremea lui nea` Nicu să găzduiască peste 300.000 de oameni. Nu spun că suntem 300.000, dar peste 50.000, cum am anunţat tot suntem". Jandarmeria anunţă, între timp, pe canalele media, că în piaţă sunt 8.000 de oameni - de şase ori mai puţin decât ar fi trebui să fie.

• Lider de sindicat din Poliţie: "Salutări poliţiştilor care este (sic!) în piaţă!"

Liderii de sindicat îşi încep dis-cursurile, în uralele mulţimii. Un reprezentant al sindicatului poliţiştilor, probabil emoţionat, declară: "Salutări poliţiştilor care este (sic!) în piaţă!". Tot de la acesta aflăm să ne ferim de aproapele nostru: "Atenţie, printre voi sunt infilltraţi agenţi ai serviciilor secrete, provocatori! Stau retraşi şi nu vorbesc cu nimeni! Sunt ultimii susţinători ai lui Băsescu". Mă uit prin mulţime după astfel de oameni, iar singurii care corespund descrierii sindicalistului suntem noi, ziariştii, care alergăm prin mulţime cu aparate foto şi reportofoane şi câţiva bătrâni. În rest, doar oameni necăjiţi, doborâţi de griji şi de cele 20 de grade de afară. Un alt lider de sindicat transmite că sunt puţine şanse ca moţiunea să treacă şi că ar fi bine ca mulţimea să se mobilizeze deja pentru grevă generală. Dacă aş fi fost protestatar, atunci aş fi înţeles că am cam venit degeaba. Aud aceleaşi acorduri funebre ale fanfarei, care parcă prevesteau o tragedie.

• Un om leşină, sindicaliştii din sănătate flutură steguleţe

Brusc, protestul se întrerupe, după ce unui om i s-a făcut rău din cauza căldurii. "O altă victimă a regimului Băsescu-Boc", urlă liderii de sindicat în microfoane. Liderii de sindicat fac apeluri disperate la Ambulanţă şi la mulţime să facă un culoar de acces pentru medici. Între timp sindicaliştii Sanitas, ca un paradox, localizaţi în apropiere, flutură steguleţe şi se uită uluiţi, la fel ca şi noi, ziariştii, la ce se petrece. Ambulanţa soseşte în circa cinci minute, însă nu unde ar fi trebuit, la intrarea în piaţă, ci în spatele scenei, spre disperarea oamenilor. Între timp omul a fost dus rapid într-o maşină a pompierilor SMURD ca să i se acorde primul ajutor. Sanitas a continuat să fluture steguleţe.

• \"Nu vedeţi că aşa suntem noi, românii? Când e soare nu protestăm că ne e cald, toamna şi primăvara ne plouă, iar iarna ne e frig\"

Marele protest avea să se spargă în jur de ora 14.00, cu o oră înainte să înceapă dezbaterea moţiunii de cenzură, căldura şi resemnarea fiind principalele motive. Grupuri de protestatari au început să părăsească piaţa, în timp ce liderii sindicali făceau apel la baricade, şi la rămânerea în piaţă inclusiv peste noapte. Unii dintre manifestaţi se ascund la umbră, alţii pe borduri preferă să citescă o carte, iar alţii preferă să plece în alte direcţii. Mă plimb prin mulţime şi încerc să aflu ce se întâmplă. Mă lămureşte un lider de sindicat din agricultură, care pleacă şi el: "Sunt venit de dimineaţă, nu mai pot. Nu ai cum să rezişti pe căldura asta fără apă şi fără mâncare. Iar (n.r. - protestul) a ieşit prost. O acţiune ca asta trebuia făcută timp de o oră, în timpul moţiunii, nu aşa...". Un altul îmi spune: "Nu vedeţi că aşa suntem noi românii? Când e soare nu protestăm că e cald, toamna şi primăvara ne ploua, iar iarna ne e frig. Pot aştia să ne dea şi afară din case că tot degeaba, nu ştim să luăm atitudine".

Un veteran al protestelor o spune franc: "Astea nu-s proteste fraţilor. Păi când ieşea IMGB-ul pe vremuri în stradă, aveam miting de aici până la Guvern de tremurau toţi".

• Fiecare cu protestul său

Piaţa devine jumătate goală şi schimb câteva cuvinte cu un protestatar singuratic care stătea, pe un taburet. Îmi spune: "Sunt pensionar. Am venit aici să protestez, dar sunt revoltat de ceea ce văd. Lumea pleacă! Mai rămân doar săracii oameni care au venit din provincie şi au autocare tocmai deseară! Unde sunt bucureştenii mei?" Îi răspund: "La muncă". Mă corectează: "Dar pensionarii? Îi găsiţi prin parcuri, la şah în Cişmigiu, vă spun eu!". Îmi atrage atenţia un alt protestatar care îmi cere disperat ajutorul. Omul are însă protestul său: "Sunt venit aici că mă simt urmărit de criminali plătiţi şi monitorizat. Un şef de poliţie vrea să mă omoare". Îi recomand să ia legătură cu sindicaliştii din Poliţie, dar omul refuză politicos: "Mulţumesc, dar am fost la Guvern, iar poliţiştii m-au gonit şi au făcut mişto de mine".

• \"Plecăm acasă, în provincie, dar ne întoarcem mai încolo...\"

Pe scena sindicaliştilor cântă \"Morometzii\". Degeaba. Lumea continuă să plece. Părăsesc şi eu Piaţa Constituţiei şi mă îndrept spre Parcul Izvor. Aici constat că mulţi dintre sindicaliştii care ar fi trebui să-şi strige năduful la protest stau tolăniţi pe iarbă la umbra unor copaci, sau pur şi simplu pe băncuţele din locul de joacă pentru copii. Două steaguri stau rezemate de un coş de gunoi. Câţiva paşi mai încolo, trei onorabili sindicalişti împărţeau două cutii de bere şi îşi urau numai de bine. Distracţia lor este întreruptă câteva secunde de câţiva jandarmi, dar celebrul "gata şefu!" a funcţionat şi de data asta. Am im-presia că, de fapt, asist la o sărbătoare de 1 Mai. Întreb un sindicalist de ce pleacă, iar el îmi răspunde speriat: "Păi plecăm acum, în provincie, dar ne întoarcem mai încolo!". Bulversat după toată această experienţă, mă îndrept spre redacţie, traversând Parcul Cişmigiu. Îmi revine în minte imaginea pensionarului solitar pe taburet din piaţă. Avea dreptate: pensionarii erau la şah, în Cişmigiu.