Reprezentanţii sectorului imobiliar din Germania critică guvernul pentru modul în care gestionează pandemia

S.B.
Internaţional / 22 martie 2021

Reprezentanţii sectorului imobiliar din Germania critică guvernul pentru modul în care gestionează pandemia

Reprezentanţii sectorului imobiliar din Germania au criticat Berlinul pentru modul în care gestionează criza coronavirusului, susţinând că executivul nu are nicio strategie, în contextul în care un nou raport a relevat o scădere drastică a cererii de spaţii de birouri în ţară, informează Agerpres.

"Prelungirea planificată a lockdownului cu încă o lună nu trebuie să vină fără măsuri suplimentare de ajutor pentru companiile ameninţate cu ruina", a declarat preşedintele uneia dintre principalele asociaţii ale investitorilor imobiliari, Zentraler Immobilien Ausschuss (ZIA), Andreas Mattner.

Mattner a făcut aceste remarci înaintea reuniunii care are loc luni între cancelarul Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri consacrată planurilor vizând îngrădirea creşterii cazurilor de contaminare cu noul coronavirus, ce cuprind o extindere a actualului lockdown până pe 18 aprilie.

Potrivit responsabilului german, este de neînţeles de ce guvernul, în mod unilateral şi contrar recomandărilor unei majorităţi a experţilor, se concentrează doar pe indicatorii care măsoară incidenţa noilor cazuri.

În acelaşi timp, un raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL) a arătat că cererea de spaţii de birouri a scăzut semnificativ în principalele oraşe germane, în condiţiile în care tot mai mulţi angajaţi lucrează de acasă.

Potrivit acestui raport, cererea de spaţii de birouri a scăzut în 2020 cu peste 30%, în medie, în şapte din cele mai mari oraşe din Germania comparativ cu anul precedent şi a rămas slabă în primele săptămâni din 2021. Evoluţia pieţei de birouri este considerată frecvent de analişti drept un indicator al sănătăţii economice în ansamblu, notează dpa.

Este de aşteptat ca cererea să-şi revină cu 10-15% în cursul acestui an, pe măsură ce înaintează campania de vaccinare anti-COVID-19, dar câştigul prevăzut nu va compensa cel mai probabil scăderile suferite de această industrie. Înainte de pandemie, piaţa spaţiilor de birouri era de mai mulţi ani pe o poziţie solidă, susţinută de performanţa economiei naţionale, a amintit raportul JLL.

Proprietarii încearcă deja să încurajeze companiile oferind discounturi, dar rata de ocupare a spaţiilor din principalele şapte oraşe se află la un minim istoric, a subliniat Helge Scheunemann, director de cercetare la JLL.

Cea mai grav afectată pare să fie piaţa de birouri din Stuttgart, unde cererea a scăzut cu 56%. La Berlin şi Munchen, scăderea a fost de 25%, potrivit raportului, potrivit Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb