RESPINGÂND AMÂNAREA PROPUSĂ DE GUVERN Parlamentul a votat din nou dublarea alocaţiilor

M.G.
Ziarul BURSA #Politică / 4 iunie 2020

Parlamentul a votat din nou dublarea alocaţiilor

Florin Cîţu acuză PSD de "terorism economic"

Cu două zile înainte de anunţul agenţiei S&P referitor la retrogradarea/menţinerea ratingului suveran, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, ordonanţa de urgenţă a guvernului de amânare până în august a dublării alocaţiilor pentru copii.

Ordonanţa de urgenţă, care viza prorogarea până la 1 august 2020 a aplicării prevederilor Legii nr. 14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentru copii, fusese respinsă încă din februarie şi de Senat. Ieri, au votat "pentru" respingere 209 deputaţi, 3 au votat "împotrivă", iar 98 s-au abţinut, majoritatea acestora din urmă fiind parlamentari PNL.

Măsura dublării alocaţiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună are un impact bugetar de aproximativ 6,7 miliarde de lei, potrivit Guvernului. Legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, care are 20 de zile la dispoziţie pentru acest lucru. În cazul în care Iohannis o va promulga, legea va fi publicată în Monitorul Oficial, după care va intra în vigoare. Însă, preşedintele o poate retrimite în Parlament.

Deputatul PSD Olguţa Vasilescu a declarat la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor că anul trecut, pe când social-democraţii erau la guvernare, la legea bugetului a fost adoptat un amendament al celor din Opoziţie, care prevedea dublarea alocaţiilor pentru copii.

Aceasta a afirmat: "Deşi era prost făcut, se cerea ca banii să fie luaţi din excedentul de la pensii, care la vremea respectivă nu exista, am considerat că este oportun ca în Parlament să modificăm acel amendament, dar să lăsăm alocaţiile copiilor crescute. Nu ne-am plâns că nu avem bani, am găsit imediat resursele bugetare. Anul acesta este aceeaşi situaţie. De data aceasta vine Opoziţia cu o lege care prevede dublarea alocaţiilor. Nu am venit ca dumneavoastră cu un amendament care nu putea fi aplicat, ci o să vă dăm sursa de finanţare, de unde puteţi lua aceşti bani ca alocaţiile copiilor să fie dublate. Nu este nevoie de 7-8 miliarde până la finalul anului, cum s-a tot discutat, este nevoie de 3,2 miliarde. Puteţi lua aceşti bani prin relocare de la capitolul Bunuri şi servicii".

La rândul lui, întrebat de jurnalişti de unde să ia Guvernul banii pentru alocaţii, deputatul PSD Marius Budăi a declarat: "Nu înţelegem de ce se opun (PNL-iştii - n.r.). Guvernul a transmis salutări copiilor pe 1 iunie, noi am luptat în Parlament pentru dublarea alocaţiilor. (...) Din foarte multe surse. Dacă vă aduceţi aminte, le-am zis foarte clar să nu renunţe la 8,5 miliarde de lei prin acea eliminare a accizei la carburanţi (...) şi suprataxarea contractelor part-time".

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a afirmat şi el că pensiile şi alocaţiile vor fi majorate de liberali.

"PNL va majora alocaţiile. (...) Aţi prezentat nişte cifre, Ministerul de Finanţe vorbeşte de un impact financiar de 6,7 miliarde de lei. (...) O să vedem la şase luni rezultatele economice şi ştim deja factura neplătită de PSD pentru România, va trebui să vedem şi care sunt efectele pandemiei asupra celui de-al doilea trimestru, pentru că în primul trimestru am avut o soluţie foarte bună şi am terminat cu creştere economică. (...) Ne-am uitat şi la soluţiile dumneavoastră, însă noi vă propunem ca cea mai bună soluţie este să vă ţineţi de cuvânt. Haideţi, nu mai blocaţi impozitarea pensiilor speciale, avem acel amendament de impozitare la ordonanţa 29 care nu se discută de săptămâni întregi şi sigur că putem creşte şi alocaţiile şi pensiile, conform legii, dacă şi dumneavoastră veţi face ce aţi spus, în sensul că veţi fi de acord cu anularea pensiilor speciale. PNL va majora şi alocaţiile şi pensiile şi până la urmă vă vom forţa să renunţaţi şi la frăţia cu pensiile speciale", a spus Roman.

Anterior, ministrul de finanţe Florin Cîţu i-a acuzat pe Facebook pe parlamentarii PSD de "terorism economic".

"Acţiunile PSD în Parlamentul României reprezintă terorism economic. Nu există niciun dubiu aici. PSD are un singur scop. Să mai câştige câteva voturi chiar dacă asta înseamnă prăbuşirea economiei pentru următorii zece ani. Ciolacu s-a opus prelungirii stării de urgenţă pentru că avea de câştigat dacă criza de sănătate ar fi avut un impact negativ mai mare asupra românilor (vă aduceţi aminte scenariile apocaliptice cu zeci de mii de victime lansate de acesta). Acum PSD vânează voturi prin prăbuşirea economiei că urmare a creşterii cheltuielilor bugetare care nu au sursă de finanţare. Ciolacu nu vrea creştere economică şi bunăstare pentru toţi românii pentru că nu are de câştigat. Va face totul pentru a prăbuşi economia şi a crea haos şi panică. Atunci câştigă PSD şi Ciolacu. PSD se comportă ca o grupare teroristă", a scris ieri Cîţu.

Dan Barna, preşedintele Uniunii Salvaţi România, a declarat şi el într-o intervenţie la Digi24 că soluţia este să se dea alocaţii celor care au nevoie.

"Problema cu acest proiect de lege este că mai durează până mai intră în vigoare. Dacă va intra în vigoare (mai încolo) în vară, de fapt beneficiile de a mări alocaţiile mai devreme nu se vor materializa. Este defapt un joc de ping-pong pentru electorat. (...) Poziţia noastră ca strategie politică este că banii trebuie direcţionaţi unde e nevoie de ei. Se distribuie alocaţii şi celor care nu au nevoie, trebuie distribuiţi diferit banii", a afirmat Barna.

Pe 14 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care sunt dublate alocaţiile pentru copii, adoptată în decembrie de Parlament. Premierul Ludovic Orban declarase cu câteva zile înainte că şeful statului ar trebui să promulge legea şi că, cel mai probabil, soluţia în privinţa alocaţiilor pentru copii este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii care le dublează. "Cel mai probabil soluţia este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după luna iulie", a declarat Ludovic Orban în ianuarie.

Pe 18 decembrie 2019, Camera Deputaţilor a aprobat, în calitate de for decizional, cu 179 voturi "pentru" şi 29 abţineri, propunerea PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputaţii PNL nu au votat nici "pentru", nici "împotrivă". Ei şi-au scos cartelele din aparatele de vot.

Majoritatea economiştilor sunt de părere că S&P nu va retrograda vineri România, în contextul în care nici celelalte agenţii mari de rating nu au făcut-o în această primăvară. Totuşi, S&P a fost prima agenţie care a retrogradat perspectiva ratingului de la "stabilă" la "negativă", în decembrie 2019, iar semnalul transmis de Parlament nu e unul îmbucurător pentru o ţară cu un deficit structural (ce include cheltuieli permanente) estimat la circa 9% din PIB de Comisia Europeană pentru 2020. Decizia privind ratingul unei ţări (România fiind la o depunctare distanţă de ratingul "junk", adică gunoi) este importantă în contextul deficitului mare pentru că în funcţie de rating pieţele decid ce dobânzi să perceapă statului la împrumuturi. În cazul unei depunctări, România ar putea avea dificultăţi mari să se mai finanţeze dacă se aplică şi majorarea pensiilor cu 40% din septembrie, cel mai negru scenariu de acolo fiind incapacitatea de plată şi un acord cu FMI. De la ultima depunctare ce a urmat crizei financiare din 2008-2009, România a avut nevoie de câţiva ani să revină unde era în termeni de rating.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Foarte bine a făcut CAMERA DEPUTAȚILOR de a respins ORDONANȚĂ DE URGENTA A GUVERNULUI ASTA TOXIC, OTRĂVITOR, HITLERIST pentru COPII. TIRANILOR, PEDOFILILOR, HOMOSEXUALILOR, L. G. B.T.ISTILOR,HITLERISTILOR,pent ru băutură, țigării, mâncăruri bune, chefuri, orgii în clădirea guvernului în timpul serviciului aveți banii și pentru NEVINOVATII, ÎNGERAȘII COPII nu aveți banii. Sfintule D. N. A(TALPA IADULUI) care ești și ți sa adus atâta osanale și laude unde ești.De ce nu te auto sesizezi din oficiu sunt PROBE INDUBITABILE ȘI RECUNOSCUTE sa chefuit, mâncat, băut, fumat, nu sa purtat masca, nu sa respectat distanta în timpul unei ȘEDINȚE DE GUVERN despre ce vorbim aici. Înainte o SUGEATI, și erați toată ziua cu ea în gura sa APĂRĂM STATUL DE DREPT pana când voi ați obosit iar acum ați schimbat C. D.UL cu să RESPECTAȚI SFATURILE AUTORITĂȚILOR și uite ce fac. De ce uriti COPII. Vreți sa i îmbolnăviți cu PATIMILE voastre BOLNAVE, cu EDUCAȚIA VOASTRĂ SEXUALA în scolii. SCLAVII OCCIDENTULUI, TRĂDĂTORILOR DE TARA, HITLERISTA LOR, asa va cere STĂPÂNII voștri din OCCIDENT.. Sunteți toți ca IOHANES nu aveți COPII sunteți căsătoriți de forma, numai pentru imagine ca să dea bine. GHINION. Adevărul doare, obiectul care face COPII voi îl luați în gura și-l SUGETI de asta uriti COPII. P. S. D.ule ai majoritate ce mai stai depune MOȚIUNE DE CENZURA și da jos acest GUVERN ANTI ROMANESC, OTRĂVIT, HITLERIST, care deservește interesele OCCIDENTULUI. Draga redacție BURSA sunteți un ziar corect, citit și apreciat de toții romanii sa nu ștergeți acest mesaj sa l citească toată lumea iar cei din opoziție sa nu mai întârzie și sai dea jos pe acești TRĂDĂTORI, HOȚII, care urăște COPII ȘI PENSIONARII. Unde sunt banii Împrumutați ați jefuit tara și ați băgat-o în datorii de încă 10 generații după noi aude plătit distracția și orgiile lor.

    1. Doar PSD-ul va mai salvează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb