Revanşa părinţilor

Suntem în plină numărătoare inversă. Fix peste 12 zile încep şcolile. În România. În alte ţări, momentul a fost amânat. Pentru a-i proteja pe copii în pandemie. Pe copii şi pe familiile acestora. La noi, autorităţile merg înainte. Implacabil. Pe model german. Sau nu. Pentru că sistemul e alandala. Dat total peste cap. Mai devreme sau mai târziu, loviţi de consecinţele relei administraţii, părinţii îşi vor lua revanşa.

A fost tăiată coada vulpii şi în ceea ce priveşte tabletele. În mod normal, sunt necesare milioane de tablete. Dar Guvernul nu a negociat decât pentru 300.000. Şi doar a negociat. Nu se ştie la ce preţ. Din această perspectivă, din nou, nu există niciun fel de transparenţă. Dar nici cele 300.000 nu vin. Sau, în orice caz, nu vin la timp. Până la urmă, nimeni nu are habar de câte tablete vor avea parte copiii. Mai ales cei din zonele defavorizate. Sau chiar din marile oraşe. Copiii care, dintr-un motiv sau altul, sunt obligaţi să facă şcoală la distaţă.

Mai sunt doar 12 zile şi doamna ministru care ne vorbeşte despre "pepsiglas" este incapabilă să iasă într-o conferinţă de presă sau cu un simplu comunicat şi să informeze opinia publică asupra numărului exact de tablete care există în stoc. Dacă există vreuna. Iar dacă nu există, măcar să ne spună câte vor fi până în 14 septembrie. Şi în ce fel, dacă vor exista câteva tablete, acestea vor fi distribuite către elevi. În ce condiţii.? Căror elevi? Şi asta nu este totul.

Dacă, dincolo de tâmpenia cu declaraţia pe propria răspundere a părinţilor, la care se pare că s-a renunţat, şi de povestea cu măştile, care ba sunt, ba nu sunt, ba trebuie achiziţionate de părinţi, ba de Guvern, ba nu de Guvern, ba de autorităţile locale, ba de şcoli, care dispun de fonduri în acest scop, care de fapt nu dispun de fonduri, dar cheltuielile vor fi decontate de Guvern, ba nu le vor fi decontate, încercăm de dragul exerciţiului, cel puţin, să ştergem cu buretele pandemia, tot mai stă suspendată în aer o întrebare cheie. O întrebare bombă. Pe care, luaţi de iureşul pandemiei, văd că nimeni nu şi-o pune. Fraţilor, dar cursuri şcolare există? Există manuale în număr suficient, care urmează să fie distribuite gratuit tuturor elevilor din România? Să iasă doamna Anisie la microfon şi să ne spună măcar atâta lucru. Dacă vor avea sau nu manuale copiii noştri. Da sau nu? Nu o întreb nimic legat de haznalele din curtea şcolii. În care, din când în când, se îneacă copiii. Nu o întreb nimic despre accesul la apă. La apă curentă. Ca să aibă elevii cum să se spele pe mâini. Nu o întreb nimic în legătură cu dozatoarele de apă. Dacă au fost sau nu achiziţionate pentru toate şcolile? Bine. Renunţăm şi la apă. Dar măcar hârtie igienică există? Ce stocuri de hârtie igienică au şcolile?

Câte cadre sanitare la câte şcoli există? Cine altcineva ar putea supraveghea starea de sănătate a copiilor în timpul procesului de învăţământ? Şi ce se va întâmpla în acest an cu operaţiunea "cornul şi laptele"? În ce se va mai transforma? În "dezinfectantul şi masca"? Dar dacă dezinfectantul şi masca nu există, măcar cornul şi laptele există? Haideţi, doamnă ministru! Luaţi-vă avânt şi curaj şi daţi-le românilor un răspuns.

Aşa cum debutează acest an şcolar, care, atenţie, a fost întrerupt când numărul de persoane contaminate era de zece ori mai mic şi numărul morţilor încă insignifiant, prevăd o catastrofă. Şi nu sunt numai eu. Până şi organizaţia elevilor s-a sesizat. Şi cheamă statul român în judecată. Care ar putea fi scenariul negru care se prefigurează? Copiii se vor îmbolnăvi de coronavirus. La început, unul-doi. Apoi tot mai mulţi. Se vor contamina învăţătorii şi profesorii. Despre care Guvernul crede că nu sunt expuşi niciunui pericol. Şi, ca atare, nu le-au fost oferite sporuri, aşa cum se întâmplă în cazul cadrelor sanitare. Copiii contaminaţi vor merge cu virusul acasă. Acasă, unde domnul Tătaru, ministrul Sănătăţii, le recomandă să stea cât mai departe posibil de bunici. Numai că în foarte multe cămine, în special cele de la ţară, oamenii stau claie peste grămadă. Şi de multe ori chiar bunicii sunt cei care iau copiii de la şcoală. Sau care îi duc la şcoală.

Şcoala este necesară. Socializarea copiilor prin şcoală este indispensabilă. Dar totul are o limită. Iar limita este punerea copilului în pericol. Şi a dascălilor. Şi a familiilor. În România, autorităţile nu au adoptat măsurile luate în alte state, în care a început sau urmează să înceapă şcoala. Au fost incapabile să o facă. Ca atare, începerea cursurilor ar trebui amânată. Dar nu va fi amânată. Iar consecinţele, pentru început, le vor suporta copiii, profesorii şi familiile acestora.

Va exista însă şi o factură politică. Vine momentul când părinţii şi bunicii îşi vor lua revanşa. Asta nu se va întâmpla însă decât dacă suntem o societate cât de cât normală la cap. Iar revanşa va fi năprasnică. La vot. Poate că viitura nu se va produce până la locale. Dar se produce sigur până la parlamentare. Şi atunci ne vom uita toţi la tabela de scor. Iar cel mai negru scenariu va fi absenteismul. Scârbiţi de lipsa unor alternative, cred că cei mai mulţi, circa 60% sau poate chiar peste, nu vor participa la procesul electoral. Un soi de apocalipsă a democraţiei. Şi nu care cumva să vedem că, în absenţa revanşei la urne, va exista o revanşă în stradă. Unde se termină democraţia, începe anarhia. Sau dictatura.